AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 29

Acum trebuie să mă bat de unul singur contra doi. Faptul că îmi controlez de minune puterele nu mă ajută. Lovesc cu o sferă de foc în părul Dalilei şi realizez că am nimerit-o bine. O mai lovesc o dată şi ea se prăbuşeşte la pământ cu ochii goi şi sângerii. Clarin nu reuşeste să se concentreze asupra mea cum dispar din faţa lui. Ţinta mea e atinsă. Nu mă interesează Clarin.  Următoarea ţintătă Edith. Un băiat mai mic de cât mine cu putere de umbră şi întuneric. Mai uşor spus rune. Această magie, sau ceva asemănător, o mai are şi Minerva. Ea un mostru toatal! Dar se pare că tactica elaborată încadrează faptul că eu şi Arzon ne batem cu ea. Nu ştiu.
Ţinta mea e la sud-est, între bulevarde goale şi...magazinul de cârţi... Acel magazin... O să fac o prostie acuş. Televizoarele magice şi camerele magice mă vegheză de la tot colţul. Ok. Rămâne de văzut ce e de făcut cu Edith. 

- Siren...-au glasul răguşit de băiat în faţă.

-Bună! Nu ne cunoaştem, dar iată-mă! Sunt Siren!- ridic mâinele fericit în aer.

Mutra de plastic şi atât de stricată mă dezgustă. Băiatul loveşte. Runele negre cad pe o porţiune de accoperiş  şi brusc aceasta explodează.

-Wow! Nu-nu nu se poate!- îi fac cu degetul arătător băiatului.

Se inervează. Runele lui m-au nimerit pe umăr. Mă arde şi parcă îmi scot totă magia posibilă. Câtă durere! Dar reuşesc să-l dobor binişor într-un perete şi să fug într-un ascunziş sigur. Până înţeleg cum să opresc exstragerea de magie din mine. Runele astea sunt periculoase. Cum ne batem cu Minerva atunci? Strategia lui Klio mă omoară deja! Cum e să ştii că te baţi cu cei mai psihopaţi membri ai Olimpeadelor?! Ok. Nu-i pe asta. Mă ridic bine de la pământ. Observ că dacă mă mişcă runele slăbesc. Ce ar fi să le ard? Nu se primeşte! Naiba! Mă mişc şi atât! Mă îngesc să văd ce e cu Edith. Nu s-a sculat. Atâ de tare am lovit? Dar asta e bine.

✳   ✳    ✳

Asta era bună! Chiar în faţa mea şi al lui Arzon. Luca cel furios o spintecase cu o lovitură pe Minerva. Nu vreau mai mult nicicând să-i fac farse! Mă tem că rămân fără cap... Totul e cam pe sfârşite, dar asta e! Mergeam pe stradele aia mică când văd magazinul. Rănit la umăr. În faţă îmi apare Karmen.  Hai că îi bună şi asta. Un pic supărată înjurând ceva sub nas. E Karmen.
-Naibii! Of drace! Îl spintec când îl văd! -spuse ea furioasă.

-Pe cine spinteci dragă?- întreb eu cu un glas un pic topit.

-Pe...- începu ea să spună, dar se opri.

De ce se opri?! Deschise gură să mai spună ceva, dar o închise la loc. Ascunde ceva.

-Pe tata...- spuse ea într-un sfârşit.
-Cât mai avem până la sfârşit?- întreb eu foidumă.

-Glumeşti? De abia s-a început veselia! E dimineaţă!- spuse ea.

O trag după mine în acel magazin de cărţi. Bătrânul vânzător vesel ne spuse că am venit la timp, magazinul se teleportează peste 20 de minute şi se îtoarce peste 5 ore. Ok. 

Am ajuns. Deschidem uşa şi ieşim într-un loc gol. Oamenii de parcă au dispărut. Era rece şi ningea cu fulgi negri. Straniu la noi nu a mai nins niciodată...până acum. Aud glasuri aplificânduse de parcă se apropie de noi.

-Ai văzut cum se zvârcolea?!- întrebă un glas de fată.

O trag pe Karmen undeva mai departe, după un colţ, un loc destul de sigur.

-Ce scârbos! Îi curge saliva pe bărbie!- spuse un glas mult mai matur de fată.

-Dar eu cred că era apetisant...- spuse un glas dur de băiat.

-Fuuuuuuu, Jarun! asta e foarte scârbos!- exlamau fetele.

Despre ce ei vorbeau? Şi cine erau? Ţin minte că Luca îmi povestise ceva despre trei monştri nedescris de puternici, dar par a fi cei mai obişnuiţi( după glas) dar mi-a căzut maxilarul la înfăţişarea unei fete cu piele ca de ceramică. În chimano cu o sabie de ţi se taie respiraţia.

-Cred că era dea dreptul imoral să-l facem pe tontul acela să moară cu ajutorul iadului. Trebuia eu rapid să-i rătez capul!- spuse fata albă cu buze roşii şi sabie învălătucită în bandaj? Ce-i cu mascaradul acesta? Cine sunt ei?!

Brusc simt un junghi în umăr. Runele negre. Încerc să ţip, dar Karmen îmi pune mâna la gură şi mă trage mai în spate. Băiatul se întoarse spre noi, însă era prea întuneric ca să ne observe.

-Oh, Lira ce dezastru. Iadul omoară omul atât de anapoda, dar atât de frumos.- spuse fata cu păr zor.

-Cosma eşti maniacă!- spuse fata albă cu sabie.

-Nuuu, doar iubesc frumuseţea naturală!- spuse fata cu păr roz sclipind din ochi.

Stranii. Foarte. Se pare că ei sunt pricina goliciunii oraşului. Merseseră mai departe.

-Ai înebunit să ţipi?!- întrebă Karmen.

Mă uit la ea folbat şi iar simt acel junghi în umăr. Karmen se înfibge în buzele mele ca să-mi înăbuse ţipătul de durere. Nu mă mişc de aceea e atât de dureros.
Mă ridic şi o índem să mergem cât mai repede în palat. Am venit aici pentru a afla dacă mama e vie şi dacă palatul nu s-a schimbat. Îmi este important cât de mulţi oameni au pus la uşile în camera mamei. Deschid uşa încet care serios niciodată nu scârţia, dar acum se clatină suspicios de mult. S-or fi bătut cei 3 şi nu au pus ca lumea uşa. Mergem prin coluarele pustii. Karmen se minunează unde am locuit până atunci. Spune că e total diferit locul de mine şi de ceea cum mă comport eu. Asta e! Nu am mai fost aici 5 ani! Întrăm în camera de tron. Dumnezeule! Toate simbolurile măiestăţii şi portretele celorlalţi conducători sunt arse. Dar mai era ceva mai straniu: portretul mamei şi portretul lui tata nu erau arse, erau perfecte şi evantaiul regal strălucea. Totul era ca nou-nouţ într-o cameră arsă.

Mă apropii de evantai. În faţă îmi apare mama...