O șansă să fii iubit

43

Autor Pov.

    Jimin se simțea anxios. Continua să îl sune pe Jungkook, dar acesta nu răspundea și la un moment dat apelul s-a oprit fiindcă telefonul celui mai mare a fost închis. Se simțea foarte trist. Mama lui Jungkook i-a luat iar pe copii și l-a ignorat. A încercat s-o întrebe pe doamne Jeon ce s-a întâmplat, dar ea a zâmbit, spunând că e ocupat cu serviciul. Pentru un anumit motiv, nu putea s-o creadă. Sentimentul pe care l-a avut când s-a spart becul era și mai puternic. Nu ar fi crezut pe nimeni până nu ar fi discutat cu Jungkook. Era foarte nervos în timp ce stătea în camera sa, uitându-se intens la telefon, așteptând un apel care să-l salveze de acele gânduri oribile. Și-a dus genunchii la piept, degetele mișcându-i-se obosite pe ecran, desenând diferite forme în timp ce aștepta acel apel. Devenea emoțional dintr-un anumit motiv. Gândurile urâte începeau să îl acapareze în timp ce aștepta ca cel mai mare să îl sune. Ochii i s-au închis încet la cât de obosit și încet devenea. A stat în aceeași poziție cu aceleași gânduri pentru două ore, dar nimic. A adormit în poziția sa inconfortabilă în speranța că Jungkook era bine, că Jungkook nu-l ignora.

    -Jimin? l-a chemat o voce, făcându-l pe băiat să se îmbrățișeze mai puternic, în speranța de a-și încălzi mai bine corpul. Hei, Jimin-ah, o voce l-a chemat, scuturându-i încet corpul. Trezește-te, a spus el, făcându-l pe cel mai scund să geamă, scuturându-și capul și simțindu-se obosit.

    Taehyung a oftat, mergând mai departe de Jimin ca să fac un apel.

   -Bună, hyung, a spus el cu o bosumflare pe față. Da, nu se va trezi, a spus el, uitându-se la Jimin. Știu că hyung mi-a zis să nu îi spun! a gemut el, vocea celui mai mare devenind mai auzibilă. Cum te aștepți să îl duc la spital să își vadă iubitul, fără a-l îngrijora? a întrebat el sarcastic.

    -Cine? a întrebat o voce obosită, făcându-l pe cel mai înalt să înghețe. A început să își blesteme prietenul mai mare în minte în timp ce se întorcea spre prietenul său cu un zâmbet fals pe față.

    -Ce? a întrebat el, prefăcându-se că nu știe despre ce e vorba.

    -Cine e în spital? a întrebat el, simțindu-se cum începe să se sufoce în timp ce se ridica spre marginea patului.

    -Namjoon, în spital... Am nevoie să vii cu mine pentru că nu mă pot descurca singur cu Jin, a spus el, bosumflându-se ușor.

   -Namjoon? Ce s-a întâmplat? a întrebat el, ridicându-se.

    -Nu știu, schimbă-te ca să verificăm, a spus el cu un zâmbet fals înainte să iasă repede din cameră.

    Jimin era confuz de calmitatea lui Taehyung, dar din moment ce se comporta astfel, înseamna că Namjoon nu era într-o condiție prea rea. S-a schimbat de haine, purtând blugi strâmți și o bluză fără mâneci sub hanoracul său oversized înainte să iasă repede din cameră ca el și Taehyung să ajungă cât mai repede la spital.

    Taehyung își rodea unghiile în timp ce se uita la el tot pe tot drumul, ceea ce îl făcea pe Jimin să fie confuz și curios. Pentru un anumit motiv, simțea că Taehyung îl minte, dar în același timp nu, deoarece nu ar fi mers la spital.

    -Ascunzi ceva? a întrebat el, spărgând liniștea.

    Cel mai înalt a înghițit în sec, ochii mărindu-i-se.

    -Eu? Să ascund ceva? a întrebat el șocat, pretinzând că nu știe despre ce cel mai scund vorbește. Nimic, serios, a râs el nervos, făcându-l pe băiat să se încrunte.

    -Ești sigur? a întrebat Jimin, căpătându-i atenția prietenului său. Pare că minți! l-a acuzat Jimin, arătând spre el.

    -De ce aș minți? Crezi că e amuzant să minți despre astfel de lucruri? Oricum! Nu poți vedea drumul! Suntem aproape așa că de ce mă acuzi că mint! a pufnit el, uitându-se la Jimin și scuturându-și capul dezamăgit. Credeam că ești mai bun de atât. Se presupune că ești prietenul mei deci ar trebui să ai încredere mai multă în mine, dar nu pot să cred că te-ai gândit că te mint în legătură cu sănătatea prietenului nostru. Crezi că aș fi atât de rău încât să mint cu nerușinare despre asta? a pufnit el iar, luându-și atenția de la Jimin.

    Băiatul se simțea vinovat, dar nu știa ce să spună.

    -Îmi pare rău... cred că doar sunt paranoic, a murmurat el ușor, jucându-se cu degetele sale.

    -E în regulă, a spus Taehyung, înghițind în sec, fiindu-i frică de reacția pe care o va avea băiatul când va afla care e adevăratul motiv pentru care merg la spital.