AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 9

Mă uitam speriată la băiatul din faţa mea, care observase frica. Nu reacţionase. Zâmbise. Deodată Klio intră şi fericit şi speriat odată.

-Sa mai născut un băieţel! Dar mama lui a murit...- băieţelulu pleacă capul în pământ.

Îl îmbrăţişez încurajândul. Se pare că va trebuie să mai avem grijă de încă un copil. Mă ridic zâmbind.

-Să găsim aici şi ceva frumos! Klio mai ai un frate!- netezesc părul moale al băiatului.

Ambii zâmbise. Nu puteam să bucur pe nimeni. Se pare că mă schimb. Klio îmi aduse hainele mele. Aceeaşi rochie albă. Îmi era dor de ea. Plecasem la prânz. Micul dejun l-am dormit. Masa era mai bogată ca niciodată. Cred din cauza acelor străini. Klio înfugă se apropiase de mama Soarelui. Se pare că pe ea o cheamă Beta! Măcar ştiu cum o cheamă. Klio era aşezat lângă Soare ,iar eu lângă Doamna Beta. Toţi cei şapte bărbaţi mă priveau foarte straniu. Nu mă bucură asta. Şi după cum cred nici pe ei nu-i prea bucură prezenţa mea. Dar fie, sunt aici. Mâncasem şi aveam de gând să merg în bibliotecă. Dar mă întrerupse din drum un slujnic. Spuse că o domnişoară îmi trimise o scrisoare. Bonnie! Cum aşa de repede o exportează?! Nu poate fi! Îi mulţesc slujnicului şi plec în grabă în bibliotecă. Deschid plicul decorat cu o floare uscată bine de liliac. Foia era un pic boţită. Nuştiu ce se întâmplase cu ea, dar sunt mulţumită că a ajuns în mâinile mele. Despătures foaia pe masă. Recunosc acest scris italic şi mic şi atât de caligrafic al fetei.

« Bună! M-ai rugat să-ţi scriu când voi fi exportată. Poimâne voi fi exportată. Aflasem de asta de la tata. Care era foarte furios că fetele familiei sunt nişte neghiobe şi controlează elemente. Dar nu-i pe asta. Mi se face frică cu fiecare secundă. Nuştiu ce mă aşteaptă. Dar m-au lăsat să iau cu mine tot ce vreau! Asta mă bucură, dar se pare că pe ei nu prea o să-i bucure faptul că voi lua cu mine 4 genţi pline cu diferite rechizite! Şi am vrut să-ţi spun: fii mai atentă cu cei din palat. Citisem că momental după ce soarle va fi omorât, peştele de aur sau va fi ars sau închi în temniţă pe veci. Dar nu cred că asta se va întâmpla cu tine. Caută ceva ptin cărţile din bibliotecă, informaţie despre meditaţie şi elemente! Trebuie să deschizi puterea ta. Şi da, oraşul în care voi fi exportată se numeşte Oxion. Oraşul elementelor moarte. Nu voi putea să-ţi mai scriu. Niciodată. Dar încearcă să meditezi. Ne întâlnim noi undeva.
Cu respect Bonnie»

Am avut dreptate! Micuţa mea va fi exportată î acel oraş. Dar de ce îl numeşte oraşul elementelor moarte ? Brusc cineva coboară pe scări. Era Soare. Ascund în grabă scrisoare în brâul rochiei.

-Dulceaţă? Eşti aici?!- strigă băiatul.

-Da sunt aici!- îi răspunsem. Încerc să controlez toate întrebările din cap.

Soare se apropie de mine sărutândumă hapsân. Îl îndebărtez.

-Mai încet micuţule!- mă sprijin de masă.

-Micuţule?! Îmi place!- băiatul se apropie luândumă în braţe, dar mă puse pe masă.

Îmi iau inima în dinţi şi întreb ce am de întrebat.

-Ce ai în comun cu Oxion? Şi de ce ai nevoie de clasificarea elementelor?!- băiatul se întunecă un pic la făţă.

-De unde ştii de Oxion ?- băiatul greoi se sprijină cu palmele de masă în faţa mea.

-Acum dau eu întrebări, dragul meu.- îi ating cu vârful degetului nasul - Ce ai în comun cu acest oraş?! Şi de ce e numit oraşul elementelor moarte ?

-Bine, fie pe al tău. Mai târziu vei răspunde la întrebările mele , dulveaţă. Deci, cam când eram mic, chiar şi de pe insula noastră erau exportate familii întregi de aşa fel de oameni. Ca viitor conducător şi ca un copil fără tată am decis să studiez asta. Clasificarea elementelor ma adus la faptul că omul în orce moment poate căpăta o putere magică. Diferită. Ceea ce nu era bine. Deorece se vor exporta mai mulţi oameni în Oxion . De ce e numit oraşul elementelor moarte? Deoarece există intrare, dar nu există eşire! Acum întrebarea mea. De unde ştii despre acest oraş?

- La bordul navei, când dormeai, intrasem să văd cum te simţi şi văzusem tot înşirat pe masă. Mi sa făcut interesant.- întunecăciunea băiatului mă făcuse să tremur şi aproape să nu pot vorbi.

-Bine... Dar ce ai tu în comun cu acest oraş?!- îmi dăduse aceeaşi întrebare.

- Sora mea mai mică va fi exportată acolo. -am plecat capul jos ca un copil mic.

Observ mirarea Soarelui. Acesta mă îmbrăţişeză. Şi-mi sărută fiecare centimetru de pe faţă. Că tot eram pe masă! Mă simţeam incomod! Depărtez băiatul şi sar de cealaltă parte a mesei şi fug sus. Soare rapid o luă la fugă după mine. Am ieşit fulger din bibliotecă.

-Stai! - aud un glas răguşit în spate.

Deschid prima uşa şi intru în ea. Naiba e camera lui!!! Iau o pernă mai mare şi mai grea de pe pat şi mă ascund după uşă. Aşa cum credeam micuţul va veni în camera sa. Eram gata să-l lovec cum deodată acesta trânti uşa. Mă speriasem, dar tot i-am tras una cu acea pernă albă din mâna mea. Realizez că nu am ieşire. Soare se sprijini în umăr de uşă.

- Dulceaţă ai crezut că fugi de mine?!- mă luase de încheeyura mâinii.

Da crezusem cu adevărat că pot să fug. Dar... Nu am putut! E prea atotştiutor băiatul în costum!
Soare mă trase în braţele sale, apoi pe pat.

-Poate, dacă vrei, repetăm ceea ce a fost...- îmi şoptise el.

-Dacă să repetăm, va trebui iar să plec!- spun eu.

Bingo! Soare era şocat de cuvintele mele. Se aşeză pe şezute pe pat. Mă ridic şi-i sar în spate. Îl netezesc un pic pe cap.

-Hai, micuţule nu am vrut să te supăr!- spun eu pentru prima dată oferindui un sărut de faţă.

Cam câteva secunde şi mă încep a râde de faţa lui. Băiatul pare foarte serios!

☀☀☀
Dimineaţă mă aştepta o „surpriză" în camera de zi!
Ce naiba caută roşcata astă lângă obiectul meu?!