32

918 83 5
                                    

Autor Pov.

   Jimin era întins în pat și se juca cu telefonul său. Chiar voia să îl sune pe Jungkook, dar îi era rușine. După visul pe care l-a avut se comporta ciudat când venea vorba de Jungkook. Chiar dacă cel mai mare i-ar fi dat mesaj, îi răspundea ciudat. Și-a îngropat fața în pernă și se prefăcea că plânge din cauza stânjenelii. A scos un oftat când a realizat că nu are rost. S-a ridicat și și-a scos telefonul ca să îl sune într-un final pe Jungkook. Cât timp băga parola, un apel de la cel mai mare l-a speriat atât de tare încât și-a aruncat telefonul.

    -Naiba, a spus el, gemând pentru sine. Voia să răspundă, dar în același timp nu voia. Cu o respirație greoaie a răspuns apelului. B-bună, a spus el pe un ton tremurând.

    -Hei, a spus cel mai mare, răsuflând. Ești ocupat? a întrebat acesta. Jimin a dat din cap, uitând că celălalt nu poate să îl vadă. Deci ești..., a conchis el când a văzut că Jimin nu dă niciun răspuns. 

    -Nu! a strigat Jimin. Urgh-scuze... am uitat și am dat din cap în loc să îți răspund, a murmurat el încet, obrajii lui devenind rozalii. 

    -Drăguț, a spus cel mai mare fără să gândească, chicotind. 

    -Nu te-am văzut astăzi, a spus Jimin încercând să schimbe subiectul din cauza stânjenelii. 

    -Sunt sigur că ai văzut-o pe mama. Lumea spune că semănăm, a spus el, făcându-l pe cel mai tânăr să râdă.

    -Nu, ea e mai drăguță, a spus el, făcându-l pe cel mai mare să zâmbească. 

    -Mulțumesc, a spus el și celălalt a zumzăit. Deci, ești liber acum? a întrebat el și Jimin a răspuns cu un simplu „da". Te superi dacă vin la tine, mi-e dor de tine..., a continuat el încet. Obrajii lui Jimin s-au înroșit mai tare decât erau deja, zâmbind timid. 

    -Nu mă deranjează..., a spus încet, pe un ton timid. Și mie îmi e dor de tine, a adăugat el timid, acoperindu-și un obraz în timp ce se uita spre coapsele sale. 

    -O să te sun când ajung, Jimin, a spus Jungkook înainte să închidă apelul, neobosindu-se să audă răspunsul lui Jimin. 

    Pe de altă parte, Jimin a început să se agite. A început să își examineze camera, încercând să caute ceva în dezordine sau murdar sau haine aruncate, dar nu a găsit nimic. A răsuflat ușurat înainte să fugă în sufragerie. Taehyung era acasă și avea nevoie să-l aibă plecat. Bineînțeles, după ce îl ajuta să curețe casa și pe sine.

    -Tae!!! a strigat cel mai scund, fugind spre camera prietenului său și bătând în ușă în repetate rânduri. Taetae, ajutor!! a strigat el, bătând puternic în ușă. Înainte să poată bate iar, ușa s-a deschis puternic, descoperind un Taehyung pe jumătate dezbrăcat cu o expresie îngrijorată pe față.

    -Ești bine? Te-a rănit cineva? a întrebat acesta, examinându-l pe Jimin.

    -Nu, s-a bosumflat el, făcându-l pe cel mai mare să se uite la el șocat și iritat. O să vină Jungkook... a murmurat el timid. Arăt bine? Sau ar trebui să mă schimb? Și trebuie să curățăm sufrageria înainte să pleci... te rog? a spus el și băiatul a rămas nemișcat având o expresie nu prea amuzată pe față. 

    -Îți bați joc de mine, Jimin? a întrebat el și băiatul s-a încruntat. 

    -Nu, s-a bosumflat el iar. A spus că îi e dor de mine... și... nu contează... a murmurat el trist înainte să meargă spre sufragerie ca să curețe locul de unul singur. Taehyung a oftat, privindu-și prietenul.

    -Tu curăță sufrageria. Voi merge să îți aleg ceva în care să te schimbi, a spus el și Jimin s-a uitat la el cu ochi sclipitori. O să plec, dar nu face ceva prostesc, a spus înainte să meargă spre camera băiatului. Jimin s-a bosumflat, dar a continuat să curețe sufrageria. Era un pic trist că Taehyung era supărat, dar a rămas tăcut.

O șansă să fii iubitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum