AL ŞASELEA SOARE

Capitolul 5

Acea uşă rece îmi provoacă fiori în tot corpul, dar şi mai mari fiori îmi provoacă sclipirile din ochii Soarelui. Ochii lui sclipeau de lacrimi, dar cu lăcomie. Mă privise câteva secunde apoi mă sărută pe buze. Mă sărută de parcă s-ar juca cu buzele mele. Zâmbeşte apoi iar sărută. Brusc se opri şi surâse.

-Dulceaţă, dacă tot vrei să pleci...mâine dimineaţă vei pleca îţi dau tot de ce ai nevoie, dar acum...noaptea asta rămâi cu mine te rog.- şopti blondul.

-Ha, câte de multe vrei...-la fel şoptind am spus.

-Vreau puţin, foarte puţin dulceaţă...- şi-mi sărută buzele.

Simt fiori pe tot corpul. Îmi va fi dor de el, cred...

* * * *
Dimineaţă încerc să mijesc ochii şi să-i deschid. Realizez că băiatul încă doarme. E atât de liniştit şi drăguţ când doarme... Nu ca ieri..
Brusc băiatul deschide larg ochii mă priveşte apoi zâmbeşte cald.

-Bună dimineaţa dulceaţă , -băiatul se ridică un pic pe spetează patului - vreau să mai dorm. Nu ţi-i somn?!

-Ai spus că trebuie să plec!- am accentuat fraza

-Oh, drăgă te rog mai rămâi cu mine măcar o oră. Mai dormi puţin, nu vei putea dormi pe corabie - îmi îndepărtează o şuviţă de păr după ureche.

-Iate uită, ieri îmi mânca nervii- azi îmi afişează zâmbete!- spun sarcastică lăsândumă pe pat. - Ai dreptate nu voi putea dormi pe corabie, dar şi lângă tine nu voi putea dormi.

-De ce asta?!

-Cine ştie ce dragoste o să-mi oferi. Şi aşa mă doare tot corpul şi nu mă pot mişca prea mult.- surâd eu întinzând o mână către pod.

Băiatul se aplecă asupra mea şi mă sărută. Surâde un pic şi se lasă pe pat lângă mine. Mă îmbrăţişeză de talie.

-Ia mâinile! Sunt reci! Mi-i rece!! - mă zbat eu, dar fără sens. Simt buzele băiatului pe gâtul meu.

-Linişteşte-te dulceaţă - şi tăcu se pare că doarme.

Nu puteam să dorm deloc. Mă eliberasem cumva din breţele bătului. Îmi făcusem rutina de dimineaţă. Revenind în cameră, realizez că Soare încă doarme. Cum putea să obosească mai tare decât mine? Mă îmbrăcasem în forma mea ca nouă. Sărut băiatul pe frunte şi-i las un bileţel pe masa de scris.
Echipajul deja era gata de plecare, puteam pleca imediat, dar trebuia să procur ceva. Acel ceva erau bomboane de la acel bărbat.

-Bună dimineaţa, domnule!- spun fericită eu.

-Oh, bună domnişoară! Mai procuri bomboane?!- râde el.

-Tocmai asta am să fac. Daţi-mi bomboane peştişori şi inimioare!

Rapid bărbatul îmi pune în faţă două pungi. Scot un săculeţ cu monede şi il dau. Bărbatul cu zâmbetul pe buze îmi făcu cu mâna în semn de "la revedere".
Pe corabie ofer tuturor câte o bomboană peştişor. Ca să fie veseli, voioşi şi puternici.
Eu mă coborâsem în cabina mea. Că tot Soarele organiză asta mă aşteptam la vreu bileţel.

« Dulceaţă pleci. Sper că vei ajunge cu bine. Dar să ştii în orce parte a lumii să fii, în iad, în rai, te întorc aici lângă mine.
Pentru Dulceţa mea Soare»

Se pare că-mi curgeau lacrimi. O lacrimă alunecă pe obraz. Era atât de fierbinte încât am simţit că mă frige. Mi-am şters lacrimile, am lăsat sacoul la o parte şi citeam. Simplu de tot. Nu aveam gust de altceva. Oare ce face acolo diavolul în persoană?

* * *

Între timp Soarele:

Deschid larg pleoapele şi realizez că fata dispăru de lângă mine. Pe pat încă mai ramase mirosul ei. Mă ridic simţind durere peste tot corpul, dar asta nu e important.
Forma ei nu mai era pe masă, ci era rochia şi un bileţel:

« Deci, ai spus că dimineaţă plec. Îndeplinesc dorinţa ta. Mulţumesc pentru toate. Scuze că încercam să te calc pe nervi. Şi priveşte-te în oglindă... Sper să te doară!
Dulceaţă »

A recunoscut că e dulceaţa mea! Să mă uit în oglindă... Mă uit în oglindă şi observ pete mari vişinii chiar violete pe gât şi umăr. Naiba de ce aşa de mult?! Da, doare, foarte tare!
Îmbrac maioul şi blugii şi ies din cameră. Plec la mama. Dar aud glasuri fericite din sală. Intru acolo şi văd 7 bărbaţi şi 7 femei însărcinate mâncând. Mama mă observă şi făcu semn să mă aşez.

-Unde e Kayda?!- întreabă veselă mama.

Privesc podeaua. Tac. Ridic capul.

-Ea a plecat...-mă uit în ochii mamei şocaţi.

Deodată sala se umplu de linişte. Mama începe să plângă apoi spuse:

- Cum ai putut s-o laşi să plece?! Spuneai c-o iubeşti! - ţipă mama. Se ridică în picioare şi lovi cu pumnul în masă- o s-o întorci! Mai auzit? Ai s-o întorci aici!- tună mama ieşind din sală.

Iau un păhar gul şi torn în el puţin vin cu care ospătau pe necunoscuţi.

- De ce a plecat?!- întrebă cea mai apropiată doamnă de lângă mine.

-Că aşa mi-a fost dorinţa. - simt că mă înfurii pe mine singur.

-De ce ai lăsat-o să plece dacă o iubeşti?- întrebase altă doamnă.

Mai iua un gât de vin şi o privesc crunt şi întrebător. Dar îi răspund:

- O iubesc. De aceea am lăsat-o să plece. Dar o voi întorce. Fie şi-n rai sau iad o întorc.- mă ridic şi iau sticla de vin cu mine,plec să nu deranjez oaspeţii cu prezenţa mea.

Între timp Kayda:
Ajuns în portul oraşului, oamenii îngrijoraţi mă întrebau de ce m-am întors, dar eu nu puteam spune nimic. Brusc cineva mă luase din spate de talie şi mă îmbrăţişă strâns. Întorc să văd nemernicul acela. Era colegul meu de slujbă, prieten foarte bun: Fares.

-Hei, păpuşică, -spuse băiatul fericit a naibii- de mult nu te-am văzut.

-Doamne, prostule, ştii cât de tare mai speriat?!- ţip eu.

-Nuştiu până nu-mi dai una peste faţă cum o făceai deobicei.

-Îţi dau şi două dacă rezişti.- surâd eu la ce băiatul afişeză un zâmbet foarte frumos.

Mi se făcu dor de zâmbetele lui şi reacţiele drăguţe la unele fraze ale mele. Numai cu mine se comportă aşa. Cu alţii este dur şi crunt. Uneori şi eu rămâneam în şoc privind odrasla din faţa mea. Da, odraslă ,nu-i mai mic , dar m-am adoptat cu faptul că trebuie să ai grijă de el. Mereu face prostii. Ne cunoscusem când pentru prima dată am intrat la slujbă. Era dur cu mine, dar devenise moale după câteva fraze ascuţite şi palme care lăsau urmă peste faţă.
Băiatul mă îmbrăţişeză iar. Şi mă ia de mână ducândumă, cred, acasă...