In acest poem
Despre un om va voi vorbii
Unul, oare care,cu care se poate identifica oricine
O fiinta simpla,dar complexa
Teoretic normala,daca ar exiata cu adevarat
Daca ar exista cu adevarat normaliatea
Iar acesta,ca oricine,avea un vis si o speranta
Sa fie cunoscut,si cu succes
Nu spun ca asta e visul tuturor
Dar asta era al lui.
Era neschimbat de nimeni.
Asa ca,omul nostru,cauta.
Cauta multe usi,
Dar toate închise
Si de fiecare usa care se indeparta
Dupa ce,deabea se uita la ea
Si sa o descuia nu se chinuia
Se ducea la urmatoarea
Si usa din urma ardea.
Focul inalt, înalt cat un munte
Ardea si alte usi de langa,usi,multe.
Si ardeau usile,ardeau pana nu se mai ajungeau.
Dar omul tot mai multe incerca si tot mai multe ardeau.
Dar acum omul era batran.
Avea barba argintie
Si parul carunt
Dar cand sa părăsească camera cu usi
Nu mai avea pe unde
Si o parasise atuncibsi acolo
Fara casa,fara familie
Fara nimeni sa l planga
Fara sa fie amintit
Omul nostru murii cu totul,
Fata de altii
Care deschise macar o usa
Si erau amintiti de lume multa
Dar aceasta fiinfa
Urmata de noi
Era muncitoare,dar trista .
Trista, patetică si cliseica.
Avea un vis atat de simplu
Sa fie deasupra tuturor,narcisistul.
Dar,nu judecam morții.
Il lasam sa zaca in propria balta de sange
Sange pe care nimeni nu l avea sa l curete
