Nemilos

26. Revedere

Lord Wine Cardinham era adeptul luxului și al opulenței. În timp ce fratele lui mai mare, ducele de Rothgar, se deda frivolității când dorința lui devenea catastrofală, fără să fie neapărat un crai, iar Colt Cardinham rămânea un caporal care se deda rar desfrâului, munca lui fiind mai importantă decât îmbrățișarea unei femei, băutura sau jocurile, Wine, în schimb, pe cât de serios se prezenta în familie, pe atât de flușturalnic era în afara ei, bucurându-se de succesul pe care comerțul i-l aducea ca al doilea născut înzestrat cu un simț deosebit al afacerilor.

Cu toate astea, ținea la ai lui mai mult ca la oricine, așa încât acum ajunsese în sfârșit în Nottingham. Așezat la masa dintr-un han cu o reputație destul de bună, își întinse picioarele obosite pe sub masă și privi în jur. Aici trebuia să se întâlnească cu Colt și, din câte înțelesese, cu lord Shrewsbury. Ultima scrisoare a lui Colt fusese destul de vagă, iar el spera că avea să afle mai multe acum.

Afară turna cu găleata. Era vremea de toamnă pe care o detesta. Privi inelul de pe degetul mic, fiind încercat de amintiri care îi strângeau inima ca într-o menghină. Complet aurit, inelul era un simbol al superficialității lumii în care trăiau. Nu avea să uite asta niciodată. Privi cu amărăciune din nou masa, când o persoană cunoscută îi sări înaintea ochilor.

— Lord Denborough!, exclamă Wine.

— Lord Cardinham!, zise Alfred, conte de Denborough. Privirea gânditoare a lui Alfred, fostul său partener de box de la Egan, se transformă rapid, tresărind și zâmbind când îl observă. A trecut o eternitate...

— Zece ani, recunoscu Wine. Îi zâmbi fetei care îi aduse halba cu bere și care lua comanda lui Alfred, apoi reveni pe bărbat. Mai scund decât el cu aproape douăzeci de centimetri, Alfred nu putea trece drept un bărbat corpolent, ci, mai degrabă, firav. Boxul îl ajutase oarecum, dar nu substanțial. Cel puțin în cazul lui Wine, înzestrat cu o înălțime de aproape doi metri, fiind cel mai înalt dintre frații Cardinham, pugilismul și scrima făcuseră minuni. Diferențele dintre cei doi bărbați erau vizibile; în timp ce Alfred avea părul brun, ușor decolorat de soare, Wine avea părul întunecat, negru, ochii căprui și un ten ușor bronzat. Alfred avea ochii albaștri și fața extraordinar de albă, aidoma unui englez pur. Cu zâmbetul încă pe chip, Wine continuă conversația: Nu ai mai participat la nicio competiție. Nu te mai interesează pugilismul, Denborough?, întrebă Wine în timp ce îl invita să se așeze. Și eu care credeam că vei ajunge campion.

— Întotdeauna plin de umor, zâmbi Denborough, asta pentru că Alfred nu fusese niciodată bun la lupte. Nu, nu mă mai interesează.

Wine aprobă tăcut. Știa asta. Fusese doar un mod prin care îi captase atenția. Alfred Denborought îi fusese coleg la Eton, fiind de-o seamă. Prin urmare, când Denborough își ocupase locul de conte după moartea violentă a tatălui său, Wine înțelesese că a avea un titlu implica prea mult timp pentru a rămâne prieteni. Îi lipsea însă Alfred pentru spiritul pe care îl avusese cândva și care acum părea complet dispărut. Totuși, fiind adeptul cluburilor pentru domni și pentru mai puțin domni, știa că Alfred iubea să parieze și să se culce cu diverse femei în ciuda celor două amante pe care le ținea la Londra. Viața decadentă îl acaparase și i se întipărise pe față. Se îngrășase, avea cearcăne puternice și urme pe chip de la exces.

— Ce face familia ta?, întrebă Wine. Sorbi din băutură și îl privi din nou. Parcă aveai o soră, nu? Anne? Anne-Marie? Rosti numele pentru a-l vedea pe fratele lui lady Anne cum se strâmbă ușor.

— Numai tu îți poți aminti numele tuturor femeilor, Cardinham, râse Alfred, un râs care îi făcu părul să se ridice pe el, de-a dreptul grotesc. Anne, da. Lady Anne, continuă. Anul viitor va fi la al treilea sezon.