AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 19

Întrebarea lui Soare mă strivi. La gândul ce e acum cu micuţii mei băieţi mă face să-mi rup din piep inima şi să o pun într-un cufăr şi să-l arunc pe mare, cum o făcea Devy Jhons.  Lacrimile îmi inundă ochii. Nu mă simt bine. Deloc. Nu sunt o mamă! Mi-am lăsat copiii să înfrunte toate relele singuri! Îmi las capul în spate apropiind palmele de ochi, ca să nu mai plâng. Ce poate fi mai rău de cât gânduk că copiii tăi nu sunt lângă tine! Soare se ridică apropiinduse de mine. Tăcut mă luase în braţe şi mă duse spre canapea. Mă îmbrăţişeză lăsândumi capul pe umărul său. Încerc să mă liniştesc, dar brusc îmi amintesc, zâmbetele băieţilor la coronare. Primii paşi al lui Rim. Primele cuvinte ale lui Siren. Cerţile hazlii ale lui Dylan şi Dexter. Cum Klio juca şah cu Arzon. Nebuniile celor doi mai mici. Capul mi se îngrelează. Minţile se fac firmituri. Şi numai glasul liniştitor al lui Soare mă face să simt că băieţii sunt bine. În curând adorm. Nuştiu de ce creerul meu a considerat că trebuie să-mi arăte asta, dar a făcut-o:

"Luca mereu era neobişnuit, dar nu mă aşteptam ca în acest vis să-i văd scheletul roşu. Ceea ce spunea că era forte puternic. Să văd că sângele lui Siren e negru şi mai dur. Copilulu ăsta e un mostru?! Dexter şi Dylan sunt legaţi strâns de nişte cătuşe unul de altul. Klio întrece măsura de a fi puternic, iar Arzon... Arzon, el îngheaţă sângele în oameni singur ne având vreo picătură de sânge normal în sine. El nu e om. "

Mă trezesc din somn realizând că în casă nu era nimeni. Privesc pe geam. Toată lumea era aglomerată în jurul unui singur loc. Însă cu încetul făceau paşi mici înapoi. Mă apropii de un al geam ca să văd mai bine. Nebunul! Acolo era nebunul acela de şarpe planând deasupra. Jos deja erau câteva cadavre, presupun de duhuri, paralizate.
Faptul că în lumea asta eşti viu, dar nu ai copr sau suflet în lumea reală, face locul ăsta mai straniu decât Oxion, care apare odată la câteva luni. Ce putere măreaţă trebuie să ai ca să poţi omorâ un duh?! Un duh suprem, care şi după moarte te înfrânge. Mă interesează acum unde e Soare?! Brusc uşa se deschide şi intră Soare. Era calm. Chiar aş spune foarte calm! Puse pachetele cu mâncare pe masă şi mă privi.

-Nu te speria! Nu are mult timp aici. El e viu, nu doarme ca tine sau nu e mort complet ca mine. Va dispărea cam peste 1...2..- spuse tânărul şi poc! Nebunul nu mai plana în aer. Cadavrele de la pământ sau sculat şi au plecat în grabă pe la cesele lor.

-Dar pentru ce a venit?! După mine aşai?- îi dau o sumedenie de întrebări la care deja ştiu răspunsul.

-Da. Da a venit după tine. Ca să vadă în ce stare se află el aici. Te-am încuiat în casă ca să nu vadă că eşti ca un copil. -spuse el apropiinduse de mine.

-E aşa de straniu ca eu să fiu copil?

-Vezi tu, aici ajung doar cei morţi. Ei ajung bătrâni sau cam la 40 de ani, dacă vor fi omorâţi sau vor muri cu moartea lor. Copii aici nu sunt. -spuse Soare trăgând perdeau de la geam ca să-mi arate aceei oameni.

Brusc mintea mea realizează că dacă eu sunt aici, dar în lumea reală dorm, atunci cum revin la viaţă?! Sau mor de la acea băutură roşie?! Soare zâmbi. Apoi îmi sărută obrazul şi spuse că nu trebuie să-mi fac griji. Băieţii mă vor ajuta.

Ce vor face ei în această situaţie mărog?! Mă irită faptul că nu ştiu aşa de mult. Dar acum prefer să mă relaxez şi să mă simt ca acasă. Mă apropii de Soare mereu încurcândul să făcă ceva. Vreau să-l inervez! Brusc tânărul mă ridică de talie şi mă pune pe una din mese.

-Stai aici copilo!- inervat spune el.

Încep să fac mofturi. Îl lovesc cu piciorul în spate. Apoi încă odată şi încă odată.

-Dulceaţă , de mult tare nu ai avut de afacere cu vreo pedeapsă?- spuse el apropiinduse de mine cât de tare putu.

Încep să râd, la ce băiatul face o mutriţă supărată. Îl netezesc peste cap la ce primesc un mârâit scurt şi priviri furioase.

-Sunt copil, nu mă poţi pedepsi!- spun eu umflând buzele.

-Haha, dulceaţă eu ştiu cine eşti şi câţi ani ai de fapt, asta nu mă împiedică să rte pedepsesc.- mă sărută pe obrazul stâng.- Dar, din păcate mi-e foame şi ţie la fel. Trebuie să pregătesc ceva.- zâmbetul său fericit că nu am ce spune mă face să vreau să mă antrenez asupra lui. Dar naibii, a învăţat asta de la mine. Ce elev amabil!

Pufnesc scurt. Înţelegând că nu prinesc pedeapsa dorită. Încerc să mă cobor de pe masă, când Soare mă opreşte.

-Nu, nu stai aici!

-Nu am de gând să te ascult! - îi ţip eu.

-Nu am de gând să te impun!- îmi spuse el depărtânduse spre frigider.

Mă cobor jos şi mă îndrept în dormitor. Lască i-o fac eu lui. Deschid dulapul realizând că iubitul meu atât de grijuliu îmi cumpărase  nişte haine noi. Dpar că pe mine acum nu mă interesau bluzele, maiorile şi rochiţele noi, ci hainele lui. Iau un maiou şi abia acum simt că mirosul lui mă face să mă calmez şi să nu fac nicio prostie. Haha Kayda nu e Kayda, dacă nu face asta! Îmbrăc maioul alb şi plec în bucătărie. Foindumă prin faţa lui Soare ca săi atrag atenţia.

-Dacă vrei să-mi atreagi atenţia, atunci eşti drăguţă în acest maiou.- spuse el fără ca să ridice ochii de la verdeaţa pe care o tăia.

Bine. Mă predau. Privesc îndelung geamul şi oamenii de cealaltă parte al lui. Băieţii mei. Ce fac ei acolo?! Sunt bine? Au ajuns unde trebuia?!