Autor Pov.
Câteva zile mai târziu
Jungkook și copii lui erau în mașină. El conducea spre școală. Mai aveau puțin și întârziau pentru că Jungkook a adormit în timp ce lucra la ultimul proiect. Nici măcar nu a avut timp să mănânce, că a trebuit să meargă și să facă un duș rapid înainte să își schimbe hainele. Spre norocul său, copiii erau deja schimbați și și-au mâncat și mic-dejunul. A parcat în fața porții școlii și i-a ajutat pe copii cu gențile lor. Din nou, spre norocul lor, nu au întârziat, dar obișnuiau să ajungă mai devreme.
Jimin ajuta un copil să își lege șireturile când a simțit două mâini cuprinzându-i gâtul.
-Jiminie oppa, a zâmbit fata, îmbrățișându-l mai puternic.
-Hymei, a zâmbit el, terminând de legat șireturile. Acum poți merge înăuntru, Jisoo, a spus el, mângâind părul fetei.
-Mulțumesc, Jiminie oppa, a spus ea, zâmbind bărbatului.
-Hymei, oprește-te, a spus Jungkook imediat ce a observat că fata lui se uita urât la cealaltă fată, atrăgând atenția lui Jimin când fiica s-a bosumflat.
-Appa, dar ea- Jungkook și-a scuturat capul.
-Sush, nu a făcut nimic, a spus el, iar fata și-a încrucișat brațele, nu prea fericită că a fost certată când a fost vina lui Jisoo că s-a apropiat de Jimin.
-Nu mai fi geloasă, i-a șoptit Jiwoon. Ea nu a spus nimic, doar se holba la podea, încercând să își oprească lacrimile.
-Hymei, oprește-te, a atenționat-o tatăl ei, dar ochii i s-au umezit.
-Ce s-a întâmplat? a întrebat Jimin confuz.
-E geloasă pentru că te place, a spus el și bărbatul a chicotit.
Mâinile sale mici i-au fixat dulce părul celui mai mare, înainte să îi șoptească, fiind ridicat pe vârfuri:
-Dar mie îmi place de tine, a zâmbit el și cel mai mare s-a înroșit.
-Jur că... înainte să poată răspunde, i-a sunat telefonul. Urgh-trebuie să plec, s-a încruntat el.
-Vei mânca, bine? a întrebat Jimin, îngrijorarea conturându-i-se pe față.
-Ce crezi? a întrebat Jungkook cu un mic zâmbet pe buze.
-N-o vei face... vezi, nici măcar nu ai dormit bine. Ai cearcăne sub ochi, părul îți este dezordonat și hainele tale... sunt ok, dar arată de parcă te-ai grăbit și.. chestii, a spus el, mângâindu-l ușor pe bărbat sub ochi, simțindu-se stânjenit de ce a spus.
-Îmi pare rău, a spus Jungkook cu un zâmbet. Dar e- un căscat i-a întrerupt cuvintele. Îmi pare rău, a spus el, frecându-și ceafa.
-Te rog să mănânci? Și odihnește-te dacă poți, l-a instruit Jimin, iar cel mai mare a dat din cap la cuvintele lui.
-O voi face, îmi pare rău, a spus, ciufulindu-i părul lui Jimin. Ne vedem mai târziu? a întrebat el și bărbatul a dat din cap.
-Ai grijă, Kookie, a spus el, făcându-i cu mâna.
-Și tu. Copii, fiți cuminți, i-a atenționat el înainte să se grăbească.
Jimin era îngrijorat. Nu voia să îl lase să meargă la serviciu, dar știa că nu-l putea forța să aibă grijă de el tot timpul. Era încăpățânat, ceea ce făcea să fie mai greu să îl convingă. În ciuda sentimentului rău care l-a trecut când a plecat, trebuia să îi ducă pe cei doi copii în clasă din moment ce orele începeau în curând.
Jungkook se simțea zăpăcit în drumul său spre mașină. Stresul și oboseala din urma lucrării la toate proiectele fără somn suficient sau mâncare, îl slăbea. Cu pași grei a ajung la mașină. Apucând un bidon de apă pe care l-a luat când a plecat de acasă, a înghițit o gură mare de apă înainte să pornească mașina. Jungkook se întreba cum va conduce spre serviciu... din punctul de vedere al siguranței. A început să conducă în timp ce muzica zgomotoasă derula, încercând să nu adoarmă, chiar dacă a ațipit de câteva ori, dar a ajuns aproape de serviciu. Apoi început să cânte melodiile din playlist în încercarea de a se ocupa cu altceva pentru a rămâne treaz.
După ceea ce a părut o veșnicie, așteptând ca semaforul să se facă verde, în sfârșit a ajuns la compania tatălui său. Avea o întâlnire în curând, neuitând că trebuia să îi după tatălui său proiectele finale înainte de a pregăti întâlnirea și poate și să bea o cafea ca să îl țină treaz pentru câteva ore înainte de a se întoarce acasă și a se culca.
CITEȘTI
O șansă să fii iubit
Fanfiction"macar o data... Am vrut să fiu acceptat fără a trebui sa îmi las cei doi îngeri"- JJK Traducerea in română a cărții "A chance to be loved" de Ouishx.