Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aşa cum James Dake prevestise de la început, Ultraviolet făcuse furori în toată America. Până la sfârșitul lui septembrie o mulțime de oameni se declaraseră fani Forbidden Abyss, băieții erau recunoscuți pe stradă, iar când la radio răsunau cântecele lor, toată lumea dădea mai tare și începea să fredoneze versurile împreună cu vocea lui Duncan.
Bineînțeles, nu toți oamenii erau fani punk rock și comentau despre ei că "sunt o mână de aiuriți care își chinuie instrumentele", însă ca aceștia nu erau prea mulți. Forbidden Abyss vânduseră 300.000 de albume în toată lumea numai în două luni, iar cei trei se simțeau motivați de asta și abia așteptau să cânte la concertul lor de debut.
Valul brusc de faimă îi luă prin surprindere și uneori aveau nevoie ca producătorul lor să îi învețe cum să gestioneze toată nebunia. Mai merseră de câteva ori la Aliens ca să cânte, vechea lor sală de concert, însă când oamenii aflau că sunt acolo asaltau cu totul bietul bar care nu mai făcea față. Văzând ce haos creează, băieții au renunțat la ideea de a mai cânta acolo și au făcut repetiții pentru concertul din octombrie la studio.
Este de menționat faptul că băieții din trupă nu erau obișnuiți cu interviurile, cu datul autografelor sau să vadă afișe cu ei prin oraş, iar succesul lor avea multe consecințe, unele bune, altele mai puțin bune: acum Duncan avea suficienți bani pentru tratamentul Altairei și își ținuse de asemenea promisiunea față de domnul Gill, pe care îl ajută cu bani imediat ce se vându primul album. Familia Redmon era mai stabilă financiar acum, la fel și Seth cu Oz. Totuși, părțile rele erau că acum Duncan nu prea mai avea timp de altceva, uneori nici măcar de Viv, care deși se bucura pentru el, își făcea griji că îl va pierde.
După ce ținuse asta atât de mult în ea, Vivian se hotărî să îi mărturisească lui Duncan neliniștea ei într-o seară când apucaseră să stea împreună — după o perioadă în care se văzuseră mai rar — în camera mică a băiatului.
— Nu ai să mă pierzi, Viv, o liniști el, zâmbindu-i exact cum îi zâmbești unui copil naiv care își face griji degeaba. Toată chestia asta nu are nicio legătură cu noi doi.
Fata se ridică de pe pieptul solistului, care stătea întins în pat, pentru a-l putea privi în ochi.
— Dacă vei simți că te trag înapoi? întrebă ea cu vocea absentă și ștearsă.
— Nu te mai prosti, Vivian, o rugă el, mângâindu-i fața cu mâna dreaptă. Sunt la fel de îndrăgostit de tine ca înainte.
— Oh, ești îndrăgostit de mine? îl tachină ea rânjind. Doamne, Duncan Redmon de la Forbidden Abyss e îndrăgostit de mine!
— Viv! strigă el râzând.
— Știi câte fane ai și încă o să mai capeți, Duncan? zise ea. O grămadă! O grămadă de fane frumoase, care nu vor aprecia doar muzica ta, care când or să te privească la concerte, or să își imagineze cum ar fi să sară pe tine și să te sărute.
Duncan începu să râdă și Vivian îl privi veselă și se gândi doar la cât de adorabil arată când râde.
— Iar eu am să cânt în continuare și o să-mi imaginez cum ar fi ca tu să fii una dintre ele și să sari pe mine.
Adolescenta zâmbi amuzată și își lipi buzele de mâna care îi mângâiase fața.
— Doamne, Viv, râse Duncan, nu mă mai pupa pe mână.
Ea se încruntă confuză.
— De ce? Îmi e drag să o fac.
— Mda, dar știi...numai la preoți se pupă mâna și mă simt ciudat.
Vivian începu să râdă atât de tare încât aproape căzu din pat când se întinse pe spate. Amuzat de reacția ei, Duncan se rostogoli și ajunse deasupra ei.
— Râzi de mine cumva? întrebă el, încercând să se prefacă deranjat.
— Nici nu îndrăznesc, domnule solist.
Fata se strădui din răsputeri să își abțină amuzamentul și își mușcă buza pentru a interzice râsului să iasă la iveală. Nu reuși prea mult timp însă, iar Duncan o pedepsi luându-i orice posibilitate de a mai râde cu un sărut, care se întinse de pe buze până pe gât, făcând-o pe Viv să scoată niște sunete înfundate de care se rușină teribil.
— Shh, șopti Duncan la ureche ei. O să te audă Alta.
— Atunci nu mai face asta, îi ordonă fata și îl împinse de pe ea pe partea lui de pat, însă regretă imediat gestul, când nu mai simți furnicăturile acelea oferite de buzele lui.
Duncan rânji și o apucă de mijloc, trăgând-o în direcția lui și lipind-o cu spatele de pieptul său. Apoi o înconjură cu un braț și îi spuse un simplu "bine" și amândoi râseră scurt.
— Duncan? spuse adolescenta la un moment dat, după o tăcere de vreo cinci minute.
— M? mormăi acesta în umărul ei, căci deja se încălzise și își închisese ochii obosit.
