AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 17

Coronarea noului Soare.

Oamenii oraşului şi-au îmbrăcat cele mai bune straie. Mantiile albe cu un soare auriu sclipesc în acea lumină vie. Toţi mai fericiţi ca niciodată. Asta se poate spune doar despre locuitori, nu şi despre băieţi. Camera oficială în care băieţii îşi petreceau zilele hoinărind, acum era plină de ţipete. Klio deja gata, îmbrăcat în costum, însă ceilalţi alergau în căutarea hainelor sale. 

-Ciorapii mei!!! Descalţă ciorapii mei maro cu botic şi urechiuşi de ursuleţ! Dylan descalţăi!- ţipă Dexter.

-Sunt ai mei!- îi răspunse Dylan.

-Iubire... POATE ÎMI DAI NAIBII CĂMAŞA MEA PE CARE TOCMAI TE-AI AŞEZAT. -răcneşte Arzon la Siren.

Rim îşi luă o pereche de blugi rupţi şi un maiou. Cu foarte mult greu Klio îl convinse măcar să îmbrace un sacou. Dexter şi Dylan în cămeşe albastre cu papioane albe şi pantaloni clasici. Luca o pereche de blugi şi un sfiter verde. Arzon o cămaşa albă scoasă din blugi. Şi cum fără fularul iubit. Siren îmbrăcase totul alb. Băieţii arată perfect.
Kayda îmbrăcată în haine tradiţionale, arăta mai presus decât o zeiţă. Minutele în care se îmbrăca coroana şi se înmâna evantaiul erau liniştite, dar după un val de fericire a lumii totală. Klio se purta ca de obicei până când în îndepărtare nu văzu, cei şapte bărbaţi refugiinduse în acel magazin de cărţi vechi. Cum îl scoteau adormit pe acel vânzător nebun. Tânărul îşi luase avânt prin toată lumea care era acolo. Ajungând în faţa magazinului bărbaţii sau oprit, dar după unul din ei îi strânse totul în el sângele se făcu un cheag. Klio căzu ca mort la pământ.

-Klio!- ţipă în spate Rim.

Arzon brusc se opri din alergat către fratele său. Şi ridică mâinile în poziţie de cadru al unei camere, şi apa din jurul acestuia forma o sferă în care prinse 3 dintre bărbaţi. Ochii fraţilor se mări şi Arzon căzu leşinat la pământ. Siren alergă în grabă la acesta. Frica că fratele său iubit va fi exportat într-un oraş de către Lege crescu.

☀                        ☀                     ☀

*perspectiva lui Klio*

Încerc să deschid ochii, dar simt de parcă mi-au aruncat cu nisip în ochi. Din instinct întorc  capul şi-l văd pe Arzon, presupun, leşinat. Aud cum se deschide uşa şi mama intră plângând.

-Klio, eşti bine?! Arzon micuţul meu!- la strigătele mamei fratele meu nu răspunse.

Siren în colţul drept al camerei, plângea. Mă ridic încet deoarece ochii, capul şi tot corpul meu sunt foarte slăbiţi.  Siren ridică ochii negri. Deobicei furia abilă îi provoca această culoare nemaipomenită, dar acum, frica...
Mama mă îmbrăţişeză strâns şi îmi sărută toată faţa. Siren tremurând se apropie de mine. Brusc atingând plapuma mea, aceasta începu să ardă cu foc albastru. Mă speriasem , dar reacţionasem uşor: ridicând mâna deasupra focului care parcă se îmbiba în mâna mea. Corpul deodată era în regulă. Nu simţeam slăbiciune sau durere. Eram bine, dar nu şi fraţii mei mai mici. Arzon începu să morăie ceva şi să transpire, iar Siren începu să ardă. Lacrimile care până acum nu se opreau, secase. Mama îi atinse pe ambii. Arzon se trezise şi Siren se linişti şi-i sări în braţe. 

CE NAIBA SE ÎNTÂMPLĂ??

Capul meu de parcă se  stinse. Eu nu înţeleg ce se întâmpă! Oare vom fi transportaţi de către lege în acel Oxion?!

*perspectiva Kaydei*

Cum şi spunea Soare, copii vor controla elemente. Înainte de cpronare visasem un vis straniu. Soare îmi spune nişte vrăji cu care pot opri puterea acestora dacă ieşea de sub control şi cum puteam să vorbesc cu el doar spunândumi în minte vraja şi meditând.

Am închis ochii. Stau pe podea în în camera tronului, în poziţie de lotus. Îmi spun vraja în minte. În faţa mea apare fostul iubit. Deja nu mai este. Mă atinse încet de umăr.

-Ei şi cum?! Au ajutat vrăjile?- întreabă acesta zâmbind.

Simt cum lacrimile îmi învăluie ochii. Şi încep să tremur.

-Am nevoie de tine! De ce mai lăsat? Au ajutat naibii vrăjile, dar tu nu ieşti cu mine!- ţip eu.

-Hei, dulceaţă , ne vedem în curând, foarte curând. - Soare încet îmi sărută nasul. Dar sens s-o facă dacă eu nu simt nimic!

Isterica nu se termină. Nuştiu ce să mai schimb în palat. Totul îmi aminteşte de el!  În bazin am schimbat apsolut totul, dar nu are sens deloc! Fiecare părticică a palatului îmi face inina bucăţi.

-Oh da? Şi cum o să ne întâlnim? Unde?!- ţip eu plângând.

-În era cealaltă.- băiatul dispare.

Ochii se înceţoşează cu lacrimi şi cad în genunchi. Îmi simt toată slăbicunea odată.  Dar ar trebuii să mă gândesc cum să mint Legea ca băieţii, copii mei să nu ajungă în Oxion.  Mă ridic de la pământ şi îmi şterg lacrimile. Îmi lăs deoparte mantia de conducătoare a Insulei Soarelui, pentru a deveni mamă. Măcar pe o zi. Balul în cinstea mea continuă, dar eu nu vreau să particip acolo. La mascaradul acela de burgheziei beată, bogătaşe înfrumuseţate cu diamante şi copii alintaţi.  Am nevoie de copii mei, chiar dacă nu sunt copii mei adevăraţi...

Deschid uşa camerei oficiale a băieţilor. Klio, Rim şi Luca se jucau în jocuri de masă. Dexter şi Dylan desenau ceva. Iar cei mai mici dormeau îmbrăţişaţi. Doamne, simt cum iar încep să plâng. Luca observă şi se ridică de pe scaun acesta căzândui în spate.

- Mamă...- glasul îi este răguşit.

-Sunt bine! Stau aici cu voi.- îi răspund eu aşezândumă comod într-o canapea din faţa  căminului ce ardea în pofida faptului că afară era vară. În palat era destul de rece.  Luasem o carte de pe masă. O copertă veche din mătase verde. O inciclopedie a clasificării elementelor. De unde ea e aici?! Oare Klio sau Rim au citit-o?! 

Încep să citesc clasificarea focului.

«Focul se clasifică în puţine categorii, rămânând în aceiaşi formă de flacără. Focul se clasifică mai des după culoare. Culoarea obişnuită e roşu, dar una un pic mai slabă— mai puţină putere are culoarea galbenă. O putere mai rapidă -verde, una mortală - violet şi albastru.»

Deci , Klio şi Siren sunt stăpâni ai focului. Cine au foct mamele lor, de au o aşa putere?!
Deodată uşile se deschid şi în fugă intră slujnica principală. Răsufla sacadat. Era speriată...

-Măiestate!...