52

918 78 7
                                    

Autor Pov.

Câteva luni mai târziu

    Ziua pe care cuplul a așteptat-o, a venit în sfârșit. Era ziua în care amândoi deveneau iubitul, soțul și familia celuilalt. Cei doi au muncit mult pentru a menține o relație sănătoasă când s-au deschis unul celuilalt, păsându-le. Erau multe sacrificii care au avut mare însemnătate. Familiile și prietenii lor s-au adunat în acea zi specială pentru a fi martori la ceremonia de căsătorie dintre doi bărbați. Nu era ceva ușor de făcut, dar iubirea lor a făcut totul mai bun și chiar mai ușor. La fel cum fiecare fată visează la nunta perfectă în care e trată de prinț ca în povești, așa visa și Jin.

    Poate că era tipul încrezător, complimentându-se mereu, dar spaima că nu va fi destul de drăguț și bun în acea zi, l-a terifiat.. Judecățile l-au speriat. Jin și Namjoon erau împreună de ceva timp și se iubeau destul încât să facă acest pas. Chiar dacă familia lui Namjoon era puțin deranjată de decizia lui, tot și-a dorit foarte mult să le arate că Jin e diferit. Însă amândoi erau stresați.

    Locul arăta ca scos dintr-o scenă din film. Totul era alb, decorat cu diferite tipuri de flori elegante și pure. Ceremonia a fost simplă , dar toată lumea putea vedea efortul pe care cel doi l-au pus pentru a face totul. Jin și-a petrecut toată săptămâna având grija să își facă nunta de neuitat, sperând că totul va merge bine și că își va aminti acea seară pentru totdeauna.

    Stătea în fața soțului său înalt și lacrimi îi curgeau din ochi. Nu putea gândi. Era atât de emoționat și faptul că se căsătoreau oficial abia acum l-a lovit și l-a făcut extrem de sensibil. Chiar dacă zâmbea, lacrimi îi curgeau pe obraji, surprinzându-l pe Namjoon care se bucura de trăsăturile frumoase ale soțului său. Jin s-a uitat în sus ca să se întoarcă, dar Namjoon l-a oprit și i-a luat fața în palme.

    -Hei, de ce plângi? a întrebat el îngrijorat.

    -Sunt... sunt doar foarte fericit, a spus el, uitându-se într-un final la ochii celui mai înalt. Foarte fericit, a adăugat el, primind cel mai frumos zâmbet de la partenerul său. 

    -Asta înseamnă că pot să te sărut? a întrebat Namjoon, apropiindu-se încet.

    Bărbatul s-a uitat într-o parte, văzând că toți anticipau sărutul care ar fi trebuit să se întâmple acum un minut. A dat din cap înainte să se aplece spre Namjoon. Buzele li s-au strivit unele peste celelalte înainte ca cel mai mare să îi ia buzele între ale sale, savurând gustul dulce al balsamului cu căpșuni al lui Jin.

    -Ai gust delicios, a șoptit el pe buzele lui Jin, făcându-l pe cel mai mare să chicotească înainte să îl îmbrățișeze, ignorându-i pe toți din jurul lor. Au stat nemișcați pentru jumătate de minut înainte să se îndepărteze. S-au întors spre familiile și prietenii lor înainte să iasă încet din gol, neuitând să își adreseze unul altuia cele mai simple, dar puternice cuvinte: "Te iubesc"

_____

La after party

    Jimin și Jungkook dansau încet pe un cântec pe care DJ-ul l-a pornit. Erau pierduți în lumea lor încât nu le păsa de împrejurimi. Mâna lui Jungkook mângâia cu grijă contururile lui iubitului său în timp ce lăsa săruturi mici pe gâtul său, Jimin respirând greoi în timp ce îi vorbea.

    -Appaaaa, Jiminie opaaa, o voce le-a întrerupt momentul și ce doi s-au oprit ca să o vadă pe Hymei fugind spre Jimin și îmbrățișându-i piciorul. Appa, e rândul meu, a spus ea, continuând să îl țină pe Jimin.

    -Nu, nu este, a spus el înainte să își dea ochii peste cap.

    -Jiminie o place pe Hymei mai mult, așa-i oppa? a zâmbit el, strângând mâna iubitului tatălui ei.

    -Bineînțeles că așa e, a chicotit el înainte să o care pe fată în brațe. 

    -Vezi hmph, s-a uitat uitat urât la tatăl ei cu o bosumflare. Oppa, putem mânca tort? a întrebat ea, primind aprobare din partea bărbatului.

    -Kookie, eu și Hymei vom merge la bufet, ok? a spus el în timp ce cel mai mare doar stătea bosumflat, dând oricum din cap.

    Jungkook s-a întors la masa lui și s-a așezat.

    -O vei face astăzi, corect? a auzit el o voce șoptindu-o. S-a uitat într-o parte ca s-o vadă pe mama lui.

    -Pentru a milioana oară mamă, da, a oftat el, simțindu-se stresat gândindu-se la cum va reacționa Jimin.

    -Bietul copil, a gângurit ea.

    -Nu sunt un copil, s-a încruntat el, dar mama lui a râs.

    -Știu, vorbeam de Jimin, va trebui să fie cu tine dacă va spune da, s-a bosumflat ea.

    -Mamă!!! a scâncit el, o încruntătură apărându-i pe față. 

    -Glumesc! a râs ea, dar bărbatul doar și-a păstrat încruntătura și a evitat să se uite la ea.

    I-a cerut părinților săi să aibă grijă de copii ca să aibă casa doar pentru el și Jimin. Voia să îl ceară în căsătorie, dar îi era frică. Nu a trecut mult timp de când au început să iasă împreună dar se simțea mult mai atras de băiat odată cu trecerea zilelor. Voia să încerce să facă acest pas mare chiar dacă știa că le-ar afecta relația dacă Jimin ar refuza. Dar tot spera că Jimin va accepta chiar dacă îi propunea prea devreme. 

    

O șansă să fii iubitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum