Ma impiedic patetic de proprile picioare incercand sa merg.
Ma impiedic si cad,imi rup gatul si mor.
..O urmare ce ar fii fost un vis implinit.
Dar nu am cazut,nu mi am rupt gatul si nu am murit
..Si oh,ce as fii dat sa fii ramas etern blocata in caldura lumanarilor si in mirosul de ceai
Intr o stare statica in care nu mai e fizic posibil sa fii dezamagit
Intr o maldivitate ce acum doar pe altii ar fii afectat si nu pe tine
Pentru ca nu mai existi.
..Doar m am.impiedicat si am continuat sa fac cativa pasi in stangacia mea.
..Cativa pasi.
M as fii oprit la unul.
Dar instinctul iti spune sa continui pentru a te asigura ca nu ti intalnesti abisul.
...Deja am vanatai pe glezne.
Pentru ca nu e prima data cand o fac.
Pentru ca nu va fii nici ultima.
Pentru ca defapt nu ma impiedic de proprile picioare ci de pantofii in care am avut increderea sa mii cumpere pe banii mei altcineva.
...Pantofi de sticla,pantofi de lemn,pantofi eterni.
Fiecare pereche e la fel si totusi continui sa dau monede oamenilor pentru a mi cumpara ei o incaltaminte noua.
..N ar trebuii sa ma intristez,pe bune.
Cine da bani altcuiva si are incredere ca va primii o pereche buna de apuci ca mai apoi sa se planga?
..Dar ce sa fac daca ei ma asigura ca vor sa faca asta si se vor descurca?
