O șansă să fii iubit

29

Autor Pov.

    Jungkook și Namjoon erau în birou. Trebuia să vorbească cu cel mai mare despre ce s-a întâmplat cu Jimin mai devreme, dar nu era sigur cum să aducă vorba. Namjoon a observat cum cel mai tânăr era gânditor. Continua să îl strige, dar acesta nu răspundea. Cel mai mare s-a așezat lângă el și l-a înghiontit. Jungkook a sărit ușor înainte să-l observe pe celălalt stând lângă el.

    -Scuze, a murmurat el, uitându-se în jos. 

    -Ce se întâmplă, Jungkook? a întrebat Namjoon și băiatul și-a mușcat buzele nervos. S-a întâmplat ceva? Ai nevoie de ajutor la proiecte? a întrebat el și băiat și-a scuturat capul. 

    -Pot să le fac singur... a spus el și cel mai mare a dat din cap. 

    -Dar ceva s-a întâmplat, a spus el. Lasă-mă să ghicesc, Jimin? a întrebat el conștient. Cel mai tânăr a dat iar din cap. Ce s-a întâmplat între voi doi? a întrebat și Jungkook și-a închis ochii. Se simțea trist și ochii i s-au umezit, amintindu-și ce s-a întâmplat mai devreme. 

    -Hyung, cred că am încurcat-o, a spus el uitându-se la prietenul său, lacrimile fiind pe cale să cadă. 

    -De ce crezi asta? a întrebat cel mai mare confuz. 

    -L-am făcut să fie trist, a oftat el, ștergându-și ochii și prevenind lacrimile să curgă. Crede că vreau să rămân prietenul său. E vina mea, dar vreau să fiu mai mult decât prieten, a spus și s-a uitat direct în ochii celui mai mare. Chiar am vrut să explic totul, dar eram la școală și eu doar... Nu am putut spune nimic. Și-a plecat capul și Namjoon a zâmbit.

    -Și acum ce faci? a întrebat el și cel mai tânăr și-a încruntat sprâncenele. 

    -Într-o pauză trebuie să îmi termin proiectul, s-a încruntat el și Namjoon a râs.

    -Mă refeream la tine vorbindu-mi mie despre problemele tale. Doar pretinde că eu sunt Jimin dacă îți e mai ușor. Încearcă să vorbești cu el. Cred că va fi mai fericit dacă i te deschizi, a spus el și Jungkook a dat din cap.  

    -Crezi? a întrebat cel mai tânăr.

    -Așa cred, doar încearcă, a spus Namjoon, frecându-i spatele celui mai tânăr. 

    -Ok.. voi încerca, a murmurat el încet.

----------

Mai târziu, aceeași zi

     Taehyung a trebuit să plece la serviciu așa că l-a lăsat pe cel mai scund singur acasă. Ezita să plece pentru că Jimin era trist și nesigur, dar n-a putut rămâne, așa că a plecat când s-a asigurat că băiatul este mai stabil. 

    Jimin s-a încruntat când a auzit soneria de la apartament. Nu aștepta niciun vizitator și cu siguranță nu era Taehyung din moment ce tocmai a ajuns la serviciu. A închis televizorul și a mers spre ușă confuz. A deschis ușa ușor și și-a strecurat capul să vadă cine le vizitează apartamentul la ora aia. Și a regretat asta. A deschis ușa ceva mai mult pentru a sta cum se cuvine în fața lui Jungkook. 

    -Hei,  a spus cel mai mare și cel mai tânăr doar s-a plecat. Putem vorbi? a întrebat Jungkook și băiatul s-a uitat confuz la el.

    -Mmm... sigur, a murmurat el încet înainte să se dea din dreptul ușii ca să îi facă spațiu celui mai mare să intre în casă. Jimin și-a mușcat buzele nervos, închizând ușa ca apoi să îl urmeze pe cel mai mare înăuntru. 

    Jungkook s-a așezat și cel mai tânăr s-a pus lângă el. Capul îi atârna puțin, așteptând ca Jungkook să vorbească. Cel mai mare putea simți cum crește tensiunea din atmosferă.

    -Doamne, asta e așa jenant, a spus cel mai mare și Jimin a oftat.

    -Dea...

    -Îmi pare rău, Jimin, a spus cel mai mare și și-a întorc capul ca să se uite la Jimin. E adevărat că te-am îndepărtat... dar este vina ta, a murmurat el timid, plecându-și capul.

    -Vina mea?! a întrebat Jimin, puțin iritat de cuvintele celuilalt.

    -Da! Ești o distracție pentru mine, Jimin. Te plac, dar nu mă pot concentra la muncă, am multe proiecte la care trebuie să lucrez și vorbitul cu tine îngreunează lucrurile pentru mine ca să mă concentrez, a oftat Jungkook. Dar nu este o scuză pentru mine ca să te îndepărtez așa. Doar... A trecut ceva timp și nu știu cum să spun asta, dar a fost cea mai ușoară cale... să te îndepărtez. 

    -Asta înseamnă că sunt o distracție rea sau bună? a întrebat Jimin cu speranță în ton, ochii strălucindu-i în timp ce se uita la băiat. Jungkook a expirat puternic, încercând să abțină un hohot de râs. 

    -O distracție bună, a murmurat el și s-a uitat în ochii băiatului. O frumo-ngh.

    Buzele lui Jimin s-au prăbușit pe buzele celui mai mare. Nu era sigur de unde a obținut acest curaj, dar nu putea să se oprească din a se gândi la a-l săruta pe cel mai mare, în special după ce l-a chemat o distracție frumoasă. Și-a odihnit mâinile pe umerii celui mai mare și a încercat să în tragă mai aproape, adâncind sărutul. Planurile lui Jungkook au fost spulberate de sărutul nevoiaș al celui mai tânăr. Își dorea să îl facă special, dar faptul că lui Jimin nu-i păsa, l-a făcut să simtă diferite emoții. Dar nu putea ignora faptul că se bucura de cum buzele groase ale lui Jimin erau presate peste ale lui. 

    Mâinile sale au apucat talia lui Jimin, trăgându-l mai aproape. Jimin s-a urcat peste cel mai mare, mișcându-și cu blândețe buzele peste ale lui Jungkook. Un geamăt i-a scăpat pe buze, simțindu-se trezit de propriile acțiuni. 

    -Te plac mult, Jungkook, a respirat el greu lângă obrazul lui Jungkook. 

    -Și eu te plac, Jiminie, a zâmbit el, mângâind cu grijă talia băiatului pe ambele părți, buzele sale presându-se puternic peste ale lui Jimin. Te plac ceva mai mult,  a adăugat el între săruturile pe care le împărțea cu cel mai tânăr. Singurul răspuns pe care la primit a fost alt sărut, un sărut nevoiaș.