O șansă să fii iubit

25

Autor Pov.

    Un suspin răsunător i-a scăpat lui Jungkook când s-a trântit pe scaun.

    -În sfârșit. Timpul a trecut așa greu, s-a plâns el și Namjoon a râs.

    -Ei bine, adevărat, a spus el și s-a așezat lângă băiat. Jungkook se uita în jos. Cravata i-a atras atenția, făcându-l s-o ia în mână, un rânjet apărându-i pe față.

    -Nu mai fi un ciudat, a spus Namjoon și l-a înghiontit pe băiat.

    -Nu sunt... doar că... m-am întâlnit cu Jimin astăzi, a zâmbit el.

    -A, da? Asta e bine. Și? a întrebat cel mai mare, întorcându-se spre Jungkook pentru a-și concentra toată atenția asupra lui.

    -Ei bine, fundul meu prost a fost umilit de faptul că nu știu să înnod o cravată.

    -Dar Jae-eun pune mereu o rezervă pentru tine? a spus cel mai mare confuz. 

    -Știu! Dar din cauza discuției mele cu tata nu am mai lăsat-o să vină.. a oftat el și Namjoon a dat din cap, fiind cu ochii pe cravată. 

    -Presupun că deja intră în rolul de viitoare soție a ta, a chicotit și l-a înghiontit pe cel mai tânăr.

    -Taci, s-a înroșit Jungkook.

    Ușa s-a deschis, atrăgând atenția amândurora. 

    -Vorbind de lup, a șoptit Jungkook când l-a văzut pe tatăl său și s-a ridicat. Namjoon a zâmbit stânjenit înainte să se scuze. 

    -Fișierele pe care ți le-am încredințat, le vreau până la sfârșitul săptămânii, a spus el și Jungkook l-a luat în râs. 

    -Nu sunt o mașină și nu pot grăbi proiecte, chiar dacă ceri altor departamente să le editeze și corecteze munca mea după ce ți-o dau, a spus el cu indiferență, așezându-se în spatele biroului, mâna s-a întinzându-se spre un sertar ca să scoată un USB.

    -Mama ta vrea să îi vadă pe copii, a spus el, evitând cuvintele lui Jungkook. Cel mai tânăr a ridicat o sprânceană și s-a uitat fix spre el.

    -Îmi amintesc că am propria casă? Poate să vină să îi viziteze, a spus el înainte să se întoarcă spre laptop. 

    -Lasă-i să stea peste noapte, a spus el și Jungkook s-a uitat la el. 

    -Și să-mi dai oportunitatea să fut? Nu, mulțumesc, a zâmbit el sarcastic și tatăl său a oftat.

    -Jungkook, l-a chemat el cu asprime, iar celălalt a rămas tăcut. Nu mai fi încăpățânat, l-a certat și Jungkook a rămas nemișcat.

    -Scuze, trebuie să lucrez la fișierele tale. Poți să mă lași, te rog, singur? a întrebat Jungkook cât de politicos a putut. 

    Tatăl său chiar și-ar fi dorit să se certe mai mult, însă a rămas tăcut și a plecat, știind că Jungkook ar încerca să îl irite mai mult decât să îi respecte ordinele. Imediat ce tatăl său a plecat, a scos un strigăt, susținându-și capul cu ambele mâini. S-a trezit purtat de vânt de la problema cu tatăl său spre ceva mai calm, mai frumos... Jimin. Și-a scos telefonul, ezitând să își miște degetele spre contactul lui Jimin. După o luptă cu propria s-a minte, a apelat numărul. Primul sunat, al doilea sunat al treilea sunat... Tocmai când eram pe cale să închidă apelul, Jimin i-a răspuns.

    -Jungkook? l-a chemat Jimin încet, făcând ca un zâmbet să îi apară pe față. Ești bine? a întrebat și cel mai mare a dat din cap. Mmm.. ai nevoie de ceva? a întrebat Jimin cu grijă și băiatul a dat din cap, uitând că Jimin nu era lângă el. 

    -Mi-e dor de tine, a murmurat el nerușinat. Buzele lui Jimin  au zvâcnit și a lăsat paharul jos. 

    -Ar fi o minciună să spun că mie nu îmi e, a replicat el, iar celălalt a zumzăit în răspuns. 

    -Mă simt foarte trist acum, a murmurat el și Jimin l-a ascultat.

    -De ce? Din cauza întâlnirii? a întrebat el îngrijorat. 

    -Nu, ci tata, a spus Jungkook obosit. Mă forțează. Nu cred că voi mai rezista mult, a continuat el și Jimin a rămas tăcut. Mi-ai invadat mintea dintr-odată și nu am putut să nu te sun, a adăugat.

    Jimin s-a înroșit.

    -Ei bine, sunt fericit că ai făcut-o, a zâmbit el și cel mai mare a zumzăit. 

    -Ești în pauză sau... Jimin l-a întrerupt:

    -Da, dar se va termina în curând, a gemut el, făcându-l pe Jungkook să râdă.

    -Mai bine să ne bucurăm de minutele care au rămas, a spus el și Jimin a zumzăit.

    -Ar trebui.