Prințesa Diavolului

32. Pentru tine

32. Pentru tine

      Lucrezia strănută și icni, ambele în același timp. Își smulse degetul care se zgâriase în tencuiala aspră și îl strecură în gură. Durerea fu insuportabilă și realiză că făcuse mai mult decât să se înțepe. Își dăduse unghia peste cap.

      Gustul sângelui pe limba ei se simți odios și absolut dezgustător. Își mușcă obrazul pe interior ca să uite de durere și își smulse degetul printre buze.

      Nu-l privi deloc și, cu tot cu unghia mișcându-i-se îngrijorător, își înfipse ambele mâini pe marginea cărămizii și continuă să tragă.

      Încheieturile îi tremurau, căci începuse să piardă timp. Nu urma să mai treacă mult până ce Maria și celelalte aveau să vină după ea și să o găsească.

      Trădare.

      Ce faci tu acum e trădare față de soțul tău.

      Primavere necheză în boxă, chiar în spatele ei. Fornăi și o împunse cu botul, de parcă i-ar fi spus să se grăbească.

      Nu era trădare, încercă zadarnic să se consoleze.

      Datoria ta, prima ta datorie în viață, nu este nici față de soțul tău, nici față de tine însuți, ci față de țara care te-a născut și te-a crescut!

      Trădare ar fi fost deci dacă și-ar fi dezamăgit țara, căci de ea era legată din naștere și până la sfârșitul vieții ei.

      — La naiba cu asta! răbufni.

      Mârâi și își ridică fustele. Își propti piciorul de zid și trase cu putere de cărămidă folosindu-se de mâna acoperită de mănușă. Piatra se desprinse și se prăbuși în fân cu o bufnitură surdă.

      Își scoase misiva din decolteul în care o ascunsese și o împinse înăuntru, în gaura rămasă în peretele grajdului. Se aplecă și luă cărămida, potrivind-o cu greutate înapoi în locul din care o scosese.

      Avu grijă să nu o lase să se afunde până la capăt, așa că un sfert rămase în exterior, pentru ca mesagerului să-i fie totuși ușor.

      Luă o pătură de cai și o azvârli în cuiul bătut în zid, acoperind cu totul noua ascunzătoare.

      Mama ei îi ceruse să găsească un loc secret prin care să poată comunica. Lucrezia respectase ce se dorise de la ea.

      În plus, nu trăda vreo informație valoroasă sau vreun secret de-al soțului ei. Îi înștiințase doar că nu rămăsese grea și că era sănătoasă.

      Ba de ceva, era chiar ea cea care cerea să i se spună cum merg lucrurile. Era vina ei dacă soțul său nu se încumeta să-i spună nimic? Trebuia să recurgă la metode proprii prin care să afle ce vești răzbăteau în jurul regatelor.

      Principele era secretos și izolat. Făcea lucrurile în felul lui propriu și nu îl tulbura în vreun fel prezența ei. Nici măcar nu se sinchisea să-i spună unde ar fi putut să-l găsească dacă ar fi avut cumva nevoie de el.

      Asemenea serii trecute, de exemplu!

      Îi spălase batista cu propriile mâini fiindcă se simțise rușinată să i-o înapoieze mototolită și murdărită de lacrimile ei. O uscase în dreptul focului și, într-o prostie cruntă, o stropise cu esența ei de regina nopții.