Nemilos

1. S-a furat mirele

Pe un drum de țară din Shropshire,
Septembrie, 1790

Bryght Cardinham, duce de Rothgar, știa că ceva avea să meargă prost azi. De când se trezise, de când deschisese ochii în acea zi rece de septembrie, simțise în sinea lui că ziua de dinaintea căsătoriei sale nu avea să descurgă obișnuit. De regulă, fiul cel mare al ducelui de Rothgar, el însuși duce acum, avea abilitatea aceasta de a ști lucrurile îngrozitoare care i se petreceau înainte ca acestea să se întâmple. Așa știuse că în ziua aceea, când se va fi înapoiat din turul în Europa, tatăl lui avea să își dea ultima suflare, lăsându-i în grijă doi frați mai mici, pe Wine care avea atunci douăzeci și patru de ani, despărțindu-i un singur an, și pe Colt, de douăzeci, proaspăt ieșit de la școală și cu dorința de a porni în propiul tur european, dar și o soră, pe Summer, care nu avea mai mult de treisprezece ani când tatăl lor își dăduse duhul. Summer fusese de departe cea mai afectată de moartea părintelui lor, cum ducele de Rothgar îi acordase cea mai mare atenție, fiind singura fiică a familiei. Totuși, alături de cei trei frați mai mari ai ei, fata trecuse peste vremelnicia vieții și crescuse acum, ajungând în curând la optsprezece ani. De fapt, anul viitor trebuia să își facă debutul. Alte griji...

Trecând însă peste senzația că nunta lui nu avea să fie una liniștită, Bryght inspectă din nou bagajele. Erau necesare pentru a călători la casa viitoarei sale soții, lângă moșia Shropshire, unde se ținea oficial nunta. Apoi, de la recepție aveau să ia calea întoarsă spre Northwich, lângă Râul Mersey, unde se afla conacul Rothgar, impozantul conac, loc în care aveau să își petreacă luna de miere. Nu avea să fie o lună, bineînțele. Rothgar avea treburi mult mai importante decât să își amuze soția în prima lor lună în calitate de cuplu. Intenționa însă să o lase în Rothgar, iar el să călărească degrabă în Londra pentru treburile obișnuite la bancă. Fratele lui mai mic, Wine, îi ținuse locul printre asociați cât putuse. Acum însă nu mai putea. Avea nevoie de prezența lui.

Problema era că el trebuia să se însoare, după vrerea părintelui lui mort, cu Ophelia, fiica marchizului de Offshire, ajunsă la nouăsprezece ani în cele din urmă, suficient cât să fie considerată capabilă de reproducere. Și asta era o problemă pe care Bryght spera să o rezolve cât mai curând pentru a putea fi lăsat în sfârșit în pace, îndeplinindu-și datoria. Dacă avea suficient noroc, Ophelia avea să nască un fiu de la bun început. Nu era ca și cum nu îi plăcea Ophelia; înaltă, subțire, blondă, tânăra fusese crescută pentru a fi ducesă, ducesa lui. Înțelegerea dintre familiile lor data încă de la nașterea lui Bryght, drept care marchiza de Offshire fusese aproape obligată să nască o fată de-a lungul vieții sale. Prin urmare, cu cât termina mai repede cu datoria asta, cu atât mai bine pentru amândoi. Oricum Ophelia era foarte tânără – avea nouăsprezece ani – și avea să îl asculte și să îl respecte. Nu dădea semne de rebeliune, de revoltă vădită. Era liniștită, o fire chiar plăcută cu care dansase la balurile din acest sezon. Se potriveau suficient de bine pentru a fi respectabili, un cuplu decent. Iar Bryght ținea la această decență, devenind nemilos când cineva insinua altceva.

— Sunteți gata, Excelență?, îl întrebă valetul lui, Emmet. Emmet, care nu își dezvăluia niciodată vârsta, era adus tocmai din Franța pentru a-l servi pe duce. Adevărul e că se găsiseră unul pe altul, iar Bryght continuase să îl țină alături până ce îi devenise indispensabil. Emmet se îmbrăca mai bine decât majoritatea valeților, comportându-se aidoma unui gentelmen. Francezul ajungea cu greu la un metru șaptezeci, era palid, cu mustățile negre răsucite și părul tuns chilug pentru ca peruca să i se potrivească pe cap perfect. Nu credea că îl văzuse vreodată fără perucă, nici măcar la vânătoare unde Bryght prefera să călărească fără povara părului fals.

— Da, Emmet, zisese ducele. Pentru călătorie alesese pantaloni negri, pantofi comozi, cămașă albă, lavalieră, vesta brodată cu aur și haina lungă. Vremea era înșelătoare în aceste zile. Privind pe fereastră la norii negri care se adunau pe cer, îl trecu un fior. Așa era și călătoria aceasta, precum vremea.