Nemilos

20. Să lămurim fragmente

El o dezbrăcase și o îmbracase cu nenorocita de cămașă de noapte. El atinsese toți acei metri de piele și aranjase părul frumos pe pernă. După ce o văzuse dezbrăcată, ducele se așteptase ca trupul ei să nu mai aibă un asemenea impact în ce îl privea, dar se înșelase. Se străduise din răsputeri să nu o atingă mai mult decât era necesar. Și nu fusese acel gen de ticălos pentru că știa că Melody avea încredere în el. În adâncul lui nu voia să zdruncine acea încredere.

Luă o gură de aer și porni pe străzile din Derby.

Cu toate acestea, nu îi spusese lui Melody că în timpul petrecut în biroul șefului de post din Derby realizase că la o aruncătură de băț de el se afla Colt Cardinham și ducele de Shrewsbury. Cu siguranță fratele lui îl simțise, pentru că se foise agitat, interogând în continuare oamenii care patrulau pe străzi. Și atunci își zisese că era cazul să joace acest joc așa cum voia el și cum era sigur și pentru ea. În plus, avea nevoie de un mijlocitor.

Melody era urmărită de o brută – bruta cumnatului ei –, iar el voia să o știe în siguranță. Voia, de asemenea, să afle și de ce Harry era atât de înverșunat împotriva acestei femei, când era clar că avusese ocazia de a o preda autorităților, dar preferase să o ascundă. Era ceva putred la mijloc, iar el voia să știe exact ce era înainte de a găsi modalitatea perfectă de a-i reabilita numele lui Melody. Și Dumnezeu îi era martor că avea să o facă!

Înghiți în sec, amintindu-și cuvintele ei din pădure. Niciodată nu sclipise îndoiala în sufletul său de când o exilase pe ducesa văduvă. Acum însă, după patru ore în care o privise, se întreba dacă nu cumva exagerase. Și asta îl măcina profund.

Intră în taverna pe care o consemnase scurt pe un bilețel, alături de inițiala lui. Fusese în Derby de multe ori, de dragul curselor, al femeilor și al cailor. La acel moment, crezuse că acestea erau cele trei elemente care îi umpleau viața cu bucurie. Acum însă niște cârlionți roșcați, buze sângerii și o privire ageră îi spuneau că nu trăise așa cum trebuia niciodată.

Se apropie de masa la care era așezat un bărbat care semăna foarte bine cu Melody. Era Thaddeus Talbot, duce de Shrewsbury. Prima și ultima lor întâlnire fusese aceea când Thaddeus aproape că îl implorase să o lase pe Ophelia, să o elibereze de jugul logodnei, pentru ca el să o poată curta. Înghiți în sec, realizând că îi făcuse o favoarea acestui bărbat când nu acceptase așa ceva. Ophelia l-ar fi respins, iar sufletul lui tânăr și zvăpăiat ar fi suferit. Dacă Thaddeus semăna atât de bine cu Melody, asta însemna că l-ar fi dărâmat cu totul. Clipi mai bine când realiză că părul obraznic era o trăsătură de familie. O buclă stătea dreaptă înaintea capului său, în timp ce restul părului era bine tuns. Nu se pudra, ceea ce îl făcea să își dea seama că Thaddeus era cu adevărat rebelul de acum ceva timp. Și era întuparea masculină a lui Melody. Își strânse pumnii, conștient că se gândea la ea prea mult.

Pe celălalt scaun, fratele lui, Colt, își ridică privirea stălucitoare. Un mușchi zvâcni pe bărbia lui, se ridică, întinse pumnul și își îmbrățișă fratele sub privirile subalternului său, așezat la o altă masă. Venise pregătit.

— Rothgar!, șopti Colt în urechea lui.

— Colt!, îl salută ducele. Zâmbi. Colt era bine ras, ca întotdeauna, pe când el își lăsase barba să crească în această aventură. Totuși, frații semănau foarte mult. Mi-am zis eu că vei veni, fie doar și din curiozitate.

— Nu puteam să nu sper că în sfârșit te-am găsit, Bryght, zise în sfârșit Colt și luă loc. Apoi, cu un oftat, continuă: Acesta este Thaddeus Talbot, duce de Shrewsbury și, dacă nu mă înșel, fratele femeii care te-a răpit.