AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 2

Când mă strânse o sferă a naibii de tare. Mă sufoc. Nu am deajuns aer şi închid ochii.

Mă trezesc pe ţărm. Culcată pe un nisip moale. Mă uit cu ochii stinşi înainte. Nu văd decât ţărm şi apă şi ceva verdeaţă. Brusc îmi dau seama că acolo mai sunt şi rămăşiţele corabiiei mele. Vreau să mă ridic, dar ameţesc şi cad. Însă mă târăsc până la acele rămăşiţe. Da era fix corabia mea. Era o bucată din placa de lemn pe care eu şi echipajul meu depuneam un jurământ:

«Promit să veghez zi şi noapte drumul. Să plâng pentru colegi, să-mi apă dorinţa şi corabia!»

Disperată de ceea ce am văzut încep a plânge. Cad la pământ crezând că ppsibil nu mă va mai ameţi capul, dar brusc începe şi să ţiue. Perfect! Cu coada ochiului realizez că există un drum undeva. Mă ridic. Tot clătinândumă de ameţeala ci-o am. Merg prin aşa numita junglă şi ajung la o mare poartă. Aurie, după care se vedeau oameni. Fetiţe în rochiţe, băieţei în pantoloni, dar toţi cu mantii albe cu un soare auriu pe spate, pe ei. Mă observă o doamnă şi se apropie de poartă.

- Cine eşti ? De unde vii?!- îmi spuse cu o faţă groaznic de suspeciosă.

Încep să-i povestesc succind despre ce se întâmplase, dar ajungând la momentu legat de corabie încep săi curgă lacrimi.
Doamna mă privi blând, dar speriat în acelaş timp. Poruncise portarului să deschidă masivele porţi de aur. Mă conduse în palat. Nu apucam bine să văd ceva în jurul meu, cum ochii începau să vadă doar ceaţa şi apoi întuneric. Leşinasem oare?

În scurt timp mă trezesc întro cameră scump decorată. Un fel de tapete albe cu ornamente aurii de tip lux. Podul arătam cam straniu, era o pictură cu îngeri şi zei şi parcă toţi se băteau. Indiferent de cât de straniu arată m-aş uita la aceasta mult şi bine. Îmi place! Aşa concentrată cum eram, realizez că aveam în acea cameră şi un foarte mare geam. De marginea căruia erau un fel de cilindri din pod până la podea. Seamănă cu un templu antic grecesc. Mă mai uit în jur şi vad un dulap sau poate nu era dulap... Semăna cu un cufăr. Presupun că e pentru haine. Apropo de haine! Sunt într-o cămaşa lungă albă cu un soare din satin pe ea. E foarte moale şi comodă. Mă ridic pe şezute şi mă mai uit în jur. Realizez că mi-au adus un buchet de flori albe, mici nu stiu ce fel de flori sunt, dar arată farte atrăgător. Sunt puse pe o masă de lucru albă cu un scau lângă. Brusc cineva bătu în uşa cafenie. De după ea apăru capul mic al doamne care nă ajutase.

-Te-ai trezit! Ţi-am adus nişte haine. Ale tale erau cam într-o stare urâtă, dar nu-ţi face griji le refacem şi ţi-le întoarcem.- doanna zâmbi cald şi îmi puse îmbrăcămintea pe acel scaun. Înainte ca să plece se întoarse către mine: -Cum te chiamă?

Stau puţin pe gânduri. Apoi îi răspund:

-Kayda.

Doamna înţepenise. Am spus ceva incorect? Se întoarce la mine şi mă privi straniu. Având parcă ofrică de mine.

- Prima cameră cu uşe mari. Trebuie să mănânci ceva.- şi ieşi.

Mă înbrac în hainele oferite. O rochie roşie cu alb şi cu ornamente foarte frumoase. Un colan auriu şi aceeaşi mantie albă cu un soare auriu, pe care o purtau toţi. Îmrăcasem mantia şi legasem tot cu acel colan auriu. Nuştiu cum arată ,nu am oglindă, dar sper că-i bine. Îmi fac un coc din părul meu pufos şi negru.
Es pe hol ca să plec să mănânc deoarece stomacul meu bate alarma. Văd o oglindă. Fug la ea pentru a vedea cum arăt. Sa primit bine. Chiar lângă acele uşi mari era oglinda. Ce noroc! Nu trebuia nici să le caut. Deschid un pic uşa şi bag capul pe uşă. Mă observă acea doamnă şi mă chemă să mă aşez lângă ea. Mă aşez pe acel scaun masiv pe care eu par foarte mică. De ce naiba-i atât deare?
Pe uşă intrase un băiat. Înalt blond şi foarte frumos şi la înfăţişare şi la trup. Era îmbrăcat într-un costum gălbui cu o cămaşa galbenă cu ornamente albe pe ea. Frumos! Se uită fix la mine. Simt cum mi se ridică sângele în obraji şi eu roşesc!

-Iate uită ,mamă, avem oaspeţi?
-Cum vezi dragule.-îi răspunse doamna. Nostim. E mama lui. Seamănă.
- Şi cum ţi-e numel frumoaso?!- mi se adresase.

"Frumoaso"? Mi sa părut sau chiar asta a spus?!

-Kayda. Cum ţie îţi este numele băiat în costum?!- surâd sarcastic.

El începe să roşească. Bingo! Peştişorul e prins!

-Hm...Soare.- surâde şi el un pic,dar tot e roşu pe faţă. Se pare că nu-şi prea dă seama de asta. Ha-ha.

Nu era numai el peştişorul prins...