Nemilos

11. Gustul uitării e amar...

La câțiva kilometri depărtare, în hanul în care Bryght își odihnise degetele pe sânul cald al lui Melody și pe care îl lăsaseră în urmă, distanța nefiind mai mare de câteva ore, Colt Cardihnam și Thaddeus Talbot, duce de Shrewsbury, priveau hangiul drept în ochi. Niciunul nu înțelegea povestea îndrugată de bărbat. Le luase puțin până să își dea seama că estul era soluția aleasă de răpitori, mai ales că la căsuța de pe moșia ducelui nu găsiseră prea multe urme, însă suficiente pentru a realiza că cineva fusese într-adevăr acolo. Stabilimentul în care înnoptaseră - doi bărbați și un băiat neobișnuit de slab - era suficient de curat și suficient de aproape pentru a-și da seama că undeva pe drum existaseră probleme care necesitaseră îngrijire imediată. Colt crezuse că era vorba despre Bryght - fusese împușcat -, dar realizase rapid că nu fratele său era cel plăpând în călătoria asta. Hangiul, cu glasul lui gros, insistă:

- Căra cu el un băiat cu părul roșu, un scoțian d-ăla!

- Căra cu el?, întrebă Colt nedumerit. Adică ducele de Rothgar, Excelența Sa, căra cu el, după el, lângă el un băiat? Ești sigur că nu el era cel cărat de băiat?

- În brațe, căra, milord, zise hangiul. Bărbatul despre care îmi spuneți căra în brațe acest băiat. Apoi reproduse un sunet care semăna cu un râs, deși sfârși a fi un horcăit neatrăgător: Să-l care băiatul! Asta da glumă! Să mai zic eu că bogătanii nu au simțul umorului! Apoi, realizând că ambele capete aristocratice îl priveau fără amuzament, continuă stânjenit: Cred că era copilul lui. Nuș'! Îl ținea în brațe de parcă era copilul lui și-l proteja, asta vreau să zic.

Colt oftă și îl expedie pe hangiu. Niciunul nu se atinsese prea mult de mâncare, deși secundul său și Emmet se aflau la cealaltă masă, tăcuți. Toți erau obosiți, într-adevăr, iar misterul se adâncea, dar el unul nu simțea nevoia să consume nimic. Nu putea înțelege ce se întâmplă. Thaddeus clipi îngândurat.

- Cardinham, ești sigur că sora mea l-a răpit pe fratele tău? Sigur nu e invers?

Lord Cardinham oftă din tot sufletul. La cum descrisese hangiul situația, părea că Bryght o răpise pe Melody deghizată într-un băiețel pricăjit. Încă nu știa cine era a treia persoană, dar avea bănuiala lui.

- Nu are sens, răspunse. Emmet...

- Valetul tău pare în stare de șoc, aminti Thaddeus. Colt privi cu adevărat spre valet. Ochii îi sclipeau, corpul îi tremura, dinții în crănțăneau violent. Da, Emmet era încă în stare de șoc. Nu îl putea blama. Fusese cu ducele dintotdeauna. Pentru Emmet, Bryght era mai degrabă un frate.

- Îi este loial ducelui, explică acesta. La naiba!, înjură în barbă și prinse halba de bere. Îl găsesc eu pe Rothgar! Atunci cred că ne lămurim. Atunci aflăm ce se întâmplă cu adevărat.

- Poate, privi ducele circumspect. Brusc, se lăsă peste masă și șopti pe un ton amenințător: Totuși, dacă el a răpit-o pe ea... Oh, Doamne! Îl omor!

Colt nu știu ce să spună. Înțelegea devotamentul unui frate față de sora lui. Nu se putea gândi vreo clipă cum ar fi reacționat să audă toate aceste lucruri despre Summer. Însă, nu putea să nu îl apere pe Rothgar; fratele său aprecia femeile, dar pe cele cu experiență; fratele lui nu era genul de persoană care să se lasă ghidată de ce avea în pantaloni; fratele lui era responsabil; fratele lui nu ar fi fugit în ziua nunții pentru o aventură cu o văduvă în creierii Angliei. Nu. Închise ochii și se concentră pe băutură. Realiză că brusc nu își mai putea cunoaște fratele.

Dacă Bryght Cardinham era tot ce el nu cunoscuse cu adevărat? Un nechibzuit?

*