AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 25

Luca:

Cu o oră înainte de începutul Olimpiadelor Elementelor:

-Arzon, am de gând să fac ceva, aşa că nu voi fi prezent la Olimpiade.- îi spun fratelui mai mic.

-Bine!-  a răspuns el liniştit.- Doar te rog mult fii atent.

Am încuviinţat şi am plecat spre magazinul la care am fost mai devreme. Acolo unde bătrânul ce semăna mai mult a un om nebun, dar ne-a spus adevarul despre ceea ce se întâmplă acasă. Am mai trecut pe aici vreme de mai multe ore. Magazinul de parcă s-a evaporat. Era puţină lume pe acea stradă, dar erau mulţi troli.

-Îmi cer scuze, -întreb de unul din ei - aici era un magazin ieri, unde a dispărut?

-Magazinul?! Este un glici v-a apărea peste...1..2..oh iatăl!- spuse doamna trol.

Da chiar apăruse la loc. Acel magazin de cărţi din cărămidă verde şi cu un clopoţel deasupra uşii. Intru în magazin, unde bătrânul vânzător răscolea ceva pierdut. Fac un gest ca să mă audă.

-Oh dragă, bună. Ai nevoie de o carte?- întrebă el politicos.

-Nu... Am nevoie de ceva mai serios... Cum pot să ajung cu ajutorul magazinului dumitale în Oraşul Soarelui?!- am întrebat ţintuindul cu ochii.

-Ah păi asta e uşor! Cam peste 3 ore voi dispărea, ne vom teleporta în Oraşul Soarelui şi acolo rămânem 10 ore apoi ne teleportăm la loc! - spuse vânzătorul entuziasmat.

Sper să reuşesc să aflu ceva despre cum să o salvăm pe mama sau măcar cum să găsim acel pumnal cu care îl înjunghiase , după legea dinastiei. Greu, foarte greu, dar în schimb am timp să cercetez şi cărţile de aici poate găsesc ceva.
Ştiam eu că aici este ceva. Am descoperit o carte albă cu un simbol în formă de fulger. Lecturând filele vechi, am înţeles că era o carte de vrăji care mă putea ajuta să dezvolt puterea mea fulgerătoare. Încercam unele din ele. Cele mai minuscule, iar cele mai mari le memorizam cum puteam mai bine. Dacă va trebuii să depun efort şi să las făr putere pe cine din gărzi. Sunt în total convins că aceei bărbaţi au pus gărzi şi la uşile în palat, şi la camera mamei şi la bibliotecă, unde aveam de gând să fiu invitat de onoare.
  Au trecut acele 3 ore stânjenitoare şi plictişitoare. Şi iată o mica zguduitură şi mă aflu chuar unde trebuia. Străzile pe care adineauri  hoinăream cu fetele de prin oraş m-au făcut să-mi amintesc de mama şi de tata, care nicicum nu-l pot întoarce. Oraşul era atât de pustiu încât credeam că-i deportase pe toţi undeva. Dar nu era aşa. Toţi se ascundeau de o trupă din 3 oameni care se pare că aveau o magie prea puternică pentru mine. Să încerc să-i descriu: era o fată micuţă cu păr vedre închis foarte răvăşit. Îmbrăcată într-o rochie roz pal cu ceca ornamente stranii la mâneci. Şi cu o pălărie de o formă stranie, formă de ciupearcă albă cu margine roz. Stranie fată. Chiar mă înfricoaşează. Mai era şi o fată îmbrăcată în chimono chinezesc alb şi cu încă ceva roşu desubt. Avea un picior dezgolit până la coapsă. Uh frumoasă privelişte. Dar mi se pare şi mai înfricoşător ceea că avea păr scut negru şi o sabie în mână. Care drept vorbimd era legată cu ceva aşacă se pare că nu o scote din teacă.  Al treile un personaj şi mai straniu: un băiate cu o coasă aurie în spate. Singur el era acoperit întotalitate de terfe. Da! Terfe, deoarece erau rupte.

Brusc cercetând inamicii am auzit ceva de la ei.

-Haha Xenurion crede că oameni aceştea au magie! Câtă prostie!- spuse fata cu sabia.

-Oh, Lira nu zice aşa! Se aude de la oameni că cei 7 prinţi dispăruţi au magie. Şi mai ştiu că e unul foarte frumos acolo. Care stăpâneşte focul.- spuse fata cu păr verde.

Aici ma apucat o criză de râs. Cred că ea glumeşte. Am trei fraţi care stăpânesc focul şi toţi sunt frumoşi în felul lor. Brusc sar peste o casa mai aprope de ei.

- Stop, - fata cu sabia care presupun că o cheamă Lira se opreşte în loc. - Cosma, Jarun un miros străin de magie?- întrebă aceasta.

Inima a început să bată şi mai tare. Vorbeşte de mine nu-i aşa?

-Lira, fii serioasă, de unde aici miros de magie!- râse zgomotos băiatul cu coasa pe care cred că îl cheamă Jarun.

-Se pare că avem oaşpeţi! Xenurion va fi foarte bucuros acestui oaspete! - fata pe care sunt sigur că o cheamă Cosma se ridică pe acelaş acoperiş al casei în faţa mea.

Opa... Se pare că am ars-o şi bine...

Ea spuse o vrajă şi brusc dedesubtul meu apare o floare care la propriu vorbind sugea totul în ea. Dar asta e am chiontito cu un fulger şi a ars. Am căzut de pe acoperiş, dar în ciuda acestui fapt, fug cât mă ţin picioarele spre palat. Am la dispoziţie 10 ore pe care nu trebuie să le irosesc fugin tot oraşul de aceşti idioţi. Care nu îi am în planuri. Acestea aleargă să mă prindă, dar lovescă într-o caă părăsită şi îi las să înghită praf.
  Intru în biblioteca întunecoasă. Mă cobor pe scări la catul întâi ca să am parte de mai multă informaţie. Ştiu sigur că acolo mereu erau cărţi despre elemente clasificările lor şi vrăji foarte vechi. Dar tot nu cred că aceştea 3 au o careva varietate de magie creată din elemente, cred că au fost iepuri de experimente, pe care i-au înzestrat cu magie nemaipomenit de puternică. Dar asta nu ma împiedicat cu nimic. 
  Iau un team de cărţi de vrăji vechi, câteva de istorie şi câteva informative pentru Siren. Le bag pe toate rapid într-un rucsac mare. Şi ies cât se poate de repede şi fără urmă din palat. Iau seama de data asta să nu-mi simtă mirosul. Brusc păşesc pe un mic carneţel vechi. Îl cercetez şi realizez că e carnetul lui tata. Carnetul era plin de experimente şi clasifică imposibile de elemente care dădeau rezultate mai puternice decât cele ale acelor 3 care se vânează după capu meu ca să i-l ducă lui Xenurion. El e cel care a atacat-o pe mama!  Nu am timp! Am câteva minute ca să ajung până la magazinul de cărţi. Rapid intru în magazin. Chiar la moment, deoarece câteva secunde şi deja eram în Oxion. Îi mulţumesc vânzătorului şi răsuflu linişt. Sunt în siguranţă. Plec spre casa mea la moment unde era pătrunzător de linişt. Nu-mi venea să cred ochilor că Siren era inconştient şi lipsit de vlagă pe patul său, după demonstrare de putere sa neobişnuită.

-Mâine încep Olimpiadele Elementelor la altă arenă. Trebuie să plecăm acolo. Sper să-şi revină.- spuse Klio pustiu şi obosit.

-Despre mine spuneai?- întrebă cu un glas chinuit şi răguşit Siren care îşi revenise.

Slavă Domnului că e viu şi nevătămat! Ei cum nevătămat... Cu leziuni cu tăieturi, dar e viu!