Nemilos

15. Suflete fierbinți într-o mare rece

Dă-ți hainele jos, fată dragă...

Nu credea că îi mai spusese vreodată cineva cuvinte atât de dulci, atât de scumpe ca acestea. Nu credea asta niciodată. Simțea și vedea o parte a ducelui pe care nimeni nu avea să o vadă vreodată pe ringul de dans sau în Camera Lorzilor. Probabil că nici familia lui nu avea să știe vreodată de ce era în stare Bryght Cardinham în clipele în care râul curgea în spatele lor, iar vântul le mângâia trupurile. Să știe că numai ea va afla vreodată de ce e capabil sufletul acestui trup o făcea să fie cuprinsă de beatitudine.

Oh, dar cât își dorea ea să își dea hainele jos! În ziua în care o drogase spre binele ei și își trecuse mâinile peste ea Melody tânjise la mai mult. Nu știa la ce anume tânjea, dar tânjea la mai mult. Totuși, nu putea avea asta. Se aflau pe drum de două zile. Nu putea să îi cedeze ducelui trupul ei acum și nici mai târziu, tocmai pentru că ce aveau ei era efemer, datorat Opheliei care își găsea împlinirea în brațele altuia acum.

- Nu vorbești serios!, zise și se smulse din brațele lui Rothgar.

- Ba da. Apoi el începu să își scoată cămașa și să își descheie pantalonii, îndepărtându-și ușor cizmele. Nu te uita în jos la mine dacă asta îți face chipul să ardă de rușine, dar aș vrea să știu că femeia care m-a răpit are mai mult curaj și nu se lasă impresionată de un mădular.

- Rothgar, ăla este un cuvânt îngrozitor de urât! Apoi se repezi spre el, oprindu-l din a-și îndepărta lenjeria. Iar tu nu faci asta! Nu pui mâna pe mine!

- Ceva îmi spune că tu pui mâna pe mine, îi zâmbi el și privi în jos. Și la naiba, chiar o făcea! Își așezase mâna peste mâinile lui, dar asta însemna că îi simțea pulsația oranului aproape de pielea ei. Melody, îi zise el nelăsând-o să se îndepărteze, nu te-aș atinge niciodată dacă nu vrei. Dacă în timpul unui sărut care deviază îmi spui „nu", eu mă voi retrage. Sunt un ticălos, da, dar nu sunt genul care forțează femei. Vei fi cu mine de bunăvoie.

- Dacă!, îl corectă ea, simțind cum trupul îi arde înaintea acestor cuvinte hipnotice.

- Fată dragă, ce va fi între noi este deja o certitudine!, îi zâmbi precum ticălosul cu prea multă inimă ce era. Oftă și îi eliberă mâinile. Acum însă nu am chef să mă lupt cu tine. Vreau doar să ne spălăm și să ne întoarcem. Mor de foame.

Melody îl văzu cum înaintează în apă înainte de a-și elibera mădularul din strânsoarea lenjeriei. Apoi se întoarse spre ea și îi zâmbi. Se întoarse cu spatele pentru a-i oferi intimitate, moment în care ea realiză că avea dreptate. Pentru o femeie care trăise singură șase luni și care cunoștea bărbații - își închise ochii înaintea acestei amintiri - Melody făcea pe mironosița. Luă o gură de aer și își îndepărtă hainele, apoi intră în apa râului. Era rece. Se așeză în spatele lui, cu spatele la el și începu să se spele rapid. Căldura dogoritoare a trupului lui putea fi simțită încă de-aici. Nu voia să își imagineze cum era să îl strângă în brațe cu sânii ei goi lipindu-se de pieptul lui nud.

- Lasă-mă să-ți spăl părul, îi ceru acesta, iar atunci ea știu că se întorsese cu fața la ea.

- Ai înnebunit?, îl întrebă și încercă să se îndepărteze de mâinile lui care îi cercetau deja părul înnămolit, aducând apa la ea. Tu chiar ai înnebunit..., oftă ea și își coperi sânii, pentru că de la înălțimea lui lucrurile puteau fi văzute mai clar.

În timp ce îndeplinea încântoarea sarcină de a-i scoate noroiul din păr, constatând că avea un păr mătăsos, în ciuda faptului că era creț, îi cerceta corpul curios, conștient că nu se putea sătura de această priveliște. O atinse în treacăt pe șold cu șoldul lui, apoi cu piciorul până ce ajunse mai aproape de ea decât și-ar fi dorit. Ar fi adorat-o cu propriul trup dacă ea doar zicea asta.