Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În vreme ce domnul Gill completa câteva hârtii legate de service-ul lui auto, stând la o măsuță mica din lemn, undeva în spate, Duncan lucra fără întrerupere la motorul unei motociclete — despre care știa foarte multe — însă fără să fie cu gândul acolo, căci mintea lui zbura încontinuu la seara ce avea să vină la Aliens și la noul cântec, pe care era entuziasmat să îl interpreteze.
Uneori revenea la realitate și privea cu admirație modelul din fața lui, însă imaginația îl cuprindea iarăși, făcându-l să își închipuie cum ar fi să conducă propria lui motocicletă, căci deși greutățile vieții lui îl țineau ancorat în realitate, Duncan era un visător iremediabil, iar fanteziile lui uneori nerealiste îl făceau să reziste.
Era o zi caldă și plăcută, cu un vânticel domol, răcoritor, care îi ciufulea din când în când șuvițele brunete tânărului mecanic. Pe strada aceea împânzită de nuci era liniște și părea a fi genul de stradă unde poți face o promenadă doar tu și gândurile tale. Duncan și William s-au bucurat de această liniște, până când o mașină destul de scumpă, înaltă, de culoare gri închis a oprit în fața service-ului, iar un bărbat serios, undeva la vârsta a doua a coborât din ea împreună cu o fetişcană și fără să îl observe pe Duncan, bărbatul s-a dus țintă la domnul Gill, urmat îndeaproape de fiica lui.
Duncan a studiat câteva secunde mașina — deși pe el îl pasionau mai mult motocicletele — și a observat o crăpătură sănătoasă în parbriz, apoi și-a îndreptat privirea spre cele trei personaje ceva mai departe de el, pentru a-l vedea pe bărbat vorbindu-i precipitat domnului Gill, însă foarte politicos.
La prima vedere, acesta părea a rus, așa se gândise Duncan, însă în realitate nu era, ci doar îți dădea impresia asta prin prisma faptului că era înal, bine făcut și avea părul blond, tuns milităreşte. Până și fata lui aducea puțin a rusoaică, însă nu la fel de mult precum tatăl ei, căci deși avea pielea deschisă, ascunsă sub o rochiță scurtă, subțire de vară, avea părul cârlionțat și de o nuanță de şaten închis. Tocmai când se gândea la asta, Duncan îi prinse privirea fetei, care se uită pe furiș la el, apoi, când realiză că el o privea deja, își întoarse încercând să pară dezinteresată capul și se strădui să pară atentă la ceea ce vorbeau adulții de lângă ea.
Duncan zâmbi slab, amuzat, și se uită la picioarele ei lungi şi albe, încălțate în sandale cafenii cu barete până aproape de genunchii rotunzi și își aminti de un tablou care îi plăcuse foarte mult odată, un tablou în ulei cu o femeie nud, așa că fără să vrea o asemănă pe fata așa zisului rus cu femeia aceea din tablou, dar cumva cu varianta mai tânără, mai fragedă a ei.
Înainte de a se putea hotărî să se reîntoarcă la motorul lui, adolescenta se uită din nou la el, însă de data asta aruncându-i o privire atât de superioară, atât de intimidantă, încât Duncan roși pe loc şi își feri privirea timid, prefăcându-se că era foarte antrenat în treaba lui.
— Şi vedeți dumneavoastră, acum sunt nevoit să schimb tot parbrizul! spuse nemulțumit, dar blând, bărbatul cel blond, apropriindu-se de mașină împreună cu William și fiica lui.
Domnul Gill se scarpină în cap și îi explică despre costul și timpul necesar înlocuirii geamului, în timp ce Duncan îndrăzni să mai privească odată acea zână cu păr cârlionțat, care de data asta însă îl ignoră complet, deși îi despărțeau doar câțiva metrii. Atunci, toate scenariile lui Duncan în care avea parte — nu neapărat de ea — dar de o fată precum ea, pură și totodată demnă luară sfârșit, căci acela fusese momentul în care a realizat că ea probabil își plimba picioarele delicate prin licee, luând note bune la teste și vorbind probabil cu băieți la fel de educați ca ea, iar el era plin de ulei de motor într-un service, privind-o doar și realizând că pentru unul ca el era de neatins. Cât de mult își detesta Duncan firea romantică uneori!
Tânărul mecanic aproape făcu un atac de panică când domnul Will îl chemă pe "fiul lui chipeş" lângă el, ca să îi încredințeze sarcina schimbării parbrizului. Se găsi față în față cu bărbatul blond și cu fata lui, care, spre dezamăgirea lui, era doar cu — prea — puțin mai scundă decât el, pe lângă faptul că sandalele ei nici nu aveau toc. Se simți foarte prost după ce își imagină adolescenta din fața lui cu niște pantofi înalți, căci astfel l-ar fi depășit cu ușurință. Și deși Duncan știa că acest gând e inutil, pentru că nu avea să o mai vadă niciodată probabil, fusese un pretext foarte bun ca să-şi alimenteze fără să vrea complexul.
După ce lăsară mașina la service, iar cei doi nou-veniți își luară la revedere politicoși și reci, pornind acum pe jos pe stradă, Duncan își trecu limba peste buza de jos care i se uscase, simțindu-şi apoi aproape de margine inelul metalic din ea. După care oftă scurt și primi pe umăr câteva bătăi blânde din partea lui William:
— Știi, băiete, una dintre lecțiile importante ale vieții e că oamenii modești ca noi, nu au nicio șansă cu fete ca ea. Crede-mă, am trecut şi eu prin asta...să nu te amăgești, Duncan.
Acceptându-şi condiția de sărac, Duncan îi zâmbi jumătate resemnat, jumătate amuzat lui Will și se reîntoarse la motorul lui.
