Nemilos

R. Wilde - nihilistul moral care scrie despre morală

Dragilor, trebuie să vă spun câteva cuvinte despre această carte și motivele pentru care am scris-o înainte de a spune un oficial SFÂRȘIT la „Nemilos".

Încep prin a spune că prin „nihilist" se înțelege acea persoană care are o atitudine de negare, de regulă, în ce privește valorile și morala unei societăți. Definiția este mai mare de atât, dar nu suntem la ora de dezvoltare a vocabularului, deci o lăsăm pe altă dată cu neologismele pompoase. Prin excelență disprețuiesc o groază de elemente de „morală" și mai încalc și eu „etica", cel puțin în ce privește acele reguli „nescrise" pe care le consider absurde. Totuși, în toate lucrările mele există elemente de morală asupra cărora nu mă pronunț așa cum probabil ar face-o alt autor; prefer să păstrez obiectivitatea, cel puțin în zona destinată romanului; notele mele bolduite sunt altă poveste.

Ce voiam să vă spun este că Rothgar a acceptat-o pe ducesa văduvă în sânul familiei în final. A înșelat, da, a fost adulteră, dar Bryght nu este nimeni (nici măcar rudă cu Iisus) pentru a-și judeca mama. Problema dintre părinții lui este problema dintre părinții lui. Pot doar să vă asigur că atunci când un comportament ne repugnă este bine să nu îl copiem, nu să spargem capul omului care îl afișează, iar Bryght nu o va înșela niciodată pe Melody.  Să nu uităm că focul nu se stinge cu foc.

În final nu este vorba despre răzbunare, despre a da în cap celui care ți-a dat în cap, despre distrugere. În final este despre cine alegi să fii prin comportamentul tău. Iar Bryght a ales să fie așa cum îl vedea Melody, adică cine era el cu adevărat: nicidecum nemilos. Nemiloasă era lumea în care trăia și lumea pe care el o crea din cauza unor convingeri extremiste, nicidecum esența lui. Probabil înțelegeți că sunt genul de persoană care privește cu scepticism ideea cum că emanăm ceea ce suntem: sunt o frustrată, dar în jurul meu sunt mereu zâmbete pe care eu le provoc. 

Am pornit la drum cu această carte în ideea că vreau să vă predau lecția „aparențele înșală", dar pe parcurs o alta m-a făcut să cotesc pe altă cărare în drumul lui Melody și al lui Bryght.

Pentru mine sintagma „Dura lex, sed lex!" este cea mai mare prostie și simpla idee că legea este justiție a fost contestată în mod repetat cel puțin de mine în toate lucrările pe care le-am scris. Știu prea bine că printre cei care îmi citiți lucrarea sunteți cu siguranță persoane care se declară iubitoare de alb sau negru (Bine sau Rău), deși de prea multe ori Binele se aseamănă cu Răul, iar Răul este, în cele din urmă, un Bine ascuns de porniri toxice. Între a omorî un om cu pietre pentru o greșeală și a-l ajuta să se ridice din întunericul în care a căzut, eu voi alege întotdeauna a doua variantă. Răutatea și așa-zisa dreptate poate traumatiza; niciodată nu vom ști cum afectează o decizie mintea unei persoane. Vă pot lua un exemplu absolut imaginar: o persoană în care au fost aruncate pietre supraviețuiește măcelului și se transformă în monstrul pentru care oamenii l-au pedepsit. Genul de justiție violentă traumatizează, iar o singură persoană cu o zgârietură fantastică în suflet ne poate traumatiza pe noi toți.

Nu știu câți v-ați dat seama, dar eu am tânjit după gri, nu după alb sau negru. Toate personajele mele sunt gri pentru că suntem toți nuanțe de gri, iar inspirația mea este cât se poate de reală. Construiesc în jurul adevărului o ficțiune magistrală.

În cele din urmă, vă mulțumesc mult pentru răspunsul la această lucrare. Nu am terminat niciodată o lucrare care să ajungă la opt mii de vizualizări în timp ce o conturam. Încrederea voastră în stilul meu, se pare, nu se destramă deloc ușor. Pe lângă acțiunea romantică pe care am șlefuit-o, sper din suflet că ați învățat câte ceva din aceasta, din greșelile prsonajelor și din comportamentele lor.

Pentru că ne despărțin cel puțin pentru șapte zile cred că aveți timp să lăsați un comentariu cu lecția pe care voi ați deprins-o din „Nemilos", fie ea istorică, de exemplu, sau, de ce nu, sexuală.

Pupici de la filozoful vostru de încredere, R. Wilde.