Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Şi crezi că o să vină sau nu? întrebă Altaira precipitată, stând întinsă pe canapea înfofolită într-o pătură.
Fetița se uita curioasă la fratele ei care se fâțâia de colo-colo, cu chitara într-o mână și cu trusa de scule în cealaltă. Se întoarseră din parc acum câteva minute, iar acum Duncan se pregătea pentru concertul din seara aceea.
— Nu, Alta, îi spuse el exasperat. Nu am stabilit niciun loc de întâlnire sau ceva și e deja aproape ora şapte. Pur și simplu când am întrebat-o, nu a zis nimic.
Micuța se încruntă nemulțumită, căci dintr-un motiv absurd, își dorea ca povestea de dragoste dintre Vivian și Duncan să se împlinească.
— Face doar pe misterioasa, Duncan...poate vine.
— Nu mai are când, zise el scurt. Te mai doare capul?
Încă de când se întorseseră din parc, pe fetiță începuse să o sâcâie o durere istovitoare de cap și se simțea foarte tristă la gândul că după ce o să plece Duncan, nu o să mai rămână nimeni în afară de Rooster care să aibă grijă de ea. Totuși, minți spunând că nu o mai doare atât de tare.
— Dar nu înțeleg de ce te ține la distanță, continuă Altaira, foarte interesată de subiect. Eu chiar credeam că te place.
Băiatul oftă și privi melancolic chitara sprijinită acum de perete.
— Știi, Alta, e mai complicat pentru doi oameni să se placă când unul are bani și celălalt nu.
Micuța auzise asta foarte des în decursul celor opt ani de viață ai săi. Mama ei spunea uneori asta, colegii ei spuneau asta, poveștile spuneau asta, iar acum până şi fratele ei mai mare afirma același lucru. În capul ei lucrurile nu erau atât de clare pe cât ar fi trebuit să fie și din pricina acestui lucru nu înțelegea de ce oamenii cu bani și cei fără bani nu pot fi prieteni sau nu pot fi împreună.
Chiar și după ce fratele ei a plecat, Altaira a continuat să se gândească la asta până a adormit. În acea casă modestă, o fetiță cu părul negru ca tăciunele intrase în lumea viselor, spre deosebire de fratele ei mai în vârstă cu zece ani, care ajunsese la Aliens și își întâlni prietenii petrecăreți.
— Duncan! strigă Seth, întâmpinându-l cu o îmbrățișare drăgăstoasă, așa cum făcea cu toată lumea, căci băiatului nu îi păsa cât de zăpăcită credeau unii că e orientarea lui sexuală; avea să îmbrățișeze și să sărute pe cine avea chef. N-am mai auzit nimic de tine de câteva zile! continuă el.
Cum Doreen și prietenele ei erau și ele prezente, şi cum simpatia lui Seth pentru Duncan era evidentă — şi amplificată puțin acum din cauză că băuse —, cele trei nu au putut să nu observe ceva ciudat la relația lor. Adevărul era că niciunul dintre cei doi nu era homosexual, în ciuda îmbrățișărilor și statului unul pe genunchiul altuia câteodată; Duncan era un hetero poate prea prietenos, iar Seth era confuz.
În orice caz, distracția lor era inocentă și nu implica niciun fel de chestie serioasă, căci cei doi chitariști erau amândoi îndrăgostiți de câte o fată; Duncan descoperea din ce în ce mai mult sentimente pentru Vivian, iar Seth, ei bine, pentru Doreen — care totuși încă spera să îl seducă în final pe Duncan.
— Oh, Doamne, ești beat mort, Seth, constată Oz.
— Mda, mormăi acesta și căzu pe genunchii dezgoliți ai lui Doreen, care stătea pe o canapea roșie.
Fata dădu din cap dezaprobator, însă cumva amuzată și îl mângâie pe aiurit în păr.
— Cum urcăm pe scenă fără el? se îngrijoră Oz, uitându-se la ceasul care deja îi anunța că se făcea ora concertului.
— Cine a zis că urcăm fără el? îl privi Duncan confuz, ducându-se la canapea și așezându-se în genunchi lângă Seth, la picioarele lui Doreen.
— Doar nu o să-l lași să urce pe scenă în halul ăsta, îi zise fata lui Duncan.
Solistul însă îl cunoștea cel mai bine pe Seth dintre toți, așa că o ignoră și își întrebă prietenul:
— Seth, poți să cânți?
Basistul se trezi din moțăiala lui imediat și se ridică în picioare fără ajutor, clătinându-se doar puțin. Era foarte rezistent la băutură.
— Normal! Să-i dăm drumul! zise acesta hotărât, cu entuziasm.
Toți se uitară mirați la el, neștiind cum de băiatul și-a revenit atât de repede, însă Duncan îi lămuri imediat:
— Seth e un mister biologic!
Și astea fiind spuse, la ora opt fix urcară pe scenă, iar faptul că era beat criță nu afectă cu nimic interpretarea la chitară a lui Seth. Fetele erau impresionate de asta, la fel și Oz, însă Duncan știa foarte bine că așa aveau să stea lucrurile.
Duncan privea mulțimea înnebunită și oamenii care dădeau din cap, strigau fericiți — şi mai leșinau câteodată — și avu unul dintre acele momente în care se simți ca un adevărat star rock. Se gândea în fiecare zi la cum ar fi ca Forbidden Abyss să devină o trupă celebră şi să aibă concerte adevărate, la care sa se vândă tricouri cu marca lor și oamenii să le cumpere albumele, iar speranța lui nu murea niciodată, căci știa că și dacă asta nu avea să se întâmple niciodată, ar fi fost probabil la fel de fericit cu cântatul la Aliens.
Își închise ochii la un moment dat, imaginându-şi că se află pe o scenă cât un stadion și când îi deschise le zâmbi fericit oamenilor, care păreau că îi împărtășesc trăirile. Și probabil fericirea lui din momentul ăla ar fi fost catalogată drept cota maximă, dacă în următorul moment Duncan nu ar fi văzut-o, fără să vrea, pe Vivian în mulțime, privindu-l zâmbitoare și mândră.
