Prințesa Diavolului

14. Porumbel în cușca șoimilor

     
14. Porumbel în cușca șoimilor

      — Copilă afurisită și netrebnică! ușa se zgâlțâi din țâțâni.

      Lecarus sări ca ars și își dezlipi fața din hârtiile printre care ațipise. Se șterse la ochi și se ridică de la birou, încremenind când îl văzu pe Principe trecând dintr-o parte în alta ca un tigru într-o cușcă.

      — E trecut de miezul nopții... Credeam că cinați... Nu mă așteptam să...

      Se opri și tresări când îl auzi izbind cu pumnul în polița șemineului. Lemnul scârțâi și trosni într-un nor de praf.

      Când se întoarse spre el, dibui pata de vin roșu de pe cămașă și părul ciufulit. Lecarus căscă gura ca un pește aflat pe uscat.

      — Lucrezia ți-a făcut asta? își înghiți zâmbetul ce stătea pe punctul să se arate.

      Bărbatul răsuflă ca un taur furios și își trecu mâna prin păr.

      — Nu ea! Cealaltă nevastă nebună și fără o doagă pe care o am! pufni.

      Lecarus hohoti din toată inima înainte să se poată abține.

      — Bineînțeles că Lucrezia a fost! mârâi. E aici de o nenorocită de zi și vrea ca totul să fie așternut la picioarele ei! își împinse părul de pe frunte.

      Pumnul lui stâng strângea nervos panglica rozalie desprinsă din rochia ei. Avu o pornirea nebunească să aprindă focul și s-o arunce în flăcări, să vadă mătasea preschimbându-se în scrum. Reuși să se abțină și împinse bucata plină de parfum în buzunarul pantalonilor.

      — Asta e din cauza ambasadorilor? Lecarus turnă vin în două pahare.

      Principele nu-i răspunse imediat. Își freca obrajii și barba cu o privire tulbure și arzătoare, de parcă era la un pas să-și piardă cumpătul cu totul.

      — Nu sunt numai ambasadorii! E încăpățânarea ei! Nesăbuința! Crede că e atât de pricepută și că toate hienele alea o adoră! Nici măcar n-are idee ce-o așteaptă din partea lor! luă băutura din mâna lui Lecarus.

      Báthory îl privea cu buzele zvâcnindu-i. Toate gândurile apăsătoare îi măcinau mintea de dimineața până seara.

      — E foarte tânără, e adevărat. Și nu are multă experiență...

      — Nu are experiență deloc! Principele rosti arzător.

      Aici simți însă că fusese nedrept. Avea cuvinte amăgitoare și vorba dulce, o trăsătură de aur în arta diplomației. Nu avea să-și mai ia cuvintele înapoi în fața lui Lecarus totuși.

      — Bun. Tu o poți învăța! Lecarus ridică din umeri. Explică-i. Ia-o să-ți fie alături la audiențe și întâlniri. Pune-o să asculte și fă-o să înțeleagă cum procedezi tu și cum abordezi problemele.

      — E atât de naivă, Lecarus! pufni și clătină din cap.

      — Așa cum ai fost și tu cândva. Așa cum am fost și eu! zâmbi amar. Curtea de la care a venit ea nu se compară cu asta. Părinții ei au ținut-o la adăpost. Nu a văzut crime. Nici uneltiri sau otrăviri. E ca un porumbel în cușca șoimilor. Și dacă noi doi nu stăm cu ochii pe ea... clătină sugestiv din cap.

      Ochii Principelui se ridicară îngrijorați. Báthory zâmbi. Stăpânul lui era orice, dar nu lipsit de inimă. N-ar fi suportat s-o aibă pe conștiință, așa mică și sâcâitoare cum era ea.