O șansă să fii iubit

48

Autor Pov.

    Jimin a avut o zi lungă la școală. I-a fost cerut să aibă grijă de două clase în același timp, așa că a trebuit să combine cele două clase pentru a sta cu ochii pe amândouă, dar în același timp și să aibă grijă de copii lui Jungkook. Hymei era puțin emotivă pentru că nu putea să își vadă tatăl și a continuat să stea pe lângă bărbat până când școala a fost gata. Era în drum spre spital când a primit un apel de la Jungkook. 

    -Hei, baby, s-a întâmplat ceva? a întrebat el puțin îngrijorat.

    -Nimic babe, doar mă întrebam unde ești? a întrebat el, tonul fiindu-i puțin plângăcios pentru că era lăsat singur într-un spital.

    -Sunt pe drum, o să fiu acolo în... zece sau cincisprezece minute, a spus el fericit și cel mai mare a zumzăit. 

    -Te rog să te grăbești. Mi-e dor de tine?

    -Bine, iepuraș nevoiaș, o să fiu acolo în curând, a chicotit el înainte să închidă apelul și să expire puternic când s-a uitat la hainele sale. Nici măcar n-am avut timp să fac un duș, a murmurat el trist pentru sine, mirosindu-și hainele. Miros oribil, a gemut el, umerii căzându-i.

    A ajuns la spital cu scopul de a-și lua iubitul acasă și a avea grijă de el. Jimin era îngrijorat că nu se va descurca și cel mai mare se va plictisi între timp. Dar singurul lucru de care îi păsa pentru moment era sănătatea celui mai mare și era sigur că îl va forța să mănânce și să doarmă în tot timpul în care va sta cu el. Jimin a intrat în cameră ca să îl vadă pe Jungkook schimbându-și hainele, purtând un costum din moment ce nimeni nu s-a obosit să îi aducă haine noi. I-au spus că sunt îngrijorați, dar nimănui nu i-a păsat că va trebui să poarte hainele din ziua precedentă. Jungkook își încheia cămașă când a simțit o prezență lângă el. Știa deja că e iubitul său, dar a rămas tăcut. Cel mai tânăr a mers mai aproape și și-a încolăcit mâinile în jurul taliei celui mai înalt înainte să își odihnească capul pe spatele lui Jungkook.

    -În sfârșit. Ai întârziat, baby, a murmurat el, încercând să slăbească îmbrățișarea lui Jimin ca să se întoarcă spre el, dar în același timp nu voia ca Jimin să se dea la o parte, așa că l-a ținut de mâini cât timp s-a întors.

    -Scuze, am întârziat? a chicotit Jimin. De data asta își odihnea bărbia pe pieptul celui mai înalt. Jungkook și-a aplecat capul într-o parte ca să aibă o priveliște mai bună a feței iubitului său.

    -Nu chiar, dar îmi era dor de tine, a spus Jungkook, aplecându-se spre fața băiatului. Iubitul său a zumzăit fericit înainte să sărute vârful nasului lui Jungkook, ceea ce n-a fost foarte ușor din cauza diferenței de înălțime.

    -Ce zici de buzele mele? a întrebat el, mâinile care odată se odihneau pe talia lui Jimin, căzând deodată pe fundul acestuia. 

    -Aș fi făcut-o, dacă nu ai fi continuat să îmi cauți fundul, a chicotit el iar, îngropându-și capul în gâtul lui Jungkook imediat după.

    -Nu mă poți judeca, este foarte moale, a adăugat Jungkook râzând, bucurându-se să aibă un astfel de moment cu cel mai tânăr.

    O tuse le-a atras atenția.

    -Îmi cer scuze, eu---mm.. dumneavoastră. Asistenta era puțin nervoasă încât abia putea spune ce avea de spus.

    -Ce e? a întrebat Jungkook, dându-și mâinile la o parte. Jimin s-a îndepărtat timid.

    -Trebuia să vă verific pentru o ultimă oară, dar păreți ocupat, îmi pare rău, a plecat ea, făcând cuplul să roșească.

    Jimin era stânjenit de faptul că a fost prins pentru a treia oară în mai puțin de două zile.

    -Voi aștepta afară? Sună-mă dacă ai nevoie de ajutor, a spus cel mai tânăr timid.

    -Ok baby, vezi... ți-am spus că ești o distracție, a chicotit el înainte să îi pupe obrazul.

    -Oprește-te. Cel mai tânăr și-a împins iubitul de stomac înainte să se grăbească să iasă din cameră, ignorând prezența asistentei.

    -Îmi pare rău. Poți începe să examinezi, cred, a spus el distrat și asistenta a dat din cap. A rămas tăcută, apropiindu-se de cel mai înalt și verificându-i semnele vitale.

    -Doctorul v-a instruit să vă odihniți cât de mult puteți și de asemenea trebuie să mâncați. Corpul dumneavoastră nu are nutrimentele de care are nevoie, a spus ea, făcându-l pe bărbat să se încrunte. Nu e nevoie de niciun medicament pentru că epuizarea dumneavoastră e motivul pentru care s-au întâmplat astea. Trebuie doar să vă odihniți. Sper că veți începe să vă simțiți mai bine, a zâmbit ea și cel mai înalt a dat din cap.

    -Mulțumesc, a spus el înainte să își ia jacheta. Mai e ceva? a adăugat el și s-a întors spre ea.

    -Asta e tot, a zâmbit ea. Acum, dacă mă scuzați. S-a plecat înainte să iasă. 

    Jungkook era foarte obosit. Odihna de la spital l-a făcut să se simtă mai bine. A stat acolo în ultimele 24 de ore, poate chiar mai mult... dar îi păsa doar că va fi externat. Chiar își dorea să fie cu copii, dar cum a spus mama lui: "Oamenii obosiți și proști ar trebui să aibă grijă de ei înainte să aibă grijă de proprii copii." Știa că mama lui era puțin nervoasă și pe el și pe tatăl său, dar de asemena ăla era modul ei prin care îi spunea să aibă grijă de el și să se odihnească. Știa că a fost dur cu el și pentru un motiv nu putea arunca toată vina pe tatăl său. Nu e ca și cum el ar fi fost mai bun.

    Cel mai mare și-a luat jacheta înainte să ajungă la ușă. A ieșit și l-a văzut pe Jimin sprijinindu-se bosumflat de perete în timp ce se juca cu degetele. Era prea pierdut în propria lume încât nu l-a observat pe cel mai mare venind din camera sa. Jungkook l-a luat de mână pe Jimin și l-a pus în spatele său, ignorând expresia surprinsă pe care cel mai tânăr o avea pe față. Într-un final va fi lăsat singur cu cel mai tânăr. Mama lui i-a spus că va avea grijă de copii în timp ce iubitul său va avea grijă de el. Nu era sigur ce se va întâmpla între ei, dar era fericit pentru că știa că va fi cu cel mai tânăr în următoarele ore. Va petrece timp cu iubitul său... Park Jimin... asta era tot ce își dorea pentru moment.