O simpla fata

Luni

Era ora 6 dimineata. Imi era atât de greu sa ma ridic din pat. Imi era somn si voiam sa imi continui visul cu petrecerea si cu Magnus.
Oricum, dupa ce trecuserăm peste partea cea mai grea. M-am uitat in oglinda. Aratam bineinteles oribil. Parul imi era lasat pe spate si ciufulit. Ochii imi erau unflati si abia vedeam cu ochiul stang. Refuza sa se deschida. Mi-am luat clema de par si mi-am prins parul la spate pentru a ma putea spala linistita pe dinti. Ajunsesem in baie si imi aruncasem mana pe periuta de dinti. Nu tin minte ultima data cand am fost atat de moarta dimineata. Dupa ce terminasem in baie. Imi pusesem muzica pe telefon si ma fixasem in fata dulapului in cautarea unei tinute. Lumea imi spunea ca ma imbrac destul de elegant. Mie nu mi se pare neaparat adevarat.Eu ma imbrac deobicei dupa buna mea dispozitie. Cum azi simteam ca va fi o zi ratata. Alesesem un pantalon obisnuit de blugi si un tricou gri, din fericire vremea se incalzisera putin asa ca era convenabil sa imi iau tricou, parul imi era prins la spate cu un coc lejer si prin nu stiu ce miracol. Chiar imi statea bine.Era 6 45 si trebuia sa ma grabesc pentru a nu pierde microbusul. M-am dat repede cu rimel. Mi-am luat geaca m-am încălțat, mi-am înșfăcat cheile si am plecat. In fața casei ma intalnesc cu Mel. Ea imi este vecina. Aproape fata in fata cu casa mea. Asa ca in fiecare dimineață de școală avem onoarea de a ma întâlni cu ea. Mel era îmbrăcată toata in negru. Spunea ca este culoarea sufletului ei. Defapt. Nu e chiar asa de periculoasa precum vrea sa para. E pur si simplu un fel de mecanism de aparare pentru ea.
Dupa un drum de 15 m.cu autobusul. Ajunseram in scoala. La parter era un aparat de cafea. Asa ca ne-am orint ca sa ne luam cate o ciocolata calda.
- Deci, ce vei face cand va veti intalni? Intreba Melesandre.
-Pai, ce sa fac? O sa imi iau bratara si pa.
-Mda, sigur. Melesandre isi luase paharul si urcasera scarile. Nici una nu spuse nimic pana la intrarea in clasa.
-Stii, cred ca te place. Adica. E tare dragut ce a facut si, mai stii ca poate nu ti-a luat chiar el bratara ca sa aiba pretext?
-Nu cred. Adica... gandindu-ma la asta. S-ar putea sa aiba dreptate. Nu imi amintisem sa o pierd sau sa o dau jos. Asa ca... nu e exclusa varianta. Dar, de ce ar face-o?
-Ce ar fi daca l-ai întreaba subtil?
-Deja l-am acuzat de lucruri naspa. Acum. Si de furt?
-Spuneam doar. Mel isi scoase cartea din geanta si incepuse sa citeasca. Eu ramasesem cu gandul la Hardin si la brățara aia nenorocita.

Era ora a treia. Ceea ce insemna ca urmeaza pauza mare. Aveam o senzatie de.... nu stiu. Emotie? Aveam un gol in stomac si picioarele mi sau înmuiat si... imi venea sa rad fara motiv. Era ceva nou. Nu mai simtisem asta de mult. Ma tot gandeam la cum vor decurge cele 20 de m pe care le avem la dispozitie. Imi faceam tot felul de filme. Pana acum orele au decurs normal. Dar, pe parcursul acestei ore ma tot uitam la telefon. Numaram minutele si pe minut ce trecea eram tot mai emotionata. Incercam din rasputeri sa nu ma mai gandesc la el. Sa nu ma mai gandesc la parul lui, ochii, corpul, întâmplările si tot ce tinea de el. Incercam sa ma concentrez pe Amintirile astea stupide din copilarie ale lui Ion Creanga. Degeaba.
Sunetul clopotelului ma adusese la realitate printr-un tresarit. Mel isi puse o mana pe soatele meu si spusese
-E timpul. Du-te.
Ii raspunsesem cu un zambet si intrasem pe Messenger. Era activ. Bulinutele aparusera.
-Te astept in fata liceului.
-Acum cobor. Nici nu realizaseram ca imi tineam respiratia pana cand nu am trimis mesajul.
Dupa sute de îmbrâceli si strecurări printre... am... romi,am ajuns înstărit jos. Il vedeam prin geamul din sticla al usii. Se uita in telefon. Iesin din liceu ma indreptasem spre el timida.
-Hei, ce faci? Intreba Hardin pe un ton vesel.
-Am, bine tu?
-Bine, ti-am adus bratara.Imi intinse bratara. Ridicasem mana pentru a o lua dar el o ridicasera deasupra capului.
-Nu asa de repede. Trebuie sa ma insotesti la magazin. Se uita la mine si imi zambea.
-Sa facut, spusesem eu in timp ce zambeam si lasasem capul in jos.
O luase inainte iar eu il urmaseram.
-Ce ore mai ai? Intrebase el pentru a face conversatie.
-Pai, romana, engleza si logica.
-Fui, logica.
-Mda. Urmase o tacere jenanta. Pana imi aud vicea punând cea mai proasta intrebare pentru care voiam sa mor.