AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 3

Am mâncat din bucatele pregătite pe masă şi mi-am îndestulat stomacul. Acum mă simt de parcă aş fi un butoi. Tot timpul cât mâncam Soare mă privea suspicios de blând. Mă incomoda asta, dar e mai importantă mâncarea de cât un prost în costum.

-Aşa că tot eşti sătulă şi într-o stare bună, ce-ar fi să mergem la o plimbare?!- mi-a spus băiatul

De ce nu?! Dacă nu te superi te omor pe undeva acolo, dar tot plecăm la o plimbare! Nu.

-Da de ce nu? I-o ideea bună. -i-am răspuns în ciuda faptului că vreau să-l omor, dar fie.

Am ieşit din acel palat şi împrejur atâţia oameni! Mă mir. De departe asta arată atât de mic şi gen parcă ar fi un petic de pământ. E cam mare peticul ăsta de pământ. Soare mă atinge de talie şi îmi spune că trebuie să mergem. Ce naiba crede că face?! Fac o rotaţie şi-l lovesc peste faţă că tocmai îi rămase semn. Fug înainte, iar acesta mă priveşte furios din spate. Simp pe propria mea piele că mă arde. Acesta aleargă după mine şi mă prinde de mână trăgându-mă după el. Ajunsem la o tarabă cu dulciuri.

-Maiestate bună săvă fie inima!- spuse zâmbind vânzătorul.

-Bună! Dămi cele mai gustoase bomboane pe care le ai. Să liniştesc dulceaţa năibii. - surâde şi mă priveşte triumfător.

Dulceaţa năibii? Şi cei cu asta?! Viaţa nu îi este scumpă? Oh băiete ai greşit adresa!

Vânzătorul îi întinde punga cu nişte bomboane roşii şi albe în formă de inimă! Discriminare pură! Băiatul mi le întinde şi mă duce undeva. Soarele ăsta-i aşa de Uh că mi se face dor de un cuţitaş.
Soare mă conduse pe plajă. Aceasta era golă. Nimic nu era pe ea. Eram numai noi. Gata! Mi-e frică! Ajutor! Soare îmi face semn să mă aşez lângă el. Dar eu iua un pumn bunişor de bomboane şi le strecon în capul lui.

-Dulceaţă a năibii!- spuse el foarte serios.

-Ai spus ceva?!- surâd

-Da dulceaţă am spus!- se ridică brusc şi se apropie de mine. Înså eu reuşesc să fug.

Alergă dupa mine mult şi bine. Îmi este vesel. Mai alerg un pic sămi bat joc de el. Dar nu reuşesc s-o fac, că tocmai mă prinse de talie şi mă trase pente el. Nuştiu a fost asta din greşeală sau nu, dar am simţit buze fierbinţi şi moi pe gât.

-Iate uită dulceaţa chiar e dulce - spuse el.

-Iar băieţelul costum va încasa câţiva pumni acuş!- ţip eu.

-De ce eşti aşa de rea?!- mă lasă din braţe şi se uită la mine cu o faţă de copil supărat. Cu buzele umflate şi spâncenele încreţite.

-Oh, Dumnezeule, ce băieţel drăguţ!- îl netezesc peste cap.

-Nu mi-ai răspuns la întrebare Kayda!- tună el.

Deodată mi se făcu frică şi mâna de pe capul lui acum tremura. Soare observă asta şi mă îmbrăţişase brusc.

-Scuze! Bine asta nu conteză!- spuse el strângândumă cât mai tare.

Observă bomboanele de pe nisip şi luă două. Îmi întinse una mie, iar una o puse în gură. Am luat bomboana. I-am simţit gustul perfect de dulce. Mă uitasem la el şi zâmbeam.
Brus în îndepărtare am văzut o corabie. Îl iau pe Soare de mână şi îl trag după mine. În câteva minute am ajuns în palat.

-Stai! Cei cu tine?- răsufla sacadat.

-Sunt obosită şi doaream să mă odihnesc.- i-am minţit eu.

Soare a dorit să mă sărute pe obraz, dar i-am închis uşa în nas. Am simţit cum el stă în faţa uşii nele şi atinge cu vârful degetelor uşa. După am auzit paşi care se îndepărtau. Plecase în camera sa. Mă întreb cine o fi pe acea corabie...

O cameră. Plină cu tablouri şi diverse bijuterii foarte scumpe se pare că sunt a unei familii de regi sau împăraţi. Dar brusc îl văd pe Soare plin de sânge în faţa mea.Jos,pe podea, în faţa mea. Ardea. În mâinile mele se afla un pumnal plin de sânge. Arunc jos pumnalul şi simt cum încep să-mi curgă lacrimi şi cad pe podeaua rece şi tare pe care acum zăcea Soare. Încep să ţip, dar nu-mi aud glasul. Mă sufoc. Cad la pământ şi mijesc ochii. După aia întuneric şi un plâns de copii.

Deschid ochii de la căldura pe care o simţeam. Soare mă îmbrăţişase strâns. Încerc să-i spun că sunt bine, dar ceva merge nu după plan. Soare brusc cade peste mine. Era o tăcere deplină. Băiatul stă câteva minute peste mine. Se ridică un pic şi mă priveşte speriat.

-Eşti bine?! De ce ţipai şi plângeai în somn?! -mă întrebase în şoaptă de parcă nu dorea să trezească pe cineva.

-Da. -îi răspund la fel. -Dar de ce vorbim în şoaptă?!

El roşise un pic şi zâmbi. Se apropiase de urechia mea şi suflă un pic în ea. Pielea este brăzdată de un strat de fiori şi simt cum sângele mi se ridică în obraji. Mintea mea se goleşte. Nu înţeleg nimic. Soare se ridică deasupra mea şi zâmbeşte.

-Hei, dulceaţa naibii, ştiai că arăţi drăguţ când te ruşinezi?!- nu-i mai cade zâmbetul acela de pe buze!

Roşesc şi mai tare. Dar am o întrebare... Ce caută el în camera mea?! Îl împing şi el cade pe marginea patului. Îl lovesc cu o pernă mai grea ,peste faţă. Realizez că azi este îmbrăcat neoficial. Un tricou şi nişte blugi.
Câteva secunde încă mai era culcat pe pat cu acea pernă peste faţă. Apoi brusc se scoală şi mă loveşte cu ea. Iau alta şi-i dau înapoi. Perna ablă cu care mă lovise câteva minute în urmă aterizează jos cu o simplă azvârlitură. Soare ridică mâinele în sus şi doar mă priveşte fix în ochi. Relaxez puterile şi brusc băiatul în maiou alb mă trânteşte iar pe pat. Mă începe a mă gâdili şi a mă săruta pe obraji!

-Ce naiba crezi că faci?!- ţip eu.

El se opreşte şi se uită la mine cu un soi de frică, iubire şi dezamăgire în ochi.

-Eu... -nu terminase fraza cum
l-am îndepărtat de mine.

-Ce tu?! Gata cu asta! Mă cunoşti doar de 2 zile şi deja mă incomodezi!- vocea-mi sună ca un ecou.

-Iartă-mă, m-am speriat pentru tine. Ţipai şi plângeai în somn. Credeam că ceva nu-i în regulă. Te gâdilam doar ca să văd dacă eşti bine. - îmi spuse o întreagă declaraţie!

-Bine şi cei cu săruturile astea pe faţă?! Ieşi afară din camera mea!- ţip eu.

Băiatul ca un căţeluş mic se scoală de pe pat. Rămâne câteva secunde în drept cu mine. Mă priveşte fix. Îşi apropie obrazul de obrazul meu.

-Iartămă am greşit...