AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 7

Între timp Soarele:

Cât pot să stau culcat în patul acesta care deja mă inervează că îmi vine să-i dau foc chiar acum! De când Kayda a plecat se întâmplă lucruri foarte ciudate. Una din doamnele însărcinate născuse. Însă singură ea, a decedat. Acum copilul se află în grija noastră. Sau mai bine spus a mamei mele. Eu am a treia zi decând nu mă ridic din patul ăsta afurisit. Copilul născut. Un băiat foarte frumos cu gropiţe. Avea ochii albaştri. Perfecţiune de copil , să ştii! Celelalte doamne însărcinate se simt ideal înafară de una din ele. O doamnă cu păr castaniu deschis şi cu nişte ochii suri foarte frumoşi. Ea nu mănâncă şi toată ziua stă in cameră. Mi se face milă de ea. Era singura dintre doamne care după plecarea Kaydei nu mă lăsa să beau ceca tare. Care mereu îmi povestea ceva interesant şi mă făcea să zâmbesc în timp ce mama făcea găuri în mine cu privirea. Şi ţipa ca eu s-o întorc pe Kayda. Chiar trebuie s-o întorc!
Încerc să mă ridic de pe pat. Cu încetul mă ridic şi observ cum un pic mise întorc puterile. Iau un maiou şi o pereche de pantaloni pe mine şi ies din cameră. La ieşire din cameră mă intâmpinase băieţelul în pijamă fugind de mama, care presupun se chinuia să-l îmbrace. Prind băieţelul în mâini şi-l ridic în braţe. Îi zâmbesc şi-l sărut pe năsucul său mic. Băiatul râde fericit. Aud strigătele mamei ca acesta să se întoarcă, dar fug cu el afară din palat. Că tot nu avea voie să mănânce prea multe îi cumpărasem vată de zahăr de culoare roşie. Îl primblam pe tot oraşul. Iubesc copii. Târziu am realizat că probabil îi este foame, iar el nu poate să mănânce numai dulce. Îl duc în palat, mama ştie mai bine ce trebuie să mănânce un bebeluş.
Intru în palat. Zarvă mare! Toţi îl caută pe micuţul adormit din braţele mele. Mama ne observă.

-Klio!!!- ţipă ea- Unde naiba aţi umblat toată ziua?! Oh micuţul doarme...

- Mama trebuie să plec după Kayda. Roagă să-mi fie găsit un echipaj şi-o barcă plec chiar azi.- îi dau copilul mamei.

Sărut fruntea micuţului Klio şi plec în cameră. Îmi iau ceva cărţi de citit şi câteva haine de schimb. Aud o bătaie în uşa camerei. Mama mă anunţă că totul e gata. Mă îndrept spre port. Acolo mă aşteaptă corabia. Iar simt slăbiciuni. Foarte mari slăbiciuni. Dar trebuie s-o întor e un exponat prea scump a inimii mele. Şi prea mare.

Între timp Kayda:

Dimineaţă. Razele mici ale soarelui mi se strecor în cameră trezindumă. Deschid larg ochii şi mă ridic de pe pat. Îmi îmbrăcac preferatul maiou care e foarte mare şi îmi ajunge un pic mai jos de genunchi. Deschid geamul realizând că de la primul etaj miroase foarte frumos. Mâncare. Neam-neam! Eu şi Fares învăţasem să gătim împreună. Îmi amintesc că odată mai nu dădusem foc bucătariei. Sau când făceam brioşe am spart toate cănile! Da era interesant. Mă cobor jos. Nu mă cobor ca un om obişnuit, ci mă dau dea derdeluşul pe perila scării. Ajung jos şi intru în bucătărie. Mă spriji de rana uşii încrucişând mâinile pe piept.

-Iate iută, dragă te-ai apucat de gătit?!- spun eu râzând.

- Oh, neaţa edioţenie! -spuse Fares accentuând ultimul cuvânt.

Uite la ei ce-i de sănătos! "Edioţenie" ce termen! Se pare că nu e împotrivă dacă va deveni un sac de box şi-i voi rupe câteva coaste!
Mă apropii de el şi-l îmbrăţişez. Mereu fac asta. Suntem genul de persoane care nu poate trăi fără îmbrăţişări. Îi ofer în apropierea sa două farfurii şi două păhare. Începusem să fac sucul pentru doi când, Fares reapinge un păhar şi pune o ceşcuţă mică pe masă. Îmi face semn ca săi fac cafea.

-Nu bei cafea!- spun eu încrucişând braţele pe piept.

-Acum beau!- îmi spuse el zâmbind.

Îi îndeplinesc dorinţa făcândui un americanno tare. Fares plecă să-şi schimbe pijama pe ceva mai sportiv sau forma de muncă. Nuştiu dacă azi merge la muncă. Aşez totul pe masă şi deschid unul din geamuri. Afară e cald şi i-o zi însorită... Mă întreb ce face Soare acolo?!

Fares îmi alungă gândurile ridicândumă în braţe din spate şi ducândumă spre masă.

-Mănâncă! Azi merg la muncă şi voi fi foarte târziu, cam pe la ora trei de noapte? Cred. Dar mă stărui mai devreme.- spune savorând cafeaua. -Aşacă decizi tu ce mai faci prin casă sau dacă mergi undeva. Dar fie foarte atentă.- înfulecă omleta din farfurie.

Îl privesc şi râd.

-Ce-i de râs?!- mă întreabă el împreunând sprâncenile într-o mutriţă confuză.

Îl netezesc pe cap spunând un "nimic" foarte liniştit şi încep să mănânc. Peste câteva secunde băiatul se ridică de pe scaun şi mă sărută pe frunte plecând din bucătărie.

-Mersi pentru cafea edioţenio! A fost foarte gustoasă! Pa, mă întorc târziu!- spuse Fares şi închise usa în urma sa.

Brusc casa era cuprinsă de o linişte deplină. Mi-e frică de aşa linişte aşacă decid să aprind telivizorul şi să pun muzică. Iau păharul de suc de mandarine şi plec apre geul deschis din bucătărie. Privesc înprejur şi văd aceste locuri cunoscute într-o altă lumină decât o făceam deobicei. Totul e atât de perfect! Decid că trebiie să fac curăţenie generală. Încep cu camera lui Fares. Brusc în uşa bătuse cineva. Deschi uşa şi o văd pe mama cu Bonnie în prag.

- Ai grijă de ea o zi. A vrut mult să te vadă!- spuse mama în timp ce Bonnie mă îmbrăţişeză.

- Nici-o priblemă! Bonnie îţi place să faci curat?! - fetiţa zâmbi şi dădu din cap în semn de da- Perfect! O să mă ajuţi!

Mama plecă zâmbind, iar eu Bonnie ne apucasem de camera lui Fares.
Am avut nevoie de o zi întreagă ca să facem curat în toată casa. Bonnie adormise. Mă apucasem să pregatesc ceva pentru Fares. Va veni flămând. Dar brusc observ în port o corabie cu pânze albe şi un soare pe ele. Soare e deja aici. Nu o pot lăsa pe Bonnie singură, dar îmi vine în cap ce poate face cu Fares. Uşa tocmai se deschise şi întrase Fares. Îl îmbrăţişez stâns. Băiatul nu înţelege câteva secunde ce se petrece. Dar nu pe mult timp. Mă priveşte trist.

-Se pare că aici ne despărţim... Corect?

-Fares eu...- încep să-mi curgă lacrimi- eu nu pot să las asta aşa mai bine plec eu singură.

Băiatul mă îmbrăţişeză.

-Te pot ajuta eu...- Bonnie se trezise.