Prințesa Diavolului

22. Păpuși și legende

22. Păpuși și legende

      — E așa frumoasă... Silvana șopti și atinse năsucul cârn al păpușii. Vă seamănă!

      Un zâmbet se ivi pe buzele subțiri ale Lucreziei. Pistruii străluciră atunci când își încreți nasul și mângâie părul moale al jucăriei. Era o încâlceală de lână vopsită în auriu și mătase culeasă de la știuleții de porumbi.

      — Mama mea a făcut-o pentru mine. Toate surorile mele au câte una după chipul și asemănarea lor! se împinse cu călcâiele în podea.

      Scaunul-balansoar o legănă ușor înainte și înapoi, ca pe un copil adormit. Vântul de vară îi încurcă inelele de păr blond și i le aruncă pe umerii prăbușiți.

      Servitorii de afară se opreau adesea din trebăluit, își ridicau ochii spre balconul ei și se închinau cu smerenie. Toți credeau că se întorsese din morți. Că vreo fantomă sau zână îi luase trupul și o înlocuise în somn.

      Tot felul de vorbe care nu-și aveau rostul, fiindcă atunci când se trezise Lucrezia simțise o usturime adâncă sub sânul stâng. Când își împinsese cămășuța și se privise în oglindă, văzuse ața neagră și pielea proaspăt despicată care începuse să se vindece.

      Principele o liniștise atunci când se întorsese și o găsise trează, spunându-i că tămăduitoarea o adormise cu opium și făcuse tăietura ca boala să-i părăsească organismul prin sângele infectat. Fusese cea din urmă soluție, dar se părea că dăduse roade.

      Lucrezia se mulțumise să se bucure de însănătoșire fără să-și mai facă gânduri negre. Avusese și așa niște vise mult prea ciudate care aproape că păruseră aievea.

      Se făcea că un șarpe i se cuibărise în piept și îi smulsese inima. Apoi că soțul ei o luase și își înfipsese colții în ea. Că îi cerea apă, sare și niște aer pe care să-l respire, iar el, fără să-i murmure nici măcar o vorbă, îi aducea lucrurile exact pe dos. Vin, miere și o căldură înăbușitoare, care o făcea să asude. Dar toate fuseseră niște coșmaruri plămădite de imaginația ei bolnavă și de drogul folosit s-o anestezieze, iar acum nu mai avea de ce se teme.

      — E o minune, madama! Pesemne că Domnul are planuri mărețe pentru Domnia Voastră! Maria îi aduse capodul.

      Lucrezia își strecură mâinile în mânecile largi și își întinse gâtul subțire în față, scrutând agitația din curți cu privirea.

      Pretutindeni răsunau strigăte și porunci, ciocanul fierarului modelând metalul și potcoavele cailor. Dinspre partea nordică, aerul căra cu el zgomotul săbiilor și platoșelor zdrobite și izbite.

      Miji privirea.

      Lecarus și încă doi nobili necunoscuți ei treceau printre bărbații asudați cu totul pe sub veșmintele îngroșate cu lână care să-i protejeze de lovituri și tăieturi.

      Prințul, căci pe el voia să-l zărească, nu era de găsit nicăieri.

      Numărând pe degete, nu mai dăduse ochii cu el de trei zile și tot de atâtea nopți, de când se trezise de-a binelea și febra îi scăzuse. Petele înstelate începuseră să-i dea înapoi pe tot corpul, mai puțin pe brațul stâng și pe gât. Acolo se încăpățânau să rămână și păreau a fi urmele unor arsuri înroșite. Spera din toată inima ca pielea ei să-și revină și tifosul să nu o însemneze astfel.

      Auzi clinchetul unor monede și își întoarse privirea. Gisella se juca absentă cu aurul pentru intendent și îl așeza în mici turnulețe, apoi îl strecura în săculețul din dantelă prins pe sub jacheta rochiei. Lucrezia întinse palma spre ea și își arcui sprâncenele alburii.