Nemilos

8. Cântec de leagăn

Mai fusese în brațele ducelui de Rothgar.

În ziua debutului său, Melody fusese îngrozitor de nervoasă. Știa că pentru ea totul era o formalitate. Îi fusese găsit un soț convenabil încă din pruncie, așa că nu mai avea nevoie să fugă ea după unul. Poate că nu ar fi recunoscut niciodată atunci, dar acum, după ce căzuse peste Bryght, iar acesta își înfășurase mâinile în jurul corpului său, ținându-i capul departe de pământul tare și învăluind-o în mantia sa, Melody realiză că se temea de dragoste. Se temuse de dragoste.

Pe Marcus, conte de Lunden, nu îl văzuse decât de câteva ori în copilărie și adolescență. La momentul debutului său, contele avea douăzeci și cinci de ani și era cu adevărat o fire veselă, care plăcea nespus femeilor. Totuși, nu îl iubea. Nu putea simți pentru el ceva mai mult decât simțea pentru un simplu servitor din Alton Castle. Și de asta se temuse când, îmbrăcând rochia din mătase de culoarea fildeșului, cu decolteu rotund, dar adânc, după moda rochiilor franțuzești de la acea vreme, brodată pe margini, cu panglică într-o parte și franjuri ștanțate, se privise în oglindă și simțise în sinea ei că merita mai mult decât atențiile pe care Marcus le acorda tuturor femeilor. Și așa fusese în seara aceea. Se servise cu niște brandy, simțindu-se copleșită de privirile din sala de bal, în clipa în care ducele se apropiase de ea și luase de la valet paharul cu vin. Apoi, îi zâmbise:

— Dacă n-aș ști că balul este dat în cinstea ta, începuse el să spună, nici nu aș ghici că ești sora îngrozitorului Thaddeus Talbot.

Și atunci îi aruncase o privire mai atentă, iar lumea ei se încheiase; cele mai mari temeri ale sale se adevereau. Înveșmântat în mătase franțuzească, cel mai probabil căptușit cu păr de cal, purta un exemplu tipic de habit à la francais. Cămașa de in se multa perfect pe umerii lui, în timp ce vesta scotea în evidență mușchii brațelor. Pantalonii scurți erau în ton vesta care se scurtase până aproape de coapsă, conform ultimelor cerințe ale modei. Restul piciorului era acoperit cu ciorapi de mătase și pantofi ușori care nu puteau ascunde duritatea pasului său. De atunci Melody simțise că ducele de Rothgar putea să nu aibă niciun fel de milă față de semenii săi. Mănușile nu putea acoperi întreaga mânie a degetelor sale, în timp ce peruca albă care îi făcea pielea să pară de-a dreptul strălucitoare îi spunea clar cu cine avea de-a face: cu cel mai puternic bărbat din Anglia.

— Dorești ceva, Înălțimea Ta?, i se adresase Melody.

Iar atunci chipul lui îi zâmbise obraznic și se apropiase de ea indecent de mult. Totul la el era exagerat, până și broderia din argint.

— Un dans cu tine, lady Melody, îi zisese el. Îmi acorzi dansul acesta?

— Și de ce aș dansa cu bărbatul care tocmia mi-a jignit fratele?, ridicase ea dintr-o sprânceană, realizând că nu s-ar fi putut comporta niciodată astfel cu Marcus.

— Pentru că deja te-ai îndrăgostit de mine, fată dragă.

Îi acordase acel dans și pe următorul și acceptase invitația în grădină doar pentru a i se confirma că în mai puțin de douăzeci de minute se îndrăgostise de Bryght Cardinham atât de tare încât i-ar fi permis să facă mai mult decât să o sărute în miez de noapte. Se îndrăgostise de glasul lui, de râsul voluptuos, de ochii neobișnuiți, de atingerea fermă a palmelor și de mirosul pielii.

Și la naiba dacă nu simțea toate astea acum în timp ce se cuibărise la pieptul lui, din nou. Cu degetele prinse de cămașa lui și picioarele încolăcite cu ale sale, Melody privea din nou acei ochi și se întreba dacă nu cumva era ceva în neregulă cu ea; bărbatul acesta îi răpise o șansă la fericire printr-un act de cruzime pe care nu-l înelegea până în ziua de azi, până acum. Totuși, ochii lui erau sinceri, buzele lui prea apropiate de ale ei și atingerea prea blândă pentru un ucigaș.