O șansă să fii iubit

39

Autor Pov.

Jungkook lucra la proiectul său când telefonul a început să îi sune. A dat la o parte hârtiile și și-a dat jos ochelarii. În mod normal nu ar fi purtat ochelari, dar nu se putea concentra fără ochelarii de citit. Și-a îndreptat umerii înainte să ia telefonul. Un zâmbet i-a apărut pe buze când a răspuns la apel.

-Neața, o voce somnoroasă a spus, urmată de câteva gemete.

-Nu e dimineață, Jimin, a spus bărbatul, uitându-se la ceas.

-Oh, a fost tot ce a spus Jimin, iar cel mai mare a chicotit. I-ai luat pe copii? a întrebat el, făcându-l pe celălalt să înghețe.

-Rahat, am uitat! Ești un înger. Am uitat complet de ei, a spus el și s-a ridicat. Ochii lui Jimin s-au mărit, ridicându-se și el.

-Kookie? l-a chemat el și bărbatul a zumzăit ca răspuns. Când ai dormit? a întrebat el și bărbatul a chicotit nervos.

-Mmm, nu îmi prea pot aminti, de ce?

-Pentru că nu ai făcut-o, am dreptate? l-a întrebat cel mai tânăr și bărbatul a râs. Kookie, l-a chemat băiatul cu o bosumflare pe buze, nu că cel mai mare l-ar fi putut vedea, dar era supărat.

-Îmi pare rău? a spus el și cel mai tânăr a oftat.

-Nu sunt supărat pe tine, dar nu poți lucra cum trebuie dacă nu te odihnești destul. E pentru sănătatea ta, Jungkook.

Jungkook a zâmbit.

-Știu, îmi pare rău... Mă voi descurca mai bine, a spus el și Jimin a zumzăit.

-Bine, atunci du-te să îi iei pe copii. Sună-mă dacă ai nevoie de ceva, chiar și dacă vrei să am grijă de copii cât timp tu lucrezi, a spus el și Jungkook a zâmbit.

-Mulțumesc, nevastă.

-Kookie, a gemut Jimin ușor, iar cel mai mare a chicotit.

-Ok, ok, baby, vorbim mai târziu? a întrebat el și cel mai tânăr a chicotit.

-Pe mai târziu, a spus el înainte să sărute telefonul, în încercarea de a-i trimite lui Jungkook un sărut. Cel mai mare s-a înroșit și cel mai tânăr a murmurat un încet "Pa" înainte să închidă, simțindu-te stânjenit de propria acțiune.

-Drăguț, a murmurat Jungkook ușor, un zâmbet apărându-i pe față. A intrat în camera lui ca să se schimbe de haine. Imediat ce a terminat, a ieșit ca să intre în mașină. Era somnoros și obosit, dar trebuia să îi ia pe copii. Și-a conectat telefonul și a pornit melodii ca să îl țină treaz și antrenat.

Problema era că nu prea mergea. Era într-o stare de amețeală cât timp conducea spre casa părinților săi. Nu adormea, dar nici nu se concentra cât timp conducea. După ceea ce a părut o eternitate, a ajuns la casa părinților săi. Un căscat i-a scăpat pe buze, ieșind din mașină.

-Bună dimineață, domnule, l-a salutat unul dintre muncitori.

-Hei, a zâmbit el în ciuda oboselii și a intrat înăuntru. Putea auzi chicotelile lui Hymei din cealaltă cameră în timp ce mama lui vorbea cu ea. Nu putea să îl audă pe Jiwoon, dar știa că e acolo, doar că nu era tipul prea vorbăreț.

Și-a strecurat capul în sufragerie, atrăgând atenția mamei sale.

-Ce faci, mama? a zâmbit el, mergând spre ea.

-Hei, scumpule, a zâmbit ea, îmbrățișându-și fiul. Ce ți-a luat așa mult? a adăugat ea, mângâindu-i părul.

-Lucram, scuze. Și-a plecat capul, iar ea și l-a scuturat.

-Nu mai lucra atât de mult, scumpule, a spus ea și băiatul a râs.

-Nu eu aleg să lucrez atât de mult, mamă, a oftat el și ea și-a încruntat sprâncenele. Încă este supărat pe mine. Îmi dă limite de timp pentru toate proiectele chiar dacă nu erau programate în jurul limitelor sale. Nu am timp să am grijă de copii sau de mine din cauza lui, a spus el enervat.

-Atunci spune-i, spune-i că nu le poți face, a spus ea cu asprime, iar băiatul a râs.

-Mamă, pot să le fac. Doar că nu el pot face perfect dacă îmi forțează limitele. Oricum, mai am doar unul. Chiar dacă nu sunt perfect, măcar am făcut ce am putut. Nu vreau să îi dau mai multe motive să îmi scadă stima.

Mama lui s-a încruntat, dar nu a putut spune nimic. Din nou, amândoi erau la fel de încăpățânați. Ea nu
avea ce să spună dacă ei doi nu lasău garda jos când erau unul cu celălalt. Trebuie doar să aștepte oportunitatea potrivită ca să fixeze obiceiul lor, dar știa că nu putea face asta singură... sau cel puțin nu i-ar fi fost ușor.