Nemilos

13. Nimeni nu doarme în pădure

— Dacă te miști, îți tai gâtul!

Ah, la naiba! Rothgar gemu în clipa în care deschise ochii și realiză că o sabie îi era așezată prea aproape de toate venele importante ale corpului, de gât. Tăișul era rece spre deosebire de corpul cald al lui Melody care i se odihnea în brațe și care acum deveni rigid, complet conștientă de ce se întâmpla. Amândoi lăsaseră garda jos, iar acum erau subiecții unui jaf la drumul mare. De parcă asta era prima dată când se întâmpla.

Oh, și la naiba cu acești idioți care îi tulburau somnul! La naiba cu ei! Își strânse maxilarul conștient de faptul că excitația îi slăbea. Să o țină pe ea în brațe, să îi simtă mirosul corpului și să se încălzească unul pe celălalt era probabil cel mai erotic lucru pe care ducele de Rothgar îl făcuse vreodată cu o femeie. Nu sărutarea sânilor sau lingerea meticuloasă a zonelor intime, pe rând. Nu. Asta. Să țină o femeie în brațe și să o încălzească până ce trupurile lor se tansformau în foc. Cine ar fi crezut că doar stând alături de cineva, fără nicio aluzie sexuală, puteai simți așa o satisfacție măreață, așa o plăcere pură? Nu el, categoric!

Înghiți în sec. Acum însă barbarii ăștia îi luau și această șansă, această plăcere.

Se ridică ușor, trăgând-o pe femeie după el. Rămaseră în schimb în genunchi, pe hăinile groase care le ținuseră de cald. Cu coada ochiului putu observa că Edwin era deja legat cu mâinile la spate și că îi fusese învinețit un ochi. Nu îl deranja deloc acest aspect, numai faptul că nu el fusese cel care lovise. Își dorise de câteva ore să îl vadă pe Edwin legat fedeleș, mai ales când râsese de lovitura în vintre pe care i-o aplicase Melody. Însă, atât de profund dormise ducele încât dacă Edwin ar fi fost ucis lângă el nu ar fi aflat niciodată cum se întâmplase asta. Lângă el, trupul lui Melody luă contact cu aerul rece al dimineții – nici nu credea că era o dimineață completă, ci poate undeva în jurul orei patru – și se înfioră. Sau poate că era doar frica. Mai mult ca sigur era vorba de frică. Era palidă, iar acum cicatricea îi părea pe față mai mare decât era în realitate. Avea buzele umflate frumos, dar din nou palide, ceea ce îl sâcâia: voia să le vadă roșii ca sângele, poate să își aplece gura și să le guste înainte ca ei să își înceapă cu adevărat ziua. Gândurile lui desfrânate – deși un sărut și o atingere gingașă a șoldului nu erau o depravare – nu îi spuneau decât că avea nevoie de o femeie și că această femeie îl incita datorită misterului care o învăluia. Melody era diferită. Melody – simțea el – îi putea ține piept. Și cât își dorise în adâncul lui o femeie care să îi facă față!

Totuși, și-ar fi dorit să îi spună că nu era cazul să îi fie frică. Deghizată în băiat nu i se putea întâmpla nimic. El nu ar fi permis să i se întâmple nimic. Își evaluă oponenții. Vizibil speriați – un bărbat gras, unul slab și înalt – hoții încercau să își acopere fără succes fețele. Erau hidoși, da. Totuși, săbiile lor nu păreau deloc astfel, așa încât suspectă că mai prădaseră în această zonă și alte suflete.

Ridică din umeri și se hotărî să facă singurul lucru rațional în timp ce toată lumea rămânea irațional de tăcută.

— Au toți banii acolo, în desaga aia, anunță pe neașteptate și făcu semn spre calul care aparent nu simțea niciun pericol. Măcar calul să aibă încredere în el dacă Melody se albise și mai tare la față – sau începea să se înroșească de furie? –, iar Edwin îi aruncă o înjurătură. Dacă tot de duci acolo, vreau un biscuit sărat, îi zise bărbatului înalt care se depărta de el sfredelindu-l cu privirea.

— Faci pe deșteptul, hă?, replică obraznic grăsanul.

— Nu, domnilor, dar voi nu ne-ați permis nici măcar să luăm micul dejun. Îmi este foarte foame. Un bărbat de statura mea are nevoie de foarte, dar foarte multă mâncare. Și zâmbi, pentru că grăsanul începu să îi examineze corpul. Era de două ori mai înalt decât el și cu siguranță cântăreau la fel.