Cap.2- o nouă școală,un nou început

1K 75 7
                                    

Perspectiva lui Jungkook:
Șase ani au trecut de când eu și Yoongi am fost despărțiți . Cum pe vremea aceea eram prea mici ca să deținem un telefon sau să avem acces la internet,eu și cu el nu am mai ținut legătura. În primii ani de la despărțire am fost atât de distrus,am început să-mi urăsc părinții pentru faptul că m-au luat de lângă el. Am început încetul cu încetul să îmi creez o a doua personalitate,dar nu-mi dau seama niciodată când devin așa și nici nu-mi pot aminti ce fac când mă aflu în cea de-a doua personalitate,dar oamenii din jurul meu îmi zic că al doilea eu e un tâmpit, nesimțit,bad boy ,fuck boy și așa mai departe. Oricum...hai să vorbim despre ceva frumos. După acești șase ani groaznici în care m-am distrus pe mine, după insistențele psihiatrului care a lucrat cu mine, părinții mei au decis să ne mutăm înapoi în orașul din care am plecat,dar nu vom mai sta unde am stat înainte pentru că deja locuiește altcineva acolo,ci vom sta într-un apartament drăguț care este foarte aproape de școala la care voi merge. cutiile cu bagajele sunt deja acolo, iar mâine vom pleca și noi . Nu știu dacă Yoongi mai locuiește acolo,dar sper că o să-l văd din nou și că , la fel cum am fost în trecut, vom deveni cei mai buni prieteni.
.
.
.
(Timpul trece și se face a doua zi, duminică ,02 noiembrie,ora 14:00, Jungkook și familia lui au ajuns la noua lor casă și au despachetat majoritatea lucrurilor)
.
.
.
Tocmai am terminat cu despachetatul. Apartamentul nostru este destul de mare ,iar camera mea arată foarte bine ( totul e negru și alb, apropo). Am decis să merg să fac o mică plimbare prin cartier,poate , măcar de această dată, voi reuși să-mi fac prieteni.  Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt un antisocial,dar toată viața mea , chiar dacă am fost popular în rândul fetelor, băieții mereu își băteau joc de mine și îmi jucau farse sau mă hărțuiau, și chiar dacă eu puteam să-i pun la pământ cu un singur pumn,n-am făcut-o niciodată. Violența nu este o soluție,sau cel puțin așa mi-a zis Yoongi când l-am bătut odată pe un băiat care își bătea joc de el. Oricum... Să nu ne mai gândim la trecut,ci la prezent. Tocmai am ieșit din casă. Uitându-mă la oraș primesc tot felul de sentimente pozitive. Mi-am închis pentru o secundă ochii pentru a simți mai bine această stare de bine când BAM! m-am lovit de cineva .
- Hei ,ai grijă pe unde mergi ! spune o voce foarte groasă.
Când deschid ochii văd un băiat foarte frumos la fel de înalt ca și mine cu par maroniu care este acompaniat de un băiat secund cu o față foarte drăguță și cu păr mov foarte deschis.
- Scuze, scuze,nu te-am văzut ! Spun eu plecându-mi capul .
- Oo ,stai calm ,e ok , nu s-a întâmplat nimic,zice celălalt băiat. Ești nou pe aici?
- Într-un fel ... Tocmai m-am mutat aici ,dar obișnuiam să locuiesc în acest oraș.
- Serios? spune cel cu par maro devenind zâmbitor. Cum te cheamă? Eu sunt Taehyung , apropo. Poți să-mi spui Tae . Iar el e Jimin.
- Încântat de cunoștință !spune Jimin  întinzând o mană în direcția mea .
- De asemenea ,zic datând mâna cu el . Eu sunt Jungkook.
- De unde vi , Jungkook? spune Taehyung.
- Din Seul. Am locuit șase ani acolo.
Fără să-mi dau seama ,am început să zâmbesc . Sunt conștient că încep să mă împrietenesc cu cei doi.
- wuw , uite Tae! Ce cute e ! Zici că-i un mic iepuraș!
Cei doi se holbau la mine în modul în care femeile se uită la bebeluși când văd unul pe stradă sau ceva. .
- De azi o să-ți spunem Bunny-kook! Ok? zice Tae plin de entuziasm.
-  Desigur ,nu mă deranjează.
Am vorbit cam încă cinci minute până când Tae a spus:
- Mi-a făcut bine de cunoștință , Bunny-kook,dar trebuie să plecăm , trebuie să ne întâlnim cu Namjoon ,prietenul nostru. Ne mai vedem pe holurile școlii. Pa !!
- Pa , bunny!zice Jimin făcând cu mâna.
-Mi-a părut bine!
Prieteni- bifat
Notă:
Scuze că nu am mai postat ,dar nu prea am avut timp pentru că ori am avut de citit,ori am lucrat la celălalt cărți , ori am lucrat la biserică ( da , eu , scriitoare de yaoi , mă duc la biserică și da ,eu , scriitoare de yaoi , am lucrat ca vânzătoare la magazinul bisericii ieri și alaltăieri) . Sper totuși că vă place cartea, chiar dacă aparent sunt doar două persoane care o citesc. Oricum , mulțumesc pentru susținere .
Semnat , Autor- kun

why wont you love me like i do?-yoonkookUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum