Prințesa Diavolului

33. Mai mult

Prea multe surprize, hm? :)

33. Mai mult

      Marc Antoniu o iubise pe strălucitoarea Cleopatra.

      Iustinian o adorase într-atât pe Teodora, încât o luase de pe străzile pe care se prostitua și o preschimbase în împărăteasă alături de el.

      Cu aproape două decenii în urmă, Henric al VIII-lea își ținuse promisiunea făcută femeii iubite și se căsătorise din dragoste cu văduva fratelui său, infanta Spaniei, Caterina de Aragon.

      Chiar și barbarul Suleyman, începuse să se afle peste tot, se îndrăgostise de voioșia și șiretenia unei rusoaice – Roxelana – pe care tătarii o răpiseră chiar în ziua nunții ei.

      Cu toate acestea întâmplându-se, Lucrezia nu se putu abține să nu se întrebe: dacă toți acești monarhi și împărați – și mulți alții înaintea lor – făcuseră loc iubirii în viețile lor, era Principele un om mai crud și mai rău decât ei; izolat și singuratic din zori și până-n noapte?

      Fiindcă, pe cât de visătoare și plină de speranțe, Lucrezia nu se credea o proastă.

      Mai întâi o iertase pe Franciszka fără ca măcar să o ia în considerare. Apoi refuzase să mai ia cina cu ea după ce îi trimisese batista. Acum îi pregătea un picnic...

      Ce încerca să facă? Ce căuta să obțină de la ea?

      Îl privi printre gene. Până și chipul lui striga prin fiecare linie și trăsătură că nu se afla ceva care să poată fi clintit acolo. Era chipeș, asta nu putea nega. Dar în loc să o încălzească, tot ce simțea în preajma lui erau fiorii reci ai tăcerii crâncene.

      Nu voia să-l înfurie iarăși sau să-l facă de rușine, cu toate că asta ar fi meritat după grațierea doamnei Halmi.

      Aici era vorba de lucruri mult mai importante decât răzbunarea sau răsplătirea cu aceeași monedă. Trebuiau să se arate uniți în fața lumii, indiferent de cost.

      Își răsfiră degetele, dar în loc să le așeze în palma deschisă, alese să le odihnească pe brațul lui. Două mâini unite erau ceva mult prea intim pentru ea. Și nu voia să-l atingă din nou pe pielea înghețată și aspră ca o armură.

      Îl simți scrutând-o și îl văzu înghițind în sec. Când la urechi îi ajunse un mârâit vag, își dădu seama că alegerea ei îl deranjase și nu-i convenea deloc.

      Prințul își strânse pumnul liber. Răceala soției lui se simțea de la o poștă. Era clar și limpede că Lucrezia plutea lângă el ca un ghețar aspru și plin de muchii tăioase.

      Și nu o putea înțelege! Crezuse că îi plac picnicurile, că o să fie încântată și o să râdă, așa cum făcea când își petrecea vremea cu doamnele ei!

      O simți încordându-se ca un arcuș când trebui să îl atingă, apoi tresărind ușor când cei de față aplaudară ușor la apropierea dintre ei, mai mult din obligație decât din plăcere sau bucurie reală.

      Lucrezia își afundă degetele în materialul mânecii lui și își potrivi pașii prin iarba grasă. Ochii îi fugeau de colo-colo, încântați totuși de toate pregătirile, cu toate că nu voia să se arate astfel în fața lui.