AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 6

Fares şi părinţii lui locuiau lângă casa noastră. Nu o văzusem pe mama de câteva zile, aşa credeam eu, dar Fares îmi spuse că pe insulă trecuse 2 săptămâni. Mă speria asta. Am intrat pe poarta casei. Fares mergea din urma mea. Se pare că ambii suntem foarte emoţionaţi. Îmi încep a tremura genunchii, doar de la gândul cum mă va primi mama. Se pare că mamei nu îi era singur aceste 2 săptămâni. Peste tot în ogradă cărţi, jucării aruncate pe jos. Fundiţe şi lente agăţate de ramurile copacilor. Dar nu se aud ţipete de copii. Probabil dorm. Inainte să intru în casă , Fares mă luase de mână.

-Eşti sigură ca trebuie să intri? Poate aceşti copii dorm.- mă privi nesigur.

Totuşi am deschis uşa. De acolo ţâşnise doi băiţei şi o fetiţă. Alergau în jurul nostru şi mai nu-l dăduse jos pe Fares. Din urma lor ieşi în prag mama. Se uită la mine cu nişte ochi uimiţi de parcă nu mă mai văzuse. Apoi brusc ochii ei deveneau umezi şi curgeau lacrimi.

-Fata mea!- ţipă mama îmbrăţişândumă.

Brusc în pragul uşii mai apare cineva. Un bărbat înalt şi foarte serios. Mă privea supărat, dar şi mai supărat îl privea pe Fares. Se pare că nu prea tare îl iubeşte. Fares brusc se ridică şi mă trage de mânecă.

-Nu suntem bineveniţi aici...să mergem.- privind trotuarul şi pragul de piatră spuse el.

-Păi am venit la casa mea! De ce să plec?- nu ştiu de ce o spusem, dar faptul că venisem acasă e adevărat.

Mama priveşte brăbatul. Îmi face semn să intru şi împinge bărbatul. Fares rămase afară, dar mama-i spuse că nu-i normal ca el să rămână afară. Mama îmi povestise despre acei mici copii care erau de fapt fraţii şi sora mai mici de geamănă. Din cauza durerii şi plânsetelor mele noaptea ei ca noi născuţi nu puteau dormi. Şi erau trimişi cu tata în alta casă. Îmi pare rău... Dar totuşi copii: părinţi îi diferenţiază numai prin preferinţele acestora şi culoarea preferată diferită. Băiatul mereu îmbrăcat în verde era numit Elan, celălalt mereu în sur şi alb- Gery, iar fetiţa mereu îmbrăcată în galben avea numele de Bonnie. Lui Elan îi plac luptele şi sportul. Lui Gery maşinile, iar Bonnie se alese cu ştiinţele. Nu înţelegea cum alte fete se joacă cu păpuşile.
-Eu le consider neinformate! Ele nu au citit măcar o poveste! Nici nu ştiu cum are loc polenizare a flotilor lor preferate!- îmi spuse ea.

Probabil ştie prea mult deja, dar e foarte energică. Mă întreb ce va face la temele pentru copii mari , cam 15-19 ani? Şi apropo de acele fete să nu citeşti măcar o poveste cu zmei şi prinţese, e ceva nenormal! Sunt cam prostuţe.

-Tata spune că fetele care nu au citit nicio poveste nu sunt proaste pur şi simplu sunt neinformate.

Stai copila asta şctie a citi gândurile? Mă sperie abilitatea ei de a cite şi vorbi ideal la aproape 4 ani. Dar de ce ar trebui să mă sperie?! Eram şi eu aşa! Nu aveam altceba decât cărţi. Eram mereu închisă. Şi cel mai curios e că citeşte doar cărţile de beologie pe care le citisem şi eu. Ce-au făcut cu celelalte?! Le-au ars?!

- Mama, dar unde-s celelalte cărţi ale mele?- brusc dur spuse aşa numitul tata .

-Le-am ars.

Tăcusem. Dar nu pe mult timp, Bonnie îmi oferise ocarte nouă de chimie.

-Nu te supăra pe tata, erau foarte vechi. Ţine. Îmi explici unele teme?- şi zâmbi foarte călduros.

Am luat manualul nou în mână. I-am explicat ca să înţeleagă. Mai târziu după ce facu câteva exerciţii, adormi. Eram lângă pătuţul ei, când auzisem nişte voci tari. Am ieşit din cameră îndreptândumă spre voci. Din una din camerele nelocuite ardea lumina şi de acolo se auziau vocile.

- Nu vreau ca neghiobitatea asta să rămână lângă copii mei. Ori o alungi tu, ori o alung eu!- ţipă, presupun, tata.

-Dar n-o pot face e fica mea. Am crescut-o eu singură fără ajutorul tău!- îi ţipă mama înapoi.

-Ştii ce!- şi aud o lovitură.

Scrâşnesc din dinţi. Dacă ideotul ăla care se numeşte tatăl celor trei îngeraşi, a lovit-o pe mama, riscă să ajungă în iad înainte ca să moară!

-Bine...fac cum doreşti...- scâncise mama.

Îmi curse o lacrimă pe obraz. Şi inima se stânse sub presiune cutii toracice. Mă ridic şi plec înapoi, însă în pragul camerei copiilor mă întâlnise Fares.

- De ce plângi?- mă luă el de mână încercârcând să mă impună să ridic capul.

-Se pare că ai avut dreptate... Nimieni inafară de copii ăştea nu ne sunt bucuroşi aici....- neşiind ce să fac de disperare şi furie în acelaş timp, pun capul peste umărul drept al băiatului care mă îmbrăşase. Mama venise.

-Mamă plec. Voi locui la Fares.-ies din casă.

Fares mă urmează. Mama nu spuse nimic şi se pare că reacţionase cu uşurare la asta. Nu-i rău.
Casa lui Fares era nu atât de departe de a noastră. Intrând pe poarta ogrăzii mă sinţeam mai mult acasă. Ograda era pustie, dar tot atât de frumoasă.

-Unde-s părinţii tăi?!- întreb eu.

-Au decedat.- scurt clar şi cuprinzător.

În acel moment mă bucurasem că mama e vie. Mă bucurasem foarte mult. Dar ina se strângea de tristeţe pentru bietul Fares. Acesta bruc întoarce capul şi mă priveşte. Îl îmbrăţişez în semn de încurajare. Întrăm în casă. Fares mă conduse la acum camera mea.

-Ascultă, dacă ţi-i foame eu pregatesc.- zâmbind spuse băiatul.

-Hai să pregătim înpreună!- spun eu.

Plecasem la bucătărie. Făcusem nişte rulete în sos. Mâncasem şi ne prosteam toată seara. Când spălam vesela simţisem un miros puternic de ţigară de afară.
Oare venise cineva străin la noi? Scot capul pe uşă şi văd că chiar Feras în persoană funează! Trec din spatele băiatului strecurândumi mâine după gâtul său în faţă. El nu reacţionă. Doar atinse una din mâini.

-De ce fumezi?- întreb eu.

-De când ai plecat tu şi au decedat părinţii- fumez. -îmi răspunse posomorât băiatul.

Îl îmbrăţişez şii spun că va fi bine. Câteva minute şi ţigara era fumată. Brusc Fares mă trase de mână şi eu cazusem în braţele sale. Îndepărtă gulerul cămeşei şi puse degetul pe gât.

-Ce-i cu semnul acesta?- spuse crud el.

-Ce fel de semn?

-Ai o pată roşie pe gât!- tună el.- Cine-i? Spune cum îl cheamă?!

I-am spus totul. Şi într-un sfârşit mă întrebă:

-Îl iubeşti?

-Da...