Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Uneori suntem tentați să ne îndoim de faptul că visele noastre se împlinesc. Rămânem blocați în rutină, simțindu-ne inerți și pustii, așa cum se simte probabil și mijlocul unei tornade mișcându-se plictisit în centrul harababurii din jur. Ne repetăm activitățile obișnuite, care cândva păreau noi și interesante iar acum au devenit doar repetitive și cunoscute, iar lipsa de schimbare, deși pare sigură și confortabilă, aduce cu ea și dezinteresul.
Însă acest lucru nu s-a întâmplat și cu Forbidden Abyss, care, deși erau obișnuiți să cânte la finalul fiecărei săptămâni în Aliens, o făceau mereu cu aceeași plăcere și pasiune, iar entuziasmul și dedicația lor nu puteau rămâne nerăsplatite. Și răsplata a venit pe neașteptate, chiar într-o seară de duminică, pe la începutul lui iunie.
Înainte de a urca pe scenă, băieții stăteau cam de fiecare dată împreună, vorbind sau savurând o băutură. Sylvia, Nina și Doreen deveniseră prietene foarte bune cu cei trei băieți și veneau adesea la concerte, mai ales Doreen, care se simțea prinsă cumva între doi potențiali iubiți: Seth, care o plăcea mult și Duncan, care o ignora mai mereu, dar așa se întâmpla de fiecare dată, Doreen se îndrăgostea de băieții pe care nu îi putea avea.
Și una peste alta, situația i se părea și mai ciudată din cauza celor doi tipi care deveau prea apropriați uneori, iar Doreen nu le înțelegea joaca și credea că totul e pe bune. În capul ei mereu răsuna un ecou tâmpit, o enigmă fără rezolvare: "Mie îmi place de Duncan. Lui Duncan nu îi place de mine, dar lui Seth da. În același timp, lui Seth îi place și de Duncan, iar Duncan pare că îl place pe Seth înapoi."
În orice caz, Doreen nu știa cât de mult se înșeală în privința relației celor doi băieți, căci Duncan se gândea tot timpul la Vivian și se simțea răscolit și aproape anesteziat când o privea. De la întâlnirea lor de la cinematograful improvizat, cei doi se văzuseră foarte mult — Vivian îl vizita pe Duncan în secret la serice, iar Duncan o aștepta uneori când ieșea de la liceu — și își petrecuseră atât de mult timp împreună, încât ajunseseră să se cunoască foarte bine.
Ei bine, datorită acestor fapte, seara aceea de duminică de care povesteam părea să se desfășoare în felul ăsta: Nina și Oz stăteau împreună ca de obicei, în timp ce Sylvia se simțea puțin marginalizată. De partea cealaltă a mesei, Duncan se simțea aerian și euforic, gândindu-se la orele petrecute cu Viv în ziua respectivă, Seth — care băuse puțin — stătea pe genunchii lui Duncan — pentru că era aglomerat atunci și nu mai erau locuri — și vorbea tot felul de aiureli, iar Doreen îi privea pe cei doi tulburată și plină de dezgust.
La un moment dat, cei doi băieți își dădură seama de motivul comportamentului ciudat al lui Doreen și se priviră unul pe celălalt cu subînțeles, iar atunci distracția se porni: Seth începu să se joace în părul lui Duncan, iar acesta își lăsă capul pe umărul lui Seth, până când Doreen nu mai suportă să vadă asta și o luă pe Sylvia la toaletă cu ea. Scena asta le strâni râsul celor doi, care bătură palma, în timp ce Seth se coborî în final din poala lui Duncan. Din păcate, nu mai apucară să o întrebe vicleni "ce s-a întâmplat, Doreen?" pentru că Forbidden Abyss au trebuit să urce pe scenă.
La finalul concertului însă, ambii erau entuziasmați să vorbească cu ea și să o necăjească, însă planurile lor fură amânate când un bărbat chel, îmbrăcat la costum și cu o barbă neagră, generoasă le tăie calea când ieșiră din culise și li se adresă zâmbind cumva profesionist, plastic:
— Bună, băieți! Știu că nu mă cunoașteți, dar am vrut să vă felicit pentru reprezentație și să vă aduc la cunoștință aprecierea mea. Sunteți foarte buni!
Duncan, care stătea între Seth și Oz — și părea mai degrabă păzit de bodyguarzi din cauza diferenței de înălțime — fu cel care îi mulți vesel bărbatului.
— Nu aveți pentru ce-mi mulțumi mie, le zise acesta. Sunteți probabil cea mai bună trupă de punk rock pe care am auzit-o în ultimii ani. Datorită acestui lucru, m-am gândit că poate ați fi interesați de semnarea unui contract cu o casă de discuri, continuă apoi zâmbind larg, în timp ce băieții îl priveau ca şi paralizați.
— Eu...ăm, domnule, nu cred că înțeleg...zise solistul, neștiind dacă trăiește un vis sau asta e realitatea palpabilă.
Bărbatul în costum râse și îi analiză scurt pe cei trei membrii ai trupei, apoi îi întinse mâna lui Duncan.
— Sunt James Dake, de la Early Sunset Records. Aş fi interesat să produc primul album Forbidden Abyss.
Tinerii împietriră de-a dreptul. Duncan privi mâna osoasă din fața lui și o strânse șocat; Seth încercă să hotărască dacă halucinația asta e dată de la băutură sau nu e halucinație, iar lui Oz aproape că îi dădură lacrimile de emoție.
Astfel, incipitul acela de iunie marcă începutul unei ere noi pentru trupa înființată inițial doar pentru distracție: un început proaspăt și neașteptat, care a demonstrat celor trei băieți că visele, uneori, chiar se împlinesc.
