AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 36

Ochii lui Karmen au rămas aţintiţi în gol.  Bărbatul- lună a râs scurt şi se rotise în cerc.

-Oho! Nu credeam că mai sunt persoane pe lângă Xelagra care nu se predau vrăjii mele!- spuse Bărbatul-lună.

-Lunamax, am uitat să te invit?- întrebă Zeiţa Xelagra.

-Ultima invitaţie a fost acum câteva mii de ani, cred că de data  asta a fost iniţiativa mea să vin. -se închină el.- Dar sunt interesat de ei şi ea, cine sunt?- spuse arătând spre Karmen.

-Ei sunt noua Dinastie a Soarelui, ea este prietene unuia din ei. Dar repet că nu te-am invitat, pentru că atunci prezenţa ta a fost însoţită de şerpi. Aici nu e locul lor! -spuse Zeiţa Xelagra ,iar din mâna ei se strecură o masă aurie, care se transformă în lanţuri pe picioarele lui Lunamax.

-Nu ieşti foarte bunăvoitoare!

Karmen a rămas atârnân în aer. Mă apropii încet până Xelagra şi Lunamax se înţeapă unii pe alţii. Îi ating încet degetele care deja erau reci şi se învineţeau.

-Nu-ţi recomand să o atingi!- spuse amuzat Lunamax.

-Crezi că este cazul să întreb de tine ce să fac cu iubita mea?!- mârâi eu.

Lunamax a început să râdă. Cu coada ochiului observ că flacara care dansa la început, acum se culcuşesc la pământ înspăimântate de apariţia lui Lunamax. Chem una din flăcări la mine. Aceasta graţios îşi duce capătul aproape de degetul meu apoi se face prunie, amestecânduse cu focul meu. Am înţeles! O cobor atent pe Karmen mai aproape de mine şi încerc să valses. Trupul ei este uşor de controlat. Flăcările valsează împreună cu noi şi fac un zgomot a sute de pantofi în dans. Creează un sclipit care se prelingea prin corpul lui Karmen. Lichidul de foc formează ulzoare sub piele ei până ajung la ochi. Ochii ei revin la normal, revin la cafeniul ciocolătiu  obişnuit al ei. O îmbrăţişez, dar asta provoacă simţul aprins. Îi simt frica, slăbiciunea, dar şi mai tare îi simt liniştea. O simt ca fiind eu plin de ea. Aud un glas mirat în spate, apoi râsul lui Arzon.

-Ştiu, nu îţi vine să crezi, dar el e chiar un monstru în puterea sa, nu mă mir că e singurul dintre noi cu o domnişoară. -spuse Arzon râzând.

Monstru în puterea sa... prin cap îmi trec imaginile sufocate ale incendiului din Oxion în prima zi a Olimpiadelor Elementelor. Atunci Karmen se putea îneca... Cobor privirile în pâmânt. Inima îmi pulseză în piept şi simt un junghi în omoplaţi. Apoi Karmen se forţează să nu scoată un ţipăt. Am simţit durerea, tocmai puteam să-i ard piele mâinelor ei... De ce? Chiar sunt aşa de monstruos?
Lunamax a plecat şocat şi dezamăgit, Zeiţa Xelagra spuse că e încântată de ziua ei de naştere, aşa putere nu a mai văzut.

-Ce spui să dai un nume acestui dans? Ce zici de... Dansul Flăcărilor?- îmi propuse Xelagra.

-Numiţi-l cum doriţi, dar totuşi cred  că e bun. - i-am răspuns.

Dinastia noastră a plecat la palatul său, preamărita casă de cărămidă care e destul de pofticiosă după o  supă din suflete omeneşti. Să fiu cinstit de la început totul era perfect şi mă bucurasem de compania a unei noi domnişoare. Însă acum am compania a 7 fraţi dintre care unul, Arzon, îmi tot repetă cât de super era magia mea. Şi că de data asta nu a avut un impact negativ. Karmen era foarte obosită, aproape că nu se ţinea pe picioare. Zeiţa Xelagra ne spuse că vrea ca noi să o ajutăm aşacă am căzut de acord, sau mai bine spus, Klio a decis tot pentru noi.

POV: autor

Era o zi prea caldă pentru asta, dar ei totuşi depuneau efort. Fraţii dădeau o mână de ajutor Zeiţei, care în acel timp însoţită de Karmen îşi bea vinul de dimineaţă.

-Cum te simţi?! După vrăjile lui Lunamax , e foarte greu să-ţi revii. Deobicei are un impact sănătos asupra corpului: durere, mai apar şi leziuni...- întrebă Xelagra.

-Nu sunt sigură... dar cred că până când sunt bine. Cei drept de spus am nişte reflexe de vomă chinuitoare!- răspunse Karmen. A fost aşezată în fotoliu şi rugată să nu se prea mişte şi să nu depună efort. Desigur că a fost "rugată" de Siren.

-Hei! Domniţelor!- strigă Luca- Nuştiu cum voi, dar eu cred că avem nevoie de o mână de ajutor.

Ei aşezau o sumedenie de corturi pentru festival şi nu oricare corturi ci din acelea cât un castel.

-Da ,voi spune servitorilor să vă ajute şi cobor şi eu peste câteva minute.- răspunse şi se întoarse spre uşile mari care duceau în camera de oaspeţi a casei sale. Acum că ziua ei a trecut şi nimini nu ştie câţi ani a împlinit, uşile, miile de uşi care erau ieri acum au dispărut.

Un mulţumesc intusiasmat al lui Luca deobicei costa mult, dar azi face excepţie, îi mulţumuşte zeiţei şi sporeşte lucrul. Klio privi cam supărat, şi nori negri de furie se creeau desupra capuli său. Maioul strâns negru îi reflecta muşchi corpului şi punea accentul pe lăţimea umerilor săi şi talia subţire şi muşchiosă. Pantalonii săi largi camuflaj, cu o duzină de buzunare laterale şi bocancii negri de piele îl făceau să arate de parcă ar fi un sergent sau un soldat în pregătire. Pe faţă avea câteva elecoplastere şi un mic bandaj. Este neîndemânatic şi neatent! Xelagra a coborât ca să-l ajute pe Luca. Neatenţia-- este ceva comun la ambii. Zeiţa îşi pierde echilibrul şi cade pe spate dezmembrând  coliba şi rupând-o în două. Klio se îndoi de mijloc râzând. Se dezdoi şi de apropie de zeiţă şi-i oferi mâna. Xelagra făcu o grimasă supărată şi care cât ai zice peşte te preface în stană de piatră. De la ea Klio începu să râdă iar.

-Ce este aşa de hazliu?- întrebă Xelagra frustrată.

-Mutriţa ta cu siguranţă este un amestec de duioşie şi amuzament furios.- spuse Klio ajutând-o să se ridice.

Pielea ca de ceramică a fetei se îmbuljorează. Luca facu o grimasă înteresată în timp ce Arzon se prostea, gen vomită curcubeu şi fluturaşi, Dexter şi Dylan arătau foarte entusiasmaţi văzândui.

-Frate îmi trebuie o iubită, urgent!- spuse Dexter.

-Vrei eu voi iubita ta!- clipi din ochi cu o bucăţică de pânză de colibă pe cap spuse Dylan.

Palatul de pe Insula Soarelui:

Căpetenia şerpilor pierdea timp cu o bucăţică ştersă de timp pe care scria ceva, doar un cuvânt , dar nimeni nuştia care, căci Xenurion ţinea bucăţica  de hârtie la piept.

-Fiul meu Clarin, mi-a spus că fraţii aceea, oh, gustoşii noştri eroi, sufletele lor. Ei au dispărut! Trădare! Neghiobul Clarin nu ştie unde e!- spuse Acoose şuierând din limba sa ascuţită.

- Nu cred că el e vinovat cu ceva, Acoose, doar e la fel ca  tine!- îl tachină Fitzory.

Brusc pământul se cutremură şi din podeaua de piatră apare siluieta de argilă a unui bărbat. Siluieta se preface în Indivar.

- Xenurion, eroii sunt în Lumea Cealaltă.- croncăni Indivar.