A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 1

~Și totuși, nu sunt suficient de bărbat~

Simt cum alcoolul imi lua controlul asupra corpului. Gândurile imi erau in ceață, iar privirea devenea tot mai posacă. Muzica se auzea atat de tare, încât nu imi puteam auzi nici propriile gânduri. Cel puțin, as fi vrut sa dau vina pe muzică, însă amestecul de alcool împreună cu propria persoană, era o alegere proastă. Îmi simteam corpul ca si cand nu mi-ar fi apartinut mie. Ca si când as fi fost doar o persoana străină.

As fi vrut sa implor ca sa fiu acum acasă, sa imi destanui secretele propriei singurătăți si sa devin una cu umbra. Sa ma las pradă unei morți sigure, chinuitoare si ca rasetul meu bolnav sa umple liniștea din obscuritatea camerei. Sa imi alint auzul cu țipătul chinuit al cuiva si să las otrava sa isi faca efectul. Si sa fiu iarăși eu, pierdut in propriile gânduri meschine. Deoarece eram bolnav. Nu voiam iertare, nu le visam plansetul si nici nu lăsam cuțitul din mâna. Eram eu, iar un rânjet mi-se afișa pe buze, de parcă aș simti chiar în momentul acesta cum sângele mi-se prelinge usor peste degete. Deoarece totul mi-se afișa pe retină și imi aducea zâmbetul pe buze, din contra.

Nu, nu eram bolnav. Pur si simplu eram eu. Un simplu om într-o lume complicată.

— Deranjez? O voce se face auzită, iar în momentul cand imi întorc capul îl zăresc pe el.

Doar ranjetul de pe buze, idealizat de către piercingul din buza inferioară, ii oferea o aură ciudată. De parcă propria sa persoana era un mister, iar faptul că privirea ii era atintita asupra mea, mă speria ușor. Însă încercam să nu ma las mai prejos, deoarece nu stiam ce voia el de la mine. Întregul sau corp ma făcea sa ma simt clar inferior, însă încercam in vag sa imi păstrez poziția dominantă.  Totusi un lucru era cert, te puteai pierde in privirea sa. Avea o pereche de ochi mai negrii decat însuși iadul, ca și când chiar el era însuși Lucifer.

Si ma pierdusem privindu-l, deoarece aveam talentul de a citi o persoana usor, iar dintre toate persoanele pe care le-am intalnit, pe el nu il puteam citi. Se închisese bine in suflet si isi pierduse cheia, nelasand pe nimeni sa ii descopere secrete.

—Mă bucur ca mă admiri,  rezultă că nu sunt atât de urat, totuși? Se apropie de urechea mea si imi șopti cu un aer sarmant.

Ii face un semn barmanului, iar peste câteva secunde ii este turnat un pahar de whisky. Nu renunță nici în momentul cand da pe gât paharul sa ma privească cu curiozitate. Ma simteam ciudat sa ii simt ochii ațintiți spre mine. Nu ma puteam plânge că eram urat, însă modul în care ma dezbrăca doar cu privirea și îmi contura formele corpului imi dădea o stare constantă de anxietate. Înghit în sec si ma concentrez asupra paharului deja gol din fața mea, trecandu-mi limba peste buzele mele uscate.

—Nu ești vorbaret, nu? Pune întrebarea, luandu-mi o suvita din parul meu între degete.

Continuă să își păstreze acest zâmbet ciudat pe buze, muscandu-si într-un mod mult prea senzual buza inferioară. Iau o gura de aer, simțind cum el continuă sa imi urmărească orice mișcare pe care o fac.

—Prefer să fiu singur, il anunț sec.

Bărbatul doar rase sec, micșorand si mai mult distanța dintre noi doi. Atât de mult încât deja ii simteam respirația fierbinte pe gâtul meu și auzeam cum se juca cu limba cu piercingul din buză. Fac greseala de a ma intoarce spre el și ii observ privirea înfocată. Pentru câteva secunde mă întrebam ce fel de secrete ar ascunde un om ca el. Dacă aș putea reuși vreodată sa îl citesc. Dacă chiar o persoana precum dânsul mi-ar spune ce ar avea pe suflet.