AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 23

Bonnie a început să ne explice totul. Se pare că noi, mai ales eu am probleme. Am stat liniştit ascultând-o în timp ce Klio umbla prin casă ca o găină. Bonnie ne spunea ca în oraşul lor cu mulţi ani în urmă a fost  adus ultimul peşte de aur. Da, asta era mama e la fel peşte de aur ca şi tatăl lui Karmen. Şi că acesta are nevoie de noi ca să strice  dinastia soarelui. Nu îndrăznisem să spun despre ceea că mă cunoscusem cu fica celui care acum vrea să mă omoare. Nici Arzon nu îndrăznise, dar de atunci nu pleca de la mine la niciun pas.

Klio şi Rim au început antrenamentele împreună cu Sisi şi Sara. Sisi controla aerul şi abia învăţa apa. Dar în Olimpiadele Elementelor, ea folosea numai aerul. Sara controla focul, Klio focul, Rim apa, Sisi aerul. Lipsea doar pământul, dar nici Dylan nici Dexter nu doareau să-i ajute. Cauza: noi trebuiam s-o salvăm pe mama, iar ei sau îndrăgostit. Şi hormonii le joacă în cap încât îmi pare că sunt hipnotizaţi. Pe terenul unde se antrenau ei, se antrena şi Luca iar eu îl ajutam.  Arzon întors cu picioarele în sus şi capul în jos pe scaunele de la arenă. Mânca ceva ce iar cumpărase de la trolii de prin apropiere.

-Luca, Siren nu am ce face plec prin oraş.- spuse Arzon plictisit.

-Nici să nu îţi dea în cap să faci asta, trebuie să ne ţinem împreună! - îl copiam pe Klio cu un glas piţigăiat.

Arzon începu să râdă, dar apoi se uită concentrat la ceva. Îmi făcu cu ochiul. Mă uitasem spre uşă. În prag era Karmen, îmbrăcată într-un costum sportiv. Se pare că se antrenează aici. Mă observă şi-mi făcu cu mâna în semn de "Salut". Mă îndepărtasem de Luca, care momental a lovit într-o bară. Îmi ţipase ceva, dar Arzon ia spus să mă lase să vorbesc cu "fana mea" .
Mă apropii de Karmen.

-Bună! Te antrenezi aici?- am întrebat de parcă aş fi un copil mic şi prostuţ. De parcă nu am înţeles asta.

-Da. Şi tu se pare că tot.- a spus ea zâmbind liniştită.

Zâmbetul ei mă făcu să simt fiori. Era atât de inocent, dar în acelaş timp atât de tainic şi nemaipomenit de frumos. Ochii ei erau luminaţi de felinare şi păreau atât de flămânzi. Brusc primesc o minge în spate de la Luca. Plec spre el să-i arăt eu cum e să mă distragă de la o aşa frumuseţe.

- Tu ştii bine cănu avem voie să vorbim aproape cu nimeni!- replică Luca.

-Oh dragul meu frate, tu vezi aurul ăsta de fată?! Da îl vezi! Şi plus la toate m-am cunoscut cu ea înainte de ceea ca Klio să ne pună lanţuri la gât ca  la nişte robi.- i-am întors-o eu.

-Avem lanţuri la gât?!- îşi achipuie gâtul Arzon. -Avem nevoie de cheie ca să scăpăm de la lanţuri!- băiatul  se ridică şi tot odată ridică  braţul stâng. A strâns mâna într-un pumn şubred. Arata ca un super erou nedezvoltat.

-Am spus-o la figurat.- i-am stricat steluţele ce tocmai le văzu Arzon. Acesta cade pe scaun plictisit şi supărat întoarce ochii spre uşă.

Oftez şi merg mai departe să mă antrenez. Karmen nu se antrena tare departe de noi, aşacă tot mă uitam cu coada ochiului la ea. Sărea în coardă, ridica greutăţi şi făcea diferite exerciţii. Privelişte din faţa mea era frumoasă. Niciodată nu credeam că o să mă gândesc la asta... Dar tot corpul lui Karmen arăta adât de seducător şi atât de fragil încât creerul meu nu chiar sesiza cum ea poate ridica greutăţi de 7-8 kg. Brusc Karmen se întoarce la mine. Şi am obiceiul de a mă uita drept în ochii persoanei pe care o simpatizez. Ochii ei zâmbeau şi aveau licăriri de alarmă, de parcă ceva s-a întâmplat. Da şi cred că s-a întâmplat inima mea s-a frânt şi are nevoie de un super clei pentru a colecta rămăşiţele acesteea la loc.

Mai târziu am plecat şi noi. Nu mai ştiu ce a făcut după asta. Sisi şi Rim au plecat la o cafenea , iar Klio şi Sara pe un petic mic de plajă de lângă port. Dexter şi Dylan au avut perfecta ideea de a umbla tot oraşul la ce am căzut deacord cu toţi rămaşi lupi singuratici. Da, deoarece cina noastră în formă de 4 hulubi îndrăgostiţi au zburat. Ah nesovistiţii! Dar asta nu a provocat atâta supărare cât ceea ce a fost apoi. Umblând prin oraş am văzut un magazi de cărţi. Ochii au început să-mi sclipească numai de la dorinţa de a vedea ce asortiment se afla după acei pereţi din căramidă verde. Deschid uşa magazinului şi zăngănitul plăcut al clopoţelului vesteşte vânzătorul că are cumpărători. Un bătrân la o masă plină de foi şi cărţi, care se holbase la noi imediat ce noi am intret.

-Oh, Dumnezeule Mare! Încă câţiva eroi! Straniu... Acum nu mă aflu în Oraşul Soarelui, ci în Oxion. Cum aţi ajuns aici?!- întrebă bătrânul.

-Eroi?- întrebă cam plictisit de încăpere Dexter.

Dar eu nu îi mai ascultam ci forfoteam prin rafturile pline de cărţi. Care mai de care! Mai noi, mai vechi, mai întunecate, mai deschise! Brusc m-am oprit realizând că bărtânul vânzător pomenise de Klio. Am venit chitic la ceilalţi. Ascultând cumplita istorie despre cum Klio ne minţea că nu ştie nimic despre acest oraş, Oxion. Că nu ştie cine erau cei care au atacat-o pe mama. Minciunosul! Dacă avea să ne spună ceva poate puteam cumva să oprim tot ce se întâmplă. Dezamăgit şi supărat am băgat mâinele în buzunar realizând că aveam nişte auri şi puteam să-mi procur o carte. Deobicei îmi era idiferent dacă aveam sau nu bani în buzunar. Dar îmi pot procura o carte! Pusem ochiul pe o carte cu o coperţă galbenă şi un dragon pe ea. Am luat carte de pe raft şi i-o întind bărbatului.

- O procur pe asta!- am zâmbit şi i-am întins banii.

Bătrânul ne-a urat drum bun şi noi am ieşit pe uşă a cărui clopoţel deja nu mă bucura. Brusc mă întorc să privesc încă o dată magazinul, dar o ce minune! A dispărut, s-a teleportat! Dar fraţii mei nu au cam atras atenţia la asta.
  Seara. Hulubii veniţi la cină, ne-au ciripit cea mai "aşteptată" veste: mâine încep Olimpiadele Elementelor.