Atinge-mi sufletul

Prolog

  — Bună ziua, numele meu este Arthur Walsh, iar semestrul acesta vom studia împreună Psihologia Socială.

              În amfiteatru se face liniște, și toată lumea își îndreaptă privirea spre bărbatul scund din fața sălii. Acesta tace și privește sala plină pentru câteva momente, apoi zâmbește larg și își drege vocea de câteva ori.

               — Mă bucur să găsesc sala plină. O să începem cu tema principală a semestrului. Fiecare dintre voi va primi un dosar cu un caz ipotetic. Va trebui să îl studiați și să aprofundați, să căutați cea mai bună metodă de tratament pentru pacientul vostru, să compuneți un set adecvat de întrebări pe care le-ați adresa pacientului în timpul unei ședințe de terapie, urmând ca la finalul semestrului să susțineți o prezentare prin care să evidențiați evoluția acestuia. În dosare aveți toate detaliile legate de traumele pe care ei le-au trăit, dar voi va trebui să identificați natura tulburărilor acestora și să alegeți metoda potrivită de terapie pentru ei. Vă rog să tratați această temă cu seriozitate, pentru că va reprezenta jumătate din media finală. Acestea fiind spuse, vă aștept pe rând pentru a vă ridica dosarele!

Walsh își încheie emoționat discursul, ne zâmbește blând din fața amfiteatrului, apoi se așează pe scaunul din spatele catedrei, așezându-și ochelarii de vedere pe nas. În fața sa stau așezate câteva teancuri de dosare, organizate atent, și îl privesc cum caută printre ele de fiecare dată când un student ajunge în dreptul lui, ceea ce îmi demonstrează că fiecare caz a fost bine gândit înainte să fie atribuit cuiva.

               Deși sunt student în ultimul an, iar acum abia a început cel de-al doilea semestru, este prima dată când asist la un curs al lui Arthur Walsh. Bine, poate și faptul că abia ce m-am transferat la Universitatea Barry din Miami a contribuit la asta. M-am mutat aici în timpul verii, așa că practic sunt unul dintre colegii noi.

               Vine rândul meu așa că mă ridic plictisit din bancă și mă apropii cu pași lejeri spre catedră.

              — Cum te numești? mă întreabă bătrânul privindu-mă peste ramele ochelarilor și zâmbind atunci când mă vede.

              — Dante. Dante Hall, îi răspund și îi întorc un zâmbet șters, el îmi înmânează dosarul și înainte să mă întorc spre banca mea, îmi face discret cu ochiul.

               Mă așez înapoi în bancă și deschid dosarul. Prima pagină este aproape goală, doar două cuvinte fiind scrise undeva la mijlocul paginii : Mia Hargrove. Dau lent pagina, dar nu apuc să citesc nimic pentru că vocea profesorului mă face curios să îmi îndrept atenția spre el. Oricum mi se pare o prostie tema asta. Cum ar trebui să vindec eu o persoană care nu există? Dacă ar fi după mine, aș pocni din degete și mi-aș imagina-o sănătoasă. Face sens, dacă este imaginară, nu?

               — O să vă rog să citiți dosarele acasă, și să nu uitați cea mai importantă regulă în relația medic-pacient : clauza de confidențialitate. Așadar, nu discutați cu nimeni despre cazul vostru, fiți discreți și responsabili! Vă voi sta la dispoziție pentru orice întrebare aveți. Asta este tot pentru astăzi, sunteți liberi.

             Ai crede că în ultimul an de facultate, forfota aceea care apărea în școala generală imediat după ce sună clopoțelul dispare. Dar nu este așa, căci toți se ridică simultan de pe scaune și se îndreaptă spre ieșire vorbind tare despre cât de cool este profesorul Walsh.

             Eu îmi dau ochii peste cap plictisit, dar rămân liniștit pe scaun până când sala se eliberează, și dau să plec, când în fața mea răsare de nicăieri o fată brunetă, mică de înălțime, care zâmbește larg și mă privește provocator. Îmi iau un minut să o analizez, și îmi plimb privirea leneșă peste corpul ei. Poartă niște pantofi cu un toc pe care doar ăia de la circ ar putea sta, o fustă mulată de piele și o cămașă albă transparentă, lăsând vedere liberă la sutienul ei negru din dantelă. Trebuie să recunosc că arată bine tipa, dar ceva din privirea ei îmi spune că este mult prea conștientă de asta, și că își folosește frumusețea ca o armă atunci când vrea să obțină ceva.