Visul unei cariere muzicale pare a fi doar o amăgire pentru un tânăr sărac de 18 ani, care lucrează pe bani puțini la un service auto, însă acest lucru nu le stinghereşte pasiunea lui și colegilor săi de trupă. Când speranța trăiește, prieteniile se...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Duncan avusese parte de niște zile încărcate, obositoare și urâte, pline de îngrijorări. După ce Forbidden Abyss semnaseră pentru un al doilea album cu Early Sunset Records și începuseră să se bucure de acest început de carieră, Altaira dădea iar semne că simte din ce în ce mai rău.
Cum se învățaseră minte, doamna Redmon și fiul ei au chemat imediat un doctor fără să mai aștepte, iar acesta i-a prescris fetiței niște antibiotice noi, însă nu părea prea optimist în privința ei. Știau că micuța dezvoltase niște complicații, însă aflară abia după aceea că tratamentul nu îmbunătățise de fapt situația mai deloc, ci doar funcționase ca un fel de calmant.
Luna octombrie sosi, iar odată cu ea și concertul de promovare al albumului Ultraviolet. Deși băieții erau entuziasmați și abia așteptau, o urmă de tristețe traversa mereu privirea lui Duncan, căci mintea îi tot fugea la sora lui. La ultimele repetiții, nu avusese deloc energie și cântase cu mult mai puțină plăcere ca de obicei, fapt ce se simțea în vocea lui și în limbajul trupului său. Producătorul observă acest aspect și într-o zi îl luă pe tânărul solist care trecea printr-o pasă proastă de o parte ca să-i vorbească.
— Ascultă, Duncan, îi zise acesta cu blândețe. Îți înțeleg pe deplin îngrijorarea și chiar sper ca sora ta să se facă bine. Dar trebuie să te concentrezi. Pe scenă trebuie să uiți de tot și de toate, fiule. Adună-ți toate frustrările și folosește-le în favoarea ta, pentru a face un concert reușit! Ne bazăm pe tine cu toții!
Însă băiatul nu reuși să se pună pe picioare, cu tot sprijinul care i se acorda. Era dureros pentru el, căci Altaira nici măcar nu îl mai recunoștea, nu mai vorbea, ci doar zăcea în pat ca o legumă și privea pereții verzi uneori fără să clipească, cu gura deschisă, de parcă ar fi fost moartă. Când o strigai, nu înțelegea că vorbești cu ea și privea parcă prin tine, devenind acum doar o imagine bolnavă și înfricoșătoare a fetiței care era odată.
Duncan, ajuns în culmea disperării și dorind încă să dea totul la concert, apelă la singurului lucru la care nu ar fi dorit să apeleze — un pliculeț cu pastile albe cumpărat de la niște tipi dubioși, care aveau să îi asigure fericirea pe scenă.
Momentul concertului veni și când Forbidden Abyss urcară pe scenă, lumea înnebunită o luă și mai rău razna, răpusă de încântarea spectacolului. Cei trei băieți nu se așteptaseră să vină atâta lume, dar emoțiile lor doar îi făcură să cânte cu mai multă pasiune.
Partea amuzantă? Nimeni nu își dădu seama că Duncan Redmon era drogat, căci nebunia și agitația cu care cânta erau oricum la ordinea zilei, iar oamenii considerau mișcările lui parcă băgate în priză total adecvate pentru un cântăreț de punk. Uneori se ținea de microfonul așezat în suport în timp ce cânta versurile pentru a nu-i ceda picioarele, alte ori chiar cădea în genunchi și își făcea solo-ul la chitară de acolo, dar spectatorii socoteau reacțiile astea ca parte din spectacol și se bucurau de ele.
Într-un cuvânt, concertul fusese un real succes. La sfârșitul lui, când băieții intrară transpirați și exaltați în culise și James Dake îi acoperi cu felicitări, îl observă pe Duncan într-o stare cam ciudată, însă dădu vina pe oboseală. După ce rămaseră singuri însă, Seth și Oz își dădură seama că ceva e în neregulă cu Duncan și încercară să vorbească cu el, însă acesta nici măcar nu mai putea merge, așa că se hotărâră să îl lase puțin să doarmă. După vreo trei ore, când solistul își mai reveni după acel somn, colegii lui de trupă începură să îl interogheze:
— Duncan, ce a fost cu tine astăzi? întrebă Oz îngrijorat.
— Ce vrei să spui? răspunse Duncan mirat. Concertul a mers ca pe roate!
— Mda, dar tu nu prea mergeai "ca pe roate", observă Seth. Nu ai fost în apele tale și știm că ai urcat drogat până peste cap pe scenă. Dacă află Dake...
— Lasă-mă în pace, Seth! se răsti băiatul. Nu o să afle nimic.
Seth și Oz schimbară câteva priviri între ei, iar Duncan îi privi confuz.
— Doar nu o să îi spuneți despre asta! O să rupă contractul cu noi! Ambele contracte!
Toboșarul oftă din adâncul plămânilor și se uită serios la prietenul său:
— Promiți că nu te mai droghezi de acum?
Duncan îl privi în ochi câteva clipe, apoi dădu afirmativ din cap.
— În regulă. Atunci nu o să-i spunem.
Cei doi băieți nu aveau oricum de gând să îi spună producătorului despre asta, însă voiau să se asigure că lui Duncan nu îi vor mai veni asemenea idei în cap. Căzură de acord să uite incidentul și de acum să cânte pe scenă în cea mai bună formă a lor. Însă Seth și Oz nu erau complet convinși că Duncan va înceta.
