O șansă să fii iubit

27

Autor Pov.

  

    -Hymei, te rog, du-te jos? Chiar trebuie să merg la serviciu! a spus Jungkook disperat. Fetița continua să geamă în timp ce se certa cu tatăl ei. 

    -Appa a promis că astăzi o să ne ducă el, a spus ea pe un ton trist și băiatul s-a încruntat. 

    -Știu, dar îmi pare rău, Hymei. Poate data viitoare? 

    Ochii fetei au început să lăcrimeze, uitându-se la fratele ei, în speranța că îi va ține partea și și-l va ruga pe Jungkook să-i ducă la școală, dar Jiwoon a rămas tăcut. Jungkook a gemut după ce s-a uitat la ceas. Nu era sigur ce să facă, dar când a văzut ochii lui Hymei nu a putut spune nu.

    -Bine, să mergem,a spus el ezitând. Nu voia să se contrazică și să o facă să plângă, dar chiar era în întârziere cu depunerea proiectelor tatălui său și nu voia să întârzie pentru că nu își dorea cuvinte dure să fie aruncate asupra lui fiindcă nu poate să își facă treaba cum trebuie. Mintea lui era vraiște și Hymei nu ajuta deloc. 

    Cei doi copii mergeau lângă Jungkook spre poarta școlii. Unul era obosit, unul stătea tăcut și celălalt era doar speriat. Când au ajuns la poartă, Jungkook l-a putut vedea pe Jimin stând lângă ușă, ajutând un profesor să verifice copiii și să-i ajute să intre pe cei care au venit singuri. Ochii lui Jimin au coborât pe Jungkook. Un zâmbet mic a apărut pe fața lui în timp ce se uita tăcut la el. Jungkook, pe de altă parte, se simțea prost. Știa că să-l ignore pe băiat nu este cel mai corect lucru, dar cel mai tânăr era o distracție, o distracție frumoasă, dar trebuia să își termine proiectele ca să se poată concentra pe viața lui amoroasă și băiat.

    -Hei, a început Jimin, văzând că Jungkook nu face nimic. 

    -Hei, a spus Jungkook încet înainte să se uite în jos. Fața lui arăta mai slabă, pală și obosită. Jimin a început să își muște buzele nervos, în timp ce privirea sa s-a îndreptat către copiii din spatele lui Jungkook. 

    -M-ai evitat, a murmurat Jimin încet, aproape ca o șoaptă.

    Ochii lui Jungkook s-au mărit, privindu-l pe băiat.

    -Știi că nu trebuie să te forțezi, a continuat el înainte să se uite la cei doi copii. Putem rămâne prieteni... a prietenilor noștri, a murmurat el încet și a oferit o mână copiilor, mergând spre școală și lăsându-l pe Jungkook în urmă. 

    Cel mai mare s-a simțit lipsit de ajutor și își regreta acțiunile. Nu voia să își distrugă șansele cu Jimin în felul ăsta, dar se pare că nu poate face nimic bine, nici măcar pentru el. Jimin, pe de altă parte, era trist și cumva distrus. Nu l-a auzit pe Jungkook și nici nu a așteptat o explicație, doar a intrat înăuntru și l-a lăsat pe băiat la poarta școlii.  A observat cât de tare a slăbit, cât de distrus părea, dar simțea că nu are niciun drept să îi pese, cel puțin după ce i-a făcut Jungkook, așa că a ignorat totul și a mers înăuntru, lăsându-l pe Jungkook singur, neauzit, luându-i șansa de a da explicații.