Nemilos

3. Ducele și văduva

O durea nasul și, mai rău, o durea să se uite la duce.

După ce Ophelia plecă alături de Lewis spre ceea ce părea a fi o viață plină de iubire și lipsită cu desăvârșire de griji, ea se ridică încet și primi batista lui Edwin pe care o și așeză sub nas pentru ca sângele să se oprească. Cine îi mai rupsese nasul lui Melody în trecut? Își închise ochii și își aminti persoana; îi vedea mâinile sugrumând-o, ochii bulbucați și vedea cuțitul cu mânerul încrustat în rubine. Atunci crezuse că se va sufoca din cauza sângelui, dar nu fusese așa, deși Melody sperase că asta avea să se întâmple. După ce terminase cu ea o aruncase pur și simplu în căruța unui sătean care transporta gunoiul din casa contelui. Înghiți în sec, pentru că nu voia să își amintească, nu acum, nu niciodată; odată ce amintirile începeau să curgă, ea nu mai era capabilă să pună dopul foarte mult timp. Nu avea nevoie să se piardă cu firea când răpea un bărbat cu un titlu puternic și, se pare, cu un cap la fel puternic. Nu se așteptase să o lovească, dar nu era ceva pentru care Melody ar fi plâns acum.

Își drese glasul și îl privi pe duce. Mai devreme o întrebase în legătură cu numele ei, iar ea realiză că își dăduse seama. Ochii lui gri erau prea inteligenți pentru a nu o face. La urma urmei, toată lumea spunea că noul duce de Rothgar era un individ care într-o zi ar fi putut conduce insula asta blestemată. Prin urmare, știa că regele însuși îl ținea aproape. Asta îl făcea li mai periculos pe Bryght, fiind unul dintre favoriții lui George al III-lea, al unui rege care își pierduse mințile din cauza unui război pierdut.

Așteptă glasul lui care se auzi numaidecât:

— Nu pot să cred asta!, izbucni ducele într-un târziu. Se uita la ea ca la o ciudățenie. Ești sora lui Thaddeus! Numele fratelui ei rostit cu atâta ură o făcu să se înfioare. Nu îl mai văzuse pe Thad de nouă ani, deși înțelesese că venise de pe continent pentru a revendica titlul ducilor de Shrewsbury. Ești mica Melody!, continuă Bryght uluit. Tu m-ai împușcat pe mine?

Deci nu chipul ei îl uluia, cicatricea sau identitatea, ci faptul că îl pusese la pământ, că trăsese trăgaciul.

— Așa se pare, nu?, întrebă ea relizând că sângele nu înceta să curgă. Nu înțelegea de ce din moment ce nu era prima dată când i se rupea nasul. Data trecută nu sângerase atât de mult. Doamne..., oftă obosită și își mută greutatea pe celălalt picior. Fusese necugetat din partea Opheliei să vină aici și să se dea mare cu planul ei. Dacă ar fi știut ce era bine pentru viitorul ei, nu l-ar fi ațâțat pe duce.

— Am dansat împreună, nu?, întrebă atunci ducele, luând-o complet prin surprindere. Aproape că uitase că împărțise ringul de dans cu acest bărbat. A fost un dans și..., o privi cu ochii lui de demon, un sărut. Melody se cutremură, pentru că acum își amintea și de acel sărut furat în grădina unui eveniment privat. Luna strălucise puternic pe cer, vântul șoptise în urechile amândurora, iar corpurile se înfierbântaseră din cauza mulțimii și a băuturii. Melody băuse brandy, ducele niște vin. Totuși, gustul combinat o făcuse să creadă că trebuia să existe o mixtură din ambele băuturi care crease un afrodiziac suficient de puternic pentru ca ei să își piardă mințile. Sigur, ducele era un crai, dar știa că nu ar fi sărutat-o dacă ar fi avut mintea limpede. Crezuse că aici se opreau întrebările lui incomode, dar realiză că nu putea fi nicidecum așa, pentru că ducele continuă: Te răzbuni pe mine pentru că te-am sărutat?

Ea nu răspunse. Obrajii i se coloraseră în roșu. Edwin era chiar acolo și asculta conversația cu brațele încrucișate la piept. Nu voia ca acesta să creadă că era mai rău despre ea, deși acesta era la curent cu bârfele și știa. Din prima clipă în care fratele lui îi spusese cu cine avea să facă echip, Melody realizase că Edwin alegea să o însoțească din mai multe considerente. Era curios. Poate că după ce totul se va fi terminat, bărbatul avea să rămână cu povești cu care să își impresioneze camarazii. Și nu era nimic de făcut în acest sens.