Prințesa Diavolului

23. O simplă consoartă

       Nu întrebați dacă am revenit. Am citit o parte din comentarii și mesaje. Vă mulțumesc pentru ele. Încă mă gândesc și încerc să-mi dau seama pe ce traiectorie ar trebui s-o ia viitorul meu pe această platformă. Sunt mai mult decât confuză și dezorientată.

      Capitolul era scris în ciorne. M-am gândit să-l postez totuși după ore lungi de dezbateri cu mine însumi.

          Plus, pisicuța mea (unii o cunoașteți deja), de care am stat despărțită un an întreg și pe care veterinarii au vrut s-o eutanasieze, e bine acum și înapoi la mine. Cei dintre voi care au animale de companie poate știu cum se simte ceva de genul ăsta. E ca și cum mi-am recăpătat o bucată din suflet la loc.

23. O simplă consoartă

      Prima parte a binecuvântatului secol șaisprezece oferit de Domnul cel milostiv se înfiripase cu o mulțime de inovații.

      Apăruse muscheta, armă de foc greu de procurat, dar care făcea duelurile ușor de înfăptuit.

      Urmaseră foarfecele și atât de folositorul ceasornic. Continentele explorate până în cele mai îndepărtate colțuri.

      Lumea, încă de la invenția tiparniței, era într-un continuu foșnet de viață și mișcare. Lucrurile se schimbau pretutindeni și ideologii noi zguduiau mentalitățile renăscute din întunecatul Ev Mediu.

      Se isprăvea încet cu idealizarea sfinților. Dinspre Italia răzbătea arta care găsea omul a fi centrul întregului univers. Persoana ruptă din divinitate, ființa renăscută din beznă.

      Moda portretelor lua avânt și chipuri străbăteau bătrâna Europă mai mult din avariție decât din necesitate. Era ceva extrem de modern să-ți înfățișezi coroana suflată cu aur adevărat sau să-ți încununezi tabloul cu perle veritabile. Așa le arătai celorlalte capete încoronate cât de bogat erai și în câtă strălucire te lăfăiai.

      Mai era însă, pe lângă toată această vâlvă energică, încă ceva ce se infiltra în mentalitățile oamenilor de stat.

      Machiavelli publicase, cu nici zece ani în urmă, lucrarea lui deja lecturată de fiecare minte erudită de pe cuprinsul Europei. Il Principe făcea ravagii și se încumeta să șocheze prin politica neîndurătoare și lipsită de orice fel de scrupule.

      Scopul scuza orice fel de mijloace, iar aceasta pare să fi fost vestita vorbă care a dat atunci startul unui tăvălug de războaie, intrigi, scandaluri și comploturi.

      Secolul al șaisprezecelea din existența umană aducea cu el ideea unui blestem și a unor vărsări monumentale de sânge pe pământul atât de masacrat.

      În inima Transilvaniei însă, aceeași ani creaseră o generație de nobili și spătari lipsiți de orice fel de empatie.

      Oameni copți pentru moștenirea neamurilor din care se trăgeau încă din copilărie, sfăruitorii erau bărbați asprii și lipsiți de orice fel de scrupule sau milă.

      Soarta făcea să le fi dat naștere chiar în miezul continentului. Dintr-o parte răzbătea Moscova cu ale ei pedepse neîndurătoare, din alta Vestul cu politicienii versați ca niște vipere.