Miss this? :)
Ar fi perfect dacă ați da
și play la media! ♡
30. Puțin mai aproape
Era ceva în legătură cu tristețea ce Lucrezia nu putea înțelege.
Ceva sfâșietor, care îi devora sufletul uneori și o transforma într-o ființă slabă și demnă numai de a fi călcată în picioare.
Căci asta se petrecuse în urmă cu câteva minute.
Fusese călcată în picioare.
Și totul, spre disperarea și confuzia ei, era de zeci de ori mai rău fiindcă dezamăgirea cruntă venise după o speranță ireală.
Fusese acolo pentru ea, o ajutase și o apărase, chiar dacă în felul lui odios și de neînțeles.
De ce trebuise să-i fărâmițeze unica frântură de lumină pe care o găsise în el în acea zi? De ce trebuia el să fie... așa cum era? Răutăcios și răzbunător și lipsit de sentimente? Atât de inuman!
Își dorea teribil ca un hău adânc să o înghită și să o întemnițeze în necunoscut. Își dorea chiar ca un Minotaur hidos să o înșface și să o sfâșie între fălci în acel labirint sculptat de foarfecele grădinarilor.
Nici măcar nu știa de ce picioarele o conduseseră în acel loc încârligat și încâlcit pe toate părțile. Poate pentru că își dorise să poată plânge în pace, ferită și de ochii curtenilor, dar și de doamnele de onoare. Era așa un privilegiu să rămână singură câteodată!
Era așa o minune că reușise să ajungă în labirint fără să se prăbușească de rușine! Fără ochi care s-o scruteze din toate părțile, fără chipuri străine și necunoscute!
Icni de câteva ori ca să-și recapete aerul pierdut din plămâni. Își strecură degetele în marginea decolteului și începu să tragă de el cu disperare, încercând să lărgească strânsoarea rochiei.
Nasul îi tot curgea și nu avea vreo servitoare în preajmă care să-i ofere o batistă, așa că se șterse cu dosul palmei. Era atât de ridicol totul, ca un lanț de dezastre ce nu avea să se mai oprească!
Plecase de acasă cu atâtea vise și atâtea temeri, sperând ca primele să le izgonească pe cele din urmă.
Pe zi ce trecea însă, se întâmpla opusul. Temerile îi distrugeau toate speranțele unui viitor luminos.
Scormoni cu vârful condurului albastru în pietrișul din fața băncuței pe care se așezase. Era chiar frumos aici, la adăpostul frunzelor îngrijite. Atât de liniște și atât de multă singurătate, exact cele două lucruri de care avea cea mai mare nevoie.
Și de acasă avea atâta nevoie!
Dumnezeule, cât tânjea să se întoarcă acasă! Să alerge desculță spre poarta largă și să se cuibărească în brațele iubitoare ale mamei sale! Să-i simtă mireasma, să se lase alintată și oblojită de vocea și ochii ei atât de minunați!
CITEȘTI
Prințesa Diavolului
Vampire|Prințesa Diavolului| Lucrezia ar face orice i-ar sta în putere pentru a-și apăra poporul și a pune la adăpost Neamul Cantacuzinilor. E datoria ei în calitate de moștenitoare și și-ar încredința sufletul până și Necuratului. Dar Iadul nu...
