AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 31

Inceputul partii a III-a

Harta asta stranie si auriie si foarte batatoare la ochi ne-a condus undeva.

- Hei! A crezut cineva ca avem  asa ceva in incinta palatului?- intreaba Dexter.

Chiar e surprinzător! Noi avem sub palat un fel de portal care duce sore lumea cealaltă. Oare cât de des sau folosit de el?! Scările din piatră se macină cât de mult au mers pe ele. Pareţi crapă formând goluri. Cum de nu se risipeşte palatul. Iar uşa cea mare este jerpelită şi stoarsă de timp. O uşa foarte mare ne anunţă ca plecăm într-o călătorie. Asta sună înfricoşator. Chiar mai mult de atât. Am încercat să deschidem uşa, dar se pare că s-a blocat.

-Voi mă faceţi să-mă forţez!- se văietă Luca, dar tot o deschise.

O lumină albă ne-a tras înăuntru momental. În faţa noastră acum stă un singur drum. Totul e negru şi mă cuprinde groaza. Care e traba cu lava sub picioare?! Drumul seamănă cu un pod care duce spre nişte porţi de fier negru. Faptul ca mai cade câte o pietricică de pe acest pod-drum mă face să cred ca orice pas dezine ultimul.

-Deci, să înţeleg că cei mai buni şi frumoşi şi puternici băieţi se tem de un drum spre o poartă care le va salva mama?! Perfect sunteţi laşi!- spuse Karmen.

Întorc privirea furioasă spre ea. Luca pufneşte în râs. Dexter şi Dylan se înfârnează şi pare că vor comenta, dar Klio li-o taie.

-Păpuşo, dacă ne gândim ce să facem! Asta nu înseamnă căsuntem laşi! Siren linişteşteţi odoraşul.- Klio pare mai serios ca niciodată.

-Păpuşo?! Odoraş? Ah tu...-începu Karmen.

-Atât! Asta nu ne-a mai ajuns!- am spus.

Totul trebuie să aibă succes. Nu vreau certuri, vreau ca totul să fie bine. Tot nimeni nu se mişcă. Stăm ca nişte stane de piatră deasupra lavei.

-Cine sare primul în lavă?!- întreabă Arzon.-Eu pot să vă ajut!

-Arzon noi nu trebuie să ajungem pe fundul lavei! -spuse Rim plictisit. 

Klio păşeşte în faţă. Îşi răsuflecă mâinecele cămăşii sale albe. Toţi am pornit din urma lui.  Ce-i drept lava frigea din înăuntru corpul. Cineva a început să se dezbrace, acesta era Dexter. Îşi dezbracă sacoul roşu şi rămâne într-o cămaşa aprope străvezii. Din când în când mai cădea câte o pietricică în lavă. Ea se topea ca îngheţata la soare. Asta nu bucură. Karmen îşi lasă un pic mai jos de umeri bretelele rochiei.

-De ce nu ţi-ai luat ceva mai comod?-întreb eu privind-o cu coada ochiului.

-Oh, da am avut aşa de mult timp la dispoziţie!- spuse ea sarcastic.

Am tăcut.

-Hai băiete taci, poate vei vedea mai mult de nişte umeri uşor mulaţi şi rumeniţi.- spuse Luca.

Karmen roşeşte şi îşi ridică bretele la loc şi merge supărată.
Mă gândeam la ce ne aşteaptă, dar sigur nu mă aşteptam la un portal şi lavă sub castel. Mă chiunuie  două întrebari: de ce aici este totul şubred, iar la suprafaţă e perfect?! Şi de ce încă nu s-a prăbuşit castelul peste noi?!
Ajungem într-un sfârşit la poartă. Şi ea nu este într-o stare perfectă. Serios, lasă de dorit mai mult. Arzon încearcă să bată cu pumnul în poartă, dar la doar un centimetru de ea se opreşte.

-Hei, dacă de după ea ese vreo bestie?! Mi-e frică. Sau dacă poarta cade peste noi şi ne striveşte?! Sau...

-Arzon, dragă, când ultima dată nu ai avut coşmaruri?!- întrebă Luca - Pentru că îmi fac griji de fantezia ta bolnavă cu scenarii de moarte noastră!

-Oh, haide!, las-o baltă! Chiar nu crezi că suntem nemuritori nu?!- spuse Arzon cu un glas de nebun.

Glasul lui a înconjurat pieştera până în măruntaie şi a ajuns cu un econ în urechile noastre. Fiori îmi trec pe piele, de ce mi se face rece când sub mine e o prăpatie de lavă?

-Fie! Băîeţi acolo e mama...şi posibil tata. Ce vă face să vă opriţi în a vedea o lume de aur cu dinastii întregi de oameni bogaţi, dar morţi? - spuse Rim pe un ton mustrător. -Să mergem! Eu unul nu am răbdare şi nici nu prea cred că o să ni se întâmple ceva acolo unde sunt doar stafii care încă se mai dau cu parfum, asta e ironic.

Rim deschide poarta. Un petricor* uşor îi întâmpină. Se simţea o răcoare plăcută, oare acolo ploase. Totul era negru, era doar un petricor plăcut. Rim păşi şi scoase un icnet de surprindere, toţi am plecat spre el neobservând că am trecut poarta. Acolo era ceva nebunesc de frumos! Un drum şerpuitor până la un punct auriu în depărtare, o iarba înaltă şi de un verde molicios ca de bomboane ne înconjura. Cerul era albastru cu nori pufoşi pe alocuri.

-E-E-E asta înţeleg eu rai!- se rostogoleşte Arzon în iarbă.

- Să mergem, acolo undeva este oraşul sau cio mai fi!-spuse Dexter.

Ne-a trebuit ceva timp,dar iată poarta în faţa ochilor noştri!

-Măi, băiate, îmi iese limba de-un cot! Cum naiba?! Am bătut atâta amar de drum ca să văd că pe poartă scrie că e închis pentru vizită?- spuse frustrat Luca.

Da asta era... poarta era închisă şi era lipită de ea cu bandă adezivă un bilet, pe care cu litere mari scria ceva de genul: DUPĂ ORA 9 SEARA, ORAŞUL ESTE ÎNCHIS PENTRU VIZITĂ. REVENIŢI MAI TÂRZIU cu respect Autorităţile Lumii Celelalte!
Mare nenorocire. Aşadar era ora 9 sau deja trecut de 9 seara, dar iată care e treaba...e încă ziua afară şi nici gând că s-ar face noapte! Poarta era făcută în aşa fel că de partea cealaltă nimic nu vezi. Brusc se aude ceva straniu de după ea, de parcă ar fi un horcăit de porc. O mica parte din poartă se deschide şi de după iese un bărbat cu pielea roz şi cu nas de porc. Îmbrăcat într-o uniformă de poliţist. Stranie e legea pe aici...

- Oh, Dumnezeule! Voi! M-aţi speriat!- ţipă acesta.

-Ne crem iertare domnule. Avem o mică problemă, cum putem ajunge de partea cealaltă a porţii?! Trebuie să platim sau să avem învitaţie?- întrebă Karmen cu un glas mieros.

-Hahahaha, nu puştioaico! Aici intri liber, doar nu mai târziu de ora 9 seara!- râse cu poftă poliţistul arătând spere biletul de pe poartă.- Stai! Mă întorc imediat.- poliţistul înşvăcă biletul de pe poartă şi dispăru după uşiţă. Poarta se deschise cu un asurzitor scârţâit.- Ei, deci, bine aţi venit în  Lumea Cealaltă puştilor!

petricor*- miros umed după ploaie.