Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Următoarea zi Duncan constată că temperatura creștea cu câteva grade față de ziua precedentă și devea prea cald chiar și pentru mai. Era o dogoare și o umezeală insuportabilă în jur, făcând ca până și nucii cei umbroşi să pară niște angajați inutili.
Cei doi mecanici ai service-ului auto lucrau fără întrerupere în ciuda disconfortului creat de căldură. Vorbeau în același timp despre familie, planuri de viitor sau mașini, făcând astfel orele să treacă mai repede și minutele mai plăcut.
Pe la mijlocul acelei zile de marți, bărbatul bine făcut cu păr blond veni să își ia mașina cu parbrizul acum schimbat, iar Duncan constată cu entuziasm că fiica lui țâfnoasă îl însoțea. Băiatul o privi intens pe Viv și îi zâmbi cumva complice şi jucăuș, însă ea îl ignoră cu indiferență exact ca la prima lor întâlnire.
Oricât de complicat şi de criptat ar fi fost, Duncan nu putea să nege faptul că jocul ăsta îl stârnea și îl punea într-o dificultate amăgitoare, dar atât de dureroas de dulce încât inima i se zbătea în trepidații energice și simțea cum toată ființa lui e sfârtecată bucată cu bucată în cel mai tandru mod de ochii ei căprui. Ca şi cum ar fi oscilat între exuberanță și amăgire, ca şi când melancolia pe care o simțea ar fi fost un soi masochism plăcut.
Privind-o neobosit cum își mută greutatea de pe un picior pe altul și își dă părul cârlionțat pe spate — care părea să îi aducă o senzație de cald în plus — tânărul mecanic observă mirat cum Vivian se strecoară de lângă tatăl ei și se îndreaptă precaută spre el, cu maşi mici şi hotărți. Atunci se încruntă confuz și rămase în genunchi lângă capacele roții mașinii negre la care lucra, uitându-se la ea din momentul plecării până în clipa în care ajunse în dreptul lui și se așează și ea lângă autovehicul, în timp ce îi spune pe cea mai banală tonalitate a ei:
— Ce faci?
Luat prin surprindere și găsindu-se dezarmat în fața îndrăznelii ei, mecanicul se prefăcu că lucrează încă, deși uitase complet ce făcea.
— Ce sunt plătit să fac.
Și brusc, în aer pluti umezeala și liniștea totală timp de câteva secunde bune.
— Sunt surprins să te văd aici, recunoscu Duncan, fără să își poată reține zâmbetul.
— Ei bine, am venit pentru că mă plictiseam acasă, îi explică ea.
Însă Duncan își dădea seama foarte bine că venise pentru el.
— Credeam că fetele educate ca tine merg la liceu, o tachină el, care își aminti că o văzuse și ieri la xerox, când ar fi trebuit să fie probabil la ore.
Vivian își încrucișă brațele și îl analiză cum lucrează mai mult sau mai puțin concentrat.
— Iar eu credeam că până și băieții needucați ca tine își cunosc limitele curiozității. Oricum, află că săptămâna asta s-a organizat o excursie în scop informativ la care nu am vrut să particip.
— De ce nu?
— Glumești? Să am ocazia să scap de compania atâtor colegi imaturi și totuși să nu o fac? spuse Viv. Oricum, cred că sunt probabil...
— Antisocială? o întrerupse Duncan zâmbind amuzat și primi în schimb o privire urâtă.
— Aş spune mai degrabă social selectivă, se apără fata.
— Hmm...cred că termenul meu e mai potrivit.
Vivian se uită la el iritată cum zâmbește și cum îi aruncă priviri scurte și subtile. Nu i se păruse până acum niciodată Duncan atractiv, cu inelul lui din buză și nas şi cu hainele uzate, însă acum că îl vedea transpirat, plin de ulei de motor şi puțin obosit simțea cum mintea ei creativă începe să îi arate cât de tare se înșeală.
— Îmi dai te rog cheia franceză din cutia cu unelte? E chiar lângă tine, o rugă el.
Viv găsi cutia, însă îi era rușine să îi zică că nu avea idee cum arată o cheie franceză.
— E aia din margine, îi zise băiatul, vazând-o în încurcătură, iar adolescenta o luă și i-o întinse puțin jenată.
Duncan stătu câteva secunde pe gânduri în timp ce regla capacul roții şi îi zise apoi fetei:
— Ascultă, Viv, îmi pare rău că te-am necăjit ieri.
Aceasta își întoarse capul spre mecanic și îi răspunse lipsită de implicare:
— Dacă ai impresia că am să pun botul la așa ceva, te înșeli.
— Dar cine a spus că aş vrea să faci asta? întrebă el. E mai amuzant când faci pe inabordabila.
— Oh, ca să vezi, urmă replica ei plină de sarcasm.
Când auzi pașii tatălui ei cum se îndreaptă spre mașina lor proaspăt reparată, Vivian se ridică brusc de pe jos, părăsind ascunzătoarea de după mașina neagră la care lucra Duncan și se făcu nevăzută fără să mai apuce să își ia la revedere. După aproximativ un minut, tânărul mecanic văzu cum bărbatul blond de la volan iese din service și se topește în orizont, odată cu sentimentul lui de euforie creat de prezența lui Vivian.
