O șansă să fii iubit

31

Autor Pov.

    Jungkook stătea în fața tatălui său, așteptând ca acesta să se uite prin proiectele la care a lucrat până seara trecută. 

    -Și celelalte două? a întrebat tatăl său, închizând fișierele, neobosindu-se să îi ofere un feedback pentru munca sa. Jungkook s-a uitat în jos, începând să își ceară scuze. 

    -Voi încerca să le termin până la sfârșitul săptămânii. 

    -Ai face bine. Acum te rog, pleacă. Am treabă de făcut, la fel și tu, a spus, făcându-l pe băiat să se încrunte.

     Jungkook s-a plecat înainte să părăsească biroul tatălui său. A trecut ceva timp de la ultima dată când a primit comentarii pozitive și încurajatoare de la tatăl său. Chiar dacă nu erau în termeni buni, spera că l-ar fi putut complimenta, dar nimic. În timp ce mergea spre lift, telefonul i-a sunat. A inspirat adânc înainte să răspundă.

    -Bună... a spus el obosit. 

    -Jungkookie? Cum ești, scumpule? a întrebat mama lui îngrijorată. 

    -Obosit, tu? a întrebat el. 

    -Sunt bine, dar îmi  dor de gemeni, a spus ea, tristețea simțindu-i-se în ton. Și de ce ești obosit? a întrebat ea.

    -Soțul tău, s-a încruntat el. 

    -Jungkook, e tatăl tău, a spus ea, sperând că îl va respecta pe tatăl său mai mult. 

    -Cu siguranță nu se comportă ca unul. Îmi dă multe proiecte și-mi pune dăți limită. Nu sunt sigur dacă își amintește că sunt fiul său și că am copii de care trebuie să am grijă. Și totul pentru că am refuzat căsătoria aia stupidă, a izbucnit el, simțind că se emoționează.

    -Jungkookie, scumpule, voi vorbi cu el, ok? O să-i cer să dea altora proiecte? a întrebat ea, și el a râs. 

    -Nu, n-o face, nu vreau să creadă că slăbesc. Oricum, mama, trebuie să plec, vorbim mai târziu, a spus el, intrând în lift.

    -Așteaptă, pot gemenii să doarmă la mine? Ai de lucru și mâine nu e școală, a spus ea pe un ton rugător și băiatul a oftat.

    -Bine. Dar mamă, jur că dacă mă sună ca data trecută, n-o să-i mai aduc niciodată, a spus el pe un ton serios. 

    -N-o va face, stai calm. O să-i iau pe copii azi așa că nu-ți face griji, a spus ea și băiatul a zumzăit. 

    -Pe mai târziu, mama, a murmurat el obosit înainte să închidă telefonul.

Mai târziu, aceeași zi

    Jimin aranja un poster care a căzut de pe ușa clasei, când o femeie a intrat în școală. S-a plecat, făcându-și loc spre ea și văzând cât de pierdută era.

    -Bună, cum vă pot ajuta? a întrebat el cu un zâmbet pe față. Femeia a zâmbit, uitându-se în spatele băiatului și verificând ușile claselor. 

    -Sunt aici să îi iau pe Jiwoon și Hymei, sunt nepoții mei.

    Ochii lui Jimin s-au mărit puțin, uitându-se la ea și simțindu-se dintr-odată stânjenit. S-a plecat în fața ei. 

    -Mă duc să-i chem, a spus el, întorcându-se în clasă unde copii se jucau. Hymei, Jiwoon? a strigat el, obținând atenția celor doi. Bunica voastră este aici. Mergeți să vă luați gențile? a spus el și Hymei a sărit bucuroasă, în timp ce Jiwoon s-a încruntat. Cel mai mare a observat schimbarea bruscă a stării de spirit a lui Jiwoon.

    -Hymei, scumpo, poți s-o aduci și pe a lui Jiwoon? Trebuie să vorbesc cu el, a spus, sperând că Hymei îi va da șansa de a vorbi singur cu băiatul. Fata a dat din cap, fugind să ia gențile. Hey, Jiwoon, ești bine? 

    Ochii lui Jiwoon au început să lucească, uitându-se la băiatul de lângă el.

    -Hei, ce este? a întrebat Jimin, îmbrățișându-l. Jiwoon a început să plângă, îmbrățișându-l înapoi. 

    -Nu... nu-mi place să merg acolo, a spus el printre suspine. 

    -Nu? De ce, scumpule? a întrebat Jimin, mângâindu-i părul. 

    -E-ei mereu î-îl fac-c pe ap-appa să plângă, a spus el agățându-se mai tare de băiatul mai mare. Dacă mergem, appa va plânge singur, a murmurat el trist în pieptul lui Jimin. Cel mai mare s-a încruntat. Nu era sigur cum poate rezolva problema și nu îi plăcea faptul că băiatul plângea. 

    -Ce zici de asta, a spus el, îndepărtându-se ca să îl vadă mai bine pe băiat. I-a șters lacrimile, un zâmbet apărându-i pe față. Voi sta cu appa și o să îl verific în timp ce voi sunteți plecați? Nu-l voi lăsa să plângă, ce zici? a spus el, sperând că Jiwoon va fi de acord. Cu ochi înlăcrimați, Jiwoon a întrebat:

    -Da? Jiminie va sta cu appa? Cel mai mare a dat din cap. Te rog, s-a rugat el de cel mai mare, îmbrățișându-l strâns. Jimin a zâmbit și l-a îmbrățișat înapoi. O tuse falsă le-a atras atenția. Doamna Jeon îi privea pe amândoi. 

    -S-a întâmplat ceva? a întrebat ea, văzându-i îmbrățișați. 

    -Nu, nimic.. el doar. Jiwoon s-a ridicat în fața lui Jimin, încercând să îl ascundă. 

   -Hyung mă ajuta, a spus Jiwoon cu o expresie serioasă, ignorând faptul că ochii și nasul îi erau roșii de la plâns. 

    -Jiwooon, ajută-mă, a gemut Hymei, trăgând cele două genți. Băiatul s-a încruntat. Nu e grea, a spus el, cărându-și geanta. 

    -Este, s-a încruntat fata și băiatul și-a dat ochii peste cap.

    -O să-i spun bunicii că ești rău, s-a încruntat ea, iar celălalt a ignorat-o. 

    -Pa, Jiminie hyung. Băiatul l-a îmbrățișat pe Jimin înainte ca Hymei să îl împingă. 

    -Rândul meu! a gemut ea. 

    -Hymei, scumpo, nu-l mai împinge, a instruit-o Jimin și fata s-a bosumflat. 

    -Dar vreau și eu să-l îmbrățișez pe Jiminie oppa, a spus ea trist.

    Pe de altă parte, doamna Jeon observa cum Jimin se comportă copiii. Băiatul a zâmbit și și-a deschis brațele ca să o îmbrățișeze. A ajutat-o să-și pună bine geanta înainte să se ridice. 

    -Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați. Mereu sunt așa jucăuși, a zâmbit el și femeia doar a zâmbit în semn de răspuns. 

    -E ok, dulceață. Să mergem, copii, a spus ea și cei doi au urmat-o. Jiwoon era încruntat, dar a rămas tăcut, privindu-l pe Jimin și sperând că îl va ajuta pe tatăl său.